Azi m-am dus mai tarziu la serviciu. Adica ieri, ca e trecut de miezul noptii. Si am iesit pe la pranz sa rezolv una-doua chestii. Deseori cand ma plimb prin oras, in timpul serviciului, ma napadesc stari nostalgice. Ba mi-aduc aminte cum chiuleam cu Olga si mergeam sa vedem filme. Noi, la cele 4 cinematografe de langa facultatea noastra, sau vechi, pe strada Euforie. Nu stiam de download, torrents. Lucrurile se “castigau” greu, ca-n armata. Doar un prieten avea calculator si cand venea de acasa, aducea filme de la “pticika”. Si ne uitam la filme numai cand eram prea obositi ca sa bem, sa dansam si sa “discutam aprins” :) .
Ieri, la Unirea m-a cuprins o stare cumplita de dor de vechi. Mi-am amintit de scarile de la metrou. Era iarna, trebuia sa plec acasa, la parinti, de sarbatori si nicidecum nu-mi puteam lua ramas bun de la cineva. Am petrecut impreuna toata ziua, toata seara … eram la limita cu timpul. Afara erau 3 fulgi cazuti, deci orasul era paralizat si eu trebuia sa iau metroul spre gara. Am mai stat, am mai stat … “inca un minut”.
Copii indragostiti…
Imediat ce am ajuns pe peron, m-a si sunat si am urcat si coborat scarile cat sa pierd 3 trenuri. Nu puteam sa urc in tren, spre gara. Nu puteam sa ies din metrou, nu puteam sa stau pe loc cand vorbesc cu el. Asa ca urcam si coboram scarile.
Copii indragostiti …
Am vorbit pana la Iasi. Cand m-am intors, am hotarat sa vin cu cateva zile mai inainte, ma ardea dorul si ma dureau toti cei 500 km dintre noi. Imediat ce am trecut vama, a sunat telefonul. El: Suna… e deja in Romania. Eu: Suna… el suna!!!
Copii indragostiti…
Dar de ce copii? Ca lucrurile astea parca nu s-au intamplat chiar asa de demult, chiar daca s-au transformat in amintiri. Amintiri calde, pentru seri de nesomn. Urmate de alte amintiri, alte scari …
Eu stiu, fiecare crede ca istoria lui de iubire e cea mai pretioasa, mai de jele sau mai spectaculoasa din lume. Eu, propriu-zis, nici nu concurez cu nimeni :) . Doar ca mi-ar fi mai greu, dar nu imposibil :) , sa mai ard din nou, la fel, cand cineva, in loc sa ma rapeasca la pranz sa bem un frappe, mi s-ar plange ca viata’ i o curva. In loc sa dansam “Insatiable”, cum nici Patric Swayze nu putea, sa ma puna sa ma uit la tv. In loc sa-mi trimita versuri pe mail, sa-mi taca in telefon, pentru ca nu stie ce sa imi raspunda. In loc de usor – sa fie greu.
E frumos sa ai asa amintiri. Sunt o norocoasa :) .