Din articolul postat anterior se pare că Google Plus are o rată de creştere foarte mare. Probabil foarte mulţi sunt tentaţi să vadă ce se întâmplă în această nouă reţea de socializare. În postarea din 15 iulie http://www.davidleeking.com/2011/07/15/google-plus-should-you-and-your-library-be-there/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+davidleeking+%28David+Lee+King%29&utm_content=Yahoo!+Mail David Lee King încearcă să prezinte avantagele de care s-ar bucura o bibliotecă sau o persoană particulară dacă şi-ar face cont pe Google Plus.
David scrie că unii lideri IT susţin că Google Plus este un concurent serios pentru Facebook şi chiar că ar putea să-l depăşească. David este de părerea că trebuie de aşteptat vre-o 6 luni sau chiar un an pentru a vedea dacă produsul Google va supravieţui, amintind de soarta celorlalte 2 produse Waves şi Buzz.

David King şi-a făcut deja un cont pe Google Plus şi testează avantagele oferite de acesta, îndemnând şi pe alţii să facă la fel. Cat priveşte prezenţa bibliotecilor şi altor instituţii pe reţelele de socializare, David invocă ca argument statisticele naţionale potrivit cărora 51% dintre populaţia mai mare de  12 ani  sunt pe Facebook şi respectiv bibliotecile şi alte instituţii ar trebui să fie acolo unde se adună populaţia. Referitor la  prezenţa pe alte reţele, David consideră că aceasta depinde de scopurile bibliotecii şi de preferinţele utilizatorilor. Dacă utilizatorii bibliotecii se adună pe Google Plus înseamnă că biblioteca trebuie să fie acolo pentru ei. V.O.


Filed under: tehnologii de informare si comunicare