Anul trecut, am fost in Ukraina. Bucuresti-Chisinau. Nesomn. Chisinau-sat. Trebuia sa laud pardoseala noua din ograda si florile din curtea casei. Sat-Chisinau. Somn 4 ore. Chisinau-Kiev. Vame, oameni sufocati de bariere. Drum nou in fata, nicio masina in fata, niciuna in spate. Viteza, muzica, lanuri galbene si verzi pe stanga si dreapta. Kiev. Un loc perfect pentru o vacanta neplanuita.
In una din zile, am avut zi de plaja. Nipru. “Apa curge, pietrele raman.” Cam asa era, nu? Dimineata, locul amenajat pentru plaja era pustiu. Nu era absolut nimeni. Din cand in cand venea discret, ospatarita. In cateva ore, au venit si alti evadati ai orasului.
Acum stiu ca a fost o zi perfecta. Si nu pentru ca am baut sampanie pe plaja, ca-n clipurile lui Busta Rhymes 
. Am zacut la soare, lasand sa se scurga din noi toxine, ganduri si dureri. Am ras cand ne-am amintit faze amuzante. Ne-am promis cate ceva pentru “la anu’”. Ne-am incurajat. Ne-am stropit cu apa. Ne-am uitat spre sezlongurile vecine. O zi de plaja. Cat o viata de rusalie. A fost o zi perfecta, am simtit-o, am intuit-o, am asteptat-o. Brunch in fotolii comode, hamacuri si baldachinuri cu voaluri transparente. Toti sunt calmi, discreti, respectuosi cu ziua ta de vacanta. Desi ma simteam incredibil de bine, eu, a mea, cu mine, cu ceilalti, am avut totusi cate o strafulgerare de gand … da’ daca mai era si altcineva aici, ar fi fost mai… cum? Mai cum, Zina? Si gandul disparea in rau, in nisip, se topea in soare, zbura spre capul altcuiva… mai optimist, mai relaxat decat mine.
Am iubit acea zi la plaja, cu tot ce a fost in ea, mai putin acele bucati sparte de ganduri. De ce nu am putut anul trecut sa iau acest dar frumos, aceasta zi de rasfat, in care sampania si inghetata nu imbata si nu ingrasa, si sa nu-mi doresc nimic altceva in plus?
De ce nu primim, nu multumim si nu ne plecam capul a recunostinta, dar mai vrem inca ceva?
O extraoptiune inutila la abonament, va rog, ca eu nu stiu sa primesc pur, gratuit si simplu.
