Despre radacini

Mergeam intr-un an spre mare. Si nu stiu de ce ma gandeam la copaci. Ca-mi plac. Era un copac mare, vechi, sfatos, intr-un lan de grau. Voinic, frumos, mandru, cu mii de istorii fosnitoare despre ciclitatea vietii, despre ploaie, vant si soare. Despre noapte/zi, iarna/vara. Cu radacini adanci in pamant. Fara frica, singur, intr-un lan de spice, cu radacini trainice in pamantul-viata.
Aceeasi tanti V imi povestea de nucarii din juruc casei ei, ca au radacini atat de trainice, incat nu a simtit aproape deloc niciun cutremur. Nu-mi imaginez copilaria mea sateasca fara casa improvizata in nucii de langa poarta. Acum nu mai sunt. Cu anii, fara o vorba buna, un “la botul calului”, un condus fata pana acasa, un ceva viu langa poarta, s-au uscat.
In Londra am fotografiat mai multi copaci decat scotieni roscati .
Dar nu despre copaci vreau sa vorbim azi.
Despre radacini.
Mi-a zis cineva ca sunt un om puternic. La inceput am luptat cu “afirmatia”, m-am ciucit/rastraciucit, vrand sa arat si eu ca fetele firave care-s purtate, la propriu, pe brate, de brate vanjoase, masculine, paterne.
Nu nu nu, faceam din toate incheieturile, in toatre limbile, pe toate partile, sunt femeie, sunt … o gladiola . Gingasia intruchipata . Pot si asa . Sa vorbesc mieros si sa privesc insinuant si tandru .
Da’ ian Stop oleaca. Cu asa radacini, ca ale mele, de fapt, eu chiar sunt un om puternic.
Stateam cu verii mei, in curte, sub un copac umbros, care stie multe, chiar si despre mine , langa niste costite de porc moldovenesc, care se rumeneau pe jaratec. 4 bravi stejari, barbati adevarati, la care ma uitam in sus. Cu drag, cu admiratie, cu oacidifain in inima.
Ma simteam intr-o siguranta totala. Protejata de tot raul lumii. Fortareata mea.
Mi-am amintit de vechiul, vesnicul, dragul sufletului meu om. Cand m-a condus o data, acasa sau de’acasa, nici nu mai stiu, desi e important, mi-a zis: “Sa tii minte. La orice distanta nu ai fi, daca cineva te supara, eu vin”. Atunci am ras. Vorbe, am zis…
Cand eram mica, nu intelegeam ce inseamna “Sangele apa nu se face” si “Unde-s multi puterea creste”. Mai tarziu, nu gaseam nicio explicatie pentru motivatia oamenilor care mergeau la moarte sigura ca sa-si apere pamantul, familia, onoarea, mormintele, radacinile.
Pentru totdeauna, constienta, fara nici un fel de dubiu, cu mana pe inima, declar: radacinile mele sunt in Moldova. In fratii mei, de sange sau doar de pamant. In parinti, in familie, in vecini, in nucari, in casa mea, in strazile orasului, in aerul Moldovei, in tulpinile vopsite, in codri, in dealurile verzi, in manastiri, in pragurile parintesti.
Oriune as fi, eu stiu ca o sa-mi fie bine. Eu’s simpla, ma fac comoda imediat. O cafea, o pauza de gandit si – ‘Nainte . Cu incredere, pentru ca sunt in siguranta, cu radacini atat de trainice.
Da. Sunt un om puternic. Nu ma mai lupt cu afirmatia asta, pentru ca s-ar putea radacinile astea sa fie suficient de feminine, totusi . Eu pur si simplu am vazut muschi, transpiratie, un nerv umflat pe tampla.
Dar radacinile nu le-am vazut.
Acum le simt si-mi asum puterea. Super-puterea.
Multumesc cuiva pentru asta . Multumesc !