Literatura română din Basarabia. În România și Europa

Studiul a fost pregătit ca intervenție la Conferința-dezbatere cu
participare internaționala “Egalitatea de șanse în cultura europeană”,
organizată de Școala postdoctorală “Valorificarea identităților culturale
în procesele globale”.

Îl public cu acordul și bunăvoința autoarei, Ioana Revnic, și a Prof. dr. dr. H.C. Valeriu Ioan-Franc, conducătorul proiectului.

Ioana Revnic:

Cât de cunoscută este literatura română din Basarabia, în România şi în Europa?

Ianuarie 2009. La diverse posturi de televiziune este evocat Grigore Vieru, dispărut în mod tragic într-un accident de maşină. Sunt reluate secvenţe cu poeme ale sale recitate de el însuşi (în primii ani de după 1989, românii le învăţaseră pe de rost, însufleţiţi de entuziasmul descoperirii unei literaturi române din altă ţară).

La Chişinău, cărţile lui dispar rapid din rafturile librăriilor.

Ianuarie 2010. Primăria din Chişinău anunţă iniţierea unui proiect prin care se prevede ca fiecare elev din capitala Republicii Moldova, dar şi cei care învaţă la cele opt şcoli cu predare în limba română din Transnistria să primească un volum al regretatului scriitor. Conducerea locală afirmă vocaţia europeană a poetului Grigore Vieru, propunându-şi să popularizeze în Europa opera acestuia, în principal în mediile basarabenilor care trăiesc în ţări europene[1].

Cât de eficient este acest demers de promovare – la ea acasă şi dincolo de graniţele ţării – a operei unui scriitor din Republica Moldova?

Ce politici culturale ar reuşi să transforme literatura valoroasă a scriitorilor basarabeni în parte semnificativă şi vizibilă a literaturii române şi europene?

Căror genuri literare le aparţin „produsele” scriitoriceşti ce se pretează cel mai bine „exportului literar”?

Cât de cunoscută este literatura română din Republica Moldova, în România şi în Occident?

Cele câteva răspunsuri pe care lucrarea de faţă îşi propune să le ofere întrebărilor de mai sus aparţin, deopotrivă, semnatarei acestor rânduri, dar şi celor care, cunoscând, din interior, realităţile literare basarabene, au avut amabilitatea să se pronunţe (răspunzând întrebărilor dintr-un chestionar) în legătură cu şansele de afirmare în spaţiul românesc şi european a acestei literaturi: Gheorghe Erizanu, directorul editurii Cartier; Eugen Lungu – eseist, critic literar, prozator şi redactor-şef la editura ARC; Mircea V. Ciobanu, eseist, critic literar, redactor-şef la editura Ştiinţa, fost viceministru al educaţiei în 1999; Valentina Tăzlăuanu – critic literar, eseistă, redactor-şef al revistei „SUD-EST Cultural”; Iulian Ciocan – prozator, redactor-asociat la revista „Contrafort”, jurnalist la Radio Europa Liberă.

Nu ne asumăm pretenţia unor verdicte definitive şi nici pe aceea a exhaustivităţii, investigaţia noastră urmărind, în primul rând, semnalarea unui fenomen cultural care, până în prezent, nu s-a bucurat de o abordare sistematică[2].

Supravieţuirea chinuită a literaturii române din Republica Moldova

Evoluţia literaturii din Basarabia nu poate fi judecată decât în corelaţie cu reperele istorice care au marcat decisiv acest teritoriu românesc.

În 28 iunie 1940, Basarabia este invadată şi ocupată de trupele ruseşti. Prevederile pactului Ribbentrop-Molotov prin care spaţiul est-european este supus unei reconfigurări dramatice, devin, astfel, realitate. Smulsă din trupul întregit – prin Unirea de la 1918 – al României Mari, transformată în RSS Moldovenească de către stăpânirea sovietică, Basarabia este supusă, încă din primii ani postbelici, unui sistematic proces de deznaţionalizare.

