Cum să nu țin minte că mai am pe masă însemnări despre asta?! Parcă mai ieri se întâmpla. Între timp, poporul a învățat chiar să mănânce singur, în ciuda eforturilor statului de drept - fuck’em and their law. Scotocind tenace de ou găina aia, nu care cumva să se ouă pe ea însăși, fără cotcodacul de rigoare. Căci ou din ou se face Raiul. I’m the law and you can’t beat the law, I’m the law and you can’t beat the law, I’m the law and you can’t beat the law.
Și ochii tăi ficși nu mă lămuresc nici cât negru sub unghie cum stai cu sistolele și diastolele, cu revoluția cardiacă în general, mă țintuiesc în mlaștina lor, fixându-mă, meduzându-mă neostenit din fixturile lor verzi, fixe - mă înțelegi?, întunecate, ochii prind unul câte unul = doi să se prelingă pe chip în jos, fără a înceta să mă privească, îți apuc mintenaș limba cu două degete, o scot și o învăț didactic și pedagogic cum să lingă verdele de ochi, fără să-l înghită - înapoi cu el în orbite, cale-ntoarsă pe obrazul slab în sus, sosul verde tulbure împins la loc, nu de vânt, nu de deochi, nu de descântec, ci de vârful roz al limbii, într-un total lack of respect for the law. Limba aspră, de pisică, tot mai adânc sfredelită în orbita gurii, până-n inimă, de aici și până-n atrium, dincolo de îngustul în fier forjatul pod al mitomanilor, mitomanii înghesuindu-se pe pod, mitomanii căzând fără zgomot ca frunzele peste balustradă; nici o pală de vânt, doar the voodoo who-do-that-you-don't-dare-to (The Prodigy - Voodoo Beats)
Nici un strop de ploaie, nici umezeală în aer, doar vâscozitatea dumitale călită la foc mic poposind și murind de tânără uscându-se albicios cu arsuri de gradul trei pe buricele degetelor mele. Și căldura, și palmele lipite mereu pe omoplați, apăsând nemișcate, sugând vlaga din mine, și scâncetul ce răzbătea în noapte dintr-un leagăn neîncăpător în care noi nu ne-am culcat încă. - Te rog, te rogi,- Mă rog de tine, spinning, să nu mă mai rogi, nu șopti atât de frumos, n-ai obosit să încerci în zadar să mă lămurești că nu mă..., I would rather be alone than watch you, îți cuprind genunchii, spinning that wheel for me. Să te opresc, nu mă tot fierăstruiești ronțăind mărunt cu crenelurile dinților buza, și eu - rătăcit. Și nisipul din părul cu aromă de fân. Te rog, te roo..ohhh. Nu mă mai ruga. Ești un vrăjitor, vrăjitorule, ba ești un cocostârc, ești hipnotică - replicile proaste mi le trec cu o meticulozitate agramată pe bilețele, să nu le uit le ascund undeva la vedere, tu le găsești alergi să le citești la fereală și te întorci și mai verde, și mai meduzantă.
Sunt pe lume alte iele care se îmbujorează amorezându-se, tu înverzești, vrejule, acasă robinetul tău de apă caldă are culoarea verde, să nu fie confundat, vrejule, acasă, cu cel de apă rece, or acasă totul s-a oprit, timp oprit, suflet golit, „film oprit”, dat pe încet înapoi, slow rewind, ca-n romanele cronofage cu pianele la clapele cărora ea cântă mut apăsându-le grațios cu degetele lungi ale picioarelor piane abandonate uscându-se roase de cari în căldura unor veri veșnice romanele scrise parcă-n praf, alb pe negru, de celelalte degete lungi - ale mâinilor invidiabilului Peixoto.
