La început nu era urât deloc. Aş îndrăzni să spun că era chiar adulat de foarte mulţi moldoveni. Un tânăr cu privire aprigă, discurs coerent şi radical pe alocuri nu putea să nu placă la mase. Devenise un fel de puşti minune al politichiei moldoveneşti. Cine era? De unde apăruse? Cum de îi învingea pe toţi? Întrebările apăreau ca urmare a surprizelor oferite una după alta, pe bandă rulantă. Bărbaţi în toată firea, deştepţi, tari, duri erau doborâţi de pe scena politică de acest puşti minune şi nu reuşeau să-şi revină niciodată. Săracii, urlau că au fost tradaţi. Da, aşa era. Numai că prea era carismatic zâmbetul cu care tipul îşi învingea adversarii. Era prea simpatic pentru ca oamenii să se supere şi să-l pedepsească.

-

Şi câte măgării făcuse?! Pe câţi trăsese pe sfoară?! Se certa cu toţi, toţi îi erau inamici, dar brusc se împăca cu cel mai aprig duşman şi asta îl ţinea pe linia de plutire. Eh, privirea aia, şopteau fermecaţi oamenii simpli, politicienii, ziariştii laolaltă. Sunt sigur, nu există jurnalist care să nu-l fi ridicat în slăvi - poate măcar la un pahar de vorbă. Chiar şi cei care nu-l suportau au exclamat barem o dată cuprinşi de un fel de reverie: “cel mai bun politician. Atât de inteligent…” Dar să vedem ce mai face acum? Se întrebau toţi, când părea că soarta îi este pecetluită, iar astrele i se împotrivesc. Ce credeţi că făcea? Cădea ca pisica în picioare de exclamau iarăşi toţi: “cel mai bun politician”. Părea un gladiator prins în colţ de duşmani, dar ca Spartacus reuşea să-i doboare, desigur, tăindu-le capul, metaforic vorbind.

-

La un moment dat a apărut un declic în mintea sa. Poate din prea multă aroganţă crezuse că este invincibil, că se poate lipsi de oameni, că îi poate fraieri până şi pe aceştia. Numai că, vedeţi voi, una este să ştergi pe jos cu câte un politician dolofan şi alta să încerci asta cu poporul. Din tipul de gaşcă, comunicativ devenise închis, prea arţăgos în special cu oamenii simpli. Dar cu noi ce ai, frăţică? Ţi s-a urcat prietenia la barbă, se întrebau contrariaţi admiratorii politicianului mult iubit? Şi, după cum orice psiholog o să vă spună, dragostea nu dispare din sufletele oamenilor - ea se transormă… în ură. Eh, cu câtă forţă l-au urât ulterior oamenii. Ce contează că a trădat? Tradase şi înainte, încercau s-o dreagă acoliţii care îi mai rămăseseră. Da, dar de data asta a trădat chiar poporul, adică pe noi, ci nu un politician de doi bani. Ne plăcea să-l vedem în acţiune. Ne plăcea circul, ne plăceau luptele astea politice. Ne amuzam şi noi, ca orice muritori de rând, ziceau moldovenii. Însă categoric nu vrem să urcăm în acel ring politic. Noi suntem spectatorii, nu clovnii, au urlat cetăţenii când i-au dat un brânci pe scări. Cel mai iubit, adulat, venerat a ajuns cel mai urât dintre moldoveni.

-

Ultima dată l-am văzut într-o încăierare de maidan cu un semi-smintit. În ce hal a ajuns! Părăsit de nevastă, părăsit de popor, nu este decât o umbră firavă a ceea ce a fost odată. Violenţa este apanajul deznădejdii, se zice pe bună dreptate. Deznădăjdea şi decadenţa acestui tip este cea mai plăcută răzbunare pentru un popor trădat. Ghiciţi personajul. Despre cine vorbesc?