O’ntalnire prea tarzie, o’ntalnire “inutila”, dar sufletul lui se bucura atat de mult cand o vede. Rar sau des, intamplator sau nu, real sau inventat. Da, sufletul lui a inceput sa aiba o mica viata, separat de restul corpului.
Ea e o pacoste. “Nenorocirea” lui. Suieratul ultimului vagon, pe care el l-a pierdut. Pentru ca nu a crezut, pentru ca s-a indoit, pentru ca nu a avut rabdare.
Ea a aparut a doua zi dupa ce el a zis ca sufletul este inventia unor romancieri francezi ametiti de sampanie.
Si cand s-au intlanit, Cineva l-a intrebat: “Vezi, daca te-ai grabit?” “Vezi, daca nu m-ai crezut?”
Baiat timid, crescut de parinti si bunici calmi, calzi, organizati si culti, care-l duceau vara la mare si iarna la munte.
In scoala statea in ultima banca si nu vroia in nici un fel sa iasa in evidenta.
In facultate, s-a razbunat pe toti si a fost cel mai bun.
Dupa cativa ani de rutina, casa-masina-serviciu-duminica la parinti-masina-casa, s-a resemnat. Iubiri nebune nu exista. Viata-i calculata si rece. 30 de ani si nimeni niciodata nu l-a bagat in seama cu adevarat. Nu a castigat niciodata nimic. Prima data cand a invitat o fata la dans, a fost refuzat, si de atunci nu a mai dansat niciodata. Resemnare.
30 de ani. Pasul important. “Da”. Parintii – inlacrimati, mireasa in alb, flori, orez, urari si urale. Asa trebuie sa fie. Asa e la toti. E un lucru care trebuie facut. La 30 de ani, cunosti o fata de treaba si te casatoresti cu ea. Si nu mai esti singur. Si esti importantul cuiva.
Asta e Sensul, asta e Raspunsul, asta e Viata.
Si exact aici, usa se deschide si un vant de mare il izbeste in fata. Nu vrea nimic, nu-i cere nimic. Tacere. Nimic in aerul dintre ei doi nu se misca, dar de unde vin loviturile astea in stomac?
Ea e valul lui de energie, zambetul lui proaspat, drogul lui. Sangele tasneste din vene, inima-i sare din piept, pielea i se zbarleste. Si sufletul ofteaza.
Ea nu vrea nimic, nu-i cere nimic. Stie. Intelege. Este o intalnire prea tarzie.
Amandoi au invatat sa roseasca la 30 de ani.
Amandoi au invatat sa traiasca la 30 de ani.
Amandoi stiu – e o intalnire prea tarzie.
El – nu-si asorteaza niciodata cravata cu camasa. Stangaci. Un foc in corp de gheata. Fumeaza cand gandeste, gandeste cand fumeaza. Zambeste cand si-aduce aminte de ea.
Ea – zapacita pamantului. Daca nu o invita nimeni la dans – danseaza singura. Vede vise chiar si cand negociaza clauzele contractului vietii ei. Noaptea zboara, iar ziua – asteapta sa vina noaptea.
Cand e cu el, uita de zbor, uita de tot. E calma, e linistita. E fericita.
Dar e o’ntalnire prea tarzie.
