Se zice că ne place ceea ce cunoaştem. Poate de asta mă pierd de dragoste în librării între zecile de cărţi pe care le pot citi, pe care le pot deschide, dezghioca...înfrupta. Poate de asta mă înalţ cînd ascult muzica instrumentală..pentru că pot aprecia un acord mai deşirat, un arpegiu cocoţat, treizecidoimi zvăpăiate, ştiu cît de mult a săltat degetul pentru a ochi intensitatea şi ritmul...poate de asta suntem gurmanzi, cinefili, sportivi, fani...pentru că cunoaştem ceea ce ne place. Poate de asta simt un gol şi un plictis cînd intru în galeriile de artă....şi în acelaşi timp o ruşine că în timp ce alţii sunt emoţionaţi de Monalisa sau Şcoala din Atena...eu le privesc şi zic:
frumos...dar mai mult de atît nu pot zice, căci nu ştiu cum să citesc pictura, nu ştiu cum să deosebesc un rococo de un gotic, nu ştiu cum se iubesc culorile şi ce ascund umbrele...dar mi-ar plăcea.
Am început un curs de artă...e ca şi cum aş învăţa o nouă limbă. Sunt primii mei paşi prin acuarelă.. E un tablou ce mi-a atras atenţia..pe care îl pot un piculeţ cuprinde..dar nu îl voi comenta, cel puţin nu aici pentru a vă lăsa loc pentru imaginaţie.
Cabinet of Curiosities. Domenico Remps. c.1690s
Imaginea preluată de aici:
http://2.bp.blogspot.com/_bOmMbyE0UnI/TSS6KF__cfI/AAAAAAAAAcE/k_Illui9FEY/s1600/Cabinet_of_Curiosities_1690s_Domenico_Remps.jpg
