…ca odata si odata, cand poti tu, cand pot eu, o sa traim macar o zi impreuna.
Cand o sa se poata. Chiar daca deja vom fi 2 mosi senili simpatici.
Cand nu vor mai fi intre noi tristi kilometri.
Cand nu va mai exista realitatea altora peste realitatea noastra.
Cand nu se va mai putea trai altfel, decat impreuna.
Vezi, si tu ziceai ca eu nu am rabdare. Asta a fost tema de invatat pentru “data viitoare”? Am inteles-o. Cand am incercat sa o invat, demult, nu mi-a iesit. Abia acum am inteles-o.
Am rabdare sa astept, pana se poate. Ca vad ca nu trece. Nu stiu ce denumire sa-i dau, dar nu trece.
Asa ca, atunci cand nu va exista nimic imposibil, nimic mai important, nimic de pierdut, nimic de protejat, nimic de ferit, cand vom exista doar noi, ne luam de manuta si traim o zi impreuna. O zi cu soare, o zi senina, o zi de august, poate…
Ziua noastra. Cu paine si sare, cu bunatate, cu apa rece, cu iarba verde, cu spice aurii, cu dealuri rodite, cu codri infiniti, cu toate povestile lumii, o zi cat toata povestea noastra.
Pana nu uitam ca existam, cat inca ne cautam in toate persoanele pe care le intalnim, pana nu ne pierdem credinta, promite-mi ca vom avea candva, ziua noastra.
S.M.A.S.T.