În plină epocă stalinistă, legăturile cu Patria-mamă sunt suprimate. Autorităţile inventează şi impun o nouă limbă – „limba moldovenească” – şi un nou sistem grafic, alfabetul chirilic, „veşmântul” scris al limbii române vorbite în Basarabia. În anii `50 se interzice accesul la literatura tipărită  pe celalalt mal al Prutului, iar lexicul „moldovenesc” este epurat de cuvinte precum „România”, „român”, „românesc”, „româneşte”.

Abia în anii `60, devin cunoscuţi, în forme controlate şi cenzurate de către autorităţi, scriitorii români din secolul al XIX-lea: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri etc., prezentaţi şi „livraţi” populaţiei în ipostaza de autori „moldoveni”. Cu desăvârşire străine locuitorilor din Republica Moldova rămân operele româneşti din perioada interbelică, răstimp în care acest teritoriu fusese unit cu ţara.

Începând cu 1987-1988, pe fundalul dezgheţului generat de perestroika gorbaciovistă, demersurile de revenire la grafia latină şi de emancipare naţională se înteţesc, un rol decisiv în aceste mişcări avându-l scriitorii şi intlectualii basarabeni. Eforturile lor conjugate, dublate de strategii politice abile, fac ca, în data de 31 august 1989, parlamentul sovietic să adopte legea ce stipula revenirea la grafia latină şi să decreteze limba română ca limbă oficială în Basarabia. În 1990, după cădera comunismului, sunt recuperate şi simbolurile naţionale – mai întâi tricolorul şi stema, apoi, în 1991, imnul Deşteaptă-te, române!.

Timp de zece ani, climatul social şi cultural este puternic influenţat de jocul politic al partidelor angajate în lupta pentru supremaţie. La mijlocul anilor `90, teoria „moldovenismului” este relansată de către comuniştii post-sovietici, iar tacticile de intimidare şi de persecutare a „românofililor” se înteţesc. Viaţa literară din Republica Moldova este marcată de „bătăliile” generaţioniste, de încercarea tinerilor optzecişti basarabeni de a impune şi de a practica o nouă estetică – expresie a năzuinţei lor de sincronizare cu literatura română.

Din 2001 până în 2009, comuniştii se reîntorc la putere, iar această stare de lucruri cu efecte negative în plan social şi cultural tergiversează demersurile de afirmare în afara graniţelor ţării, ale scriitorilor basarabeni.

În prezent, în Republica Moldova au loc mişcări efervescente de reformare politică şi socială în perspectiva integrării europene, dar acest proces este – încă – ameninţat de pericolul restauraţiei comuniste.

Afectată de sinuosul curs al vremurilor, controlată politic de un regim opresiv şi supusă decenii la rând unei ideologizări brutale, literatura română din Republica Moldova a supravieţuit. Dar această literatură supravieţuitoare păstrează urmele îndelungii suferinţe cauzate de marginalizarea şi de izolarea ei.

Eforturi de a recupera un uriaş handicap de receptare

Cel mai recent proiect literar cu deschidere europeană iniţiat de scriitorii din Republica Moldova s-a finalizat cu publicarea volumului Arhipelag – Almanah de literatură română din Republica Moldova, în limbile germană, engleză şi franceză (Editura Cartier, Chişinău, 2010). Concretizarea acestei iniţiative unice în Basarabia a fost posibilă cu sprijinul unor instituţii locale, româneşti şi occidentale: Editura Cartier; Institutul Cultural Român; Fundaţia Kulturkontakt (Austria); PEN Centrul din Chişinău – filială a Asociaţiei Mondiale a Scriitorilor, International PEN, cu sediul la Londra. Volumul, tipărit într-un tiraj de 500 de exemplare, va fi distribuit în mod gratuit centrelor PEN, din întreaga lume.

Treizeci şi unu de scriitori aparţinând unor generaţii diferite sunt prezenţi în volum cu texte ilustrative pentru toate genurile literare, dar şi cu interviuri sau analize publicistice.

Distribuirea „rolurilor” în viaţa literară basarabeană este ilustrată, la scară mică, de selecţia operată de antologator. Pe lângă previzibila superioritate… numerică a textelor lirice, în raport cu cele aparţinând altor genuri literare, se observă şi faptul că, alături de autorii „specializaţi” în anumite genuri, există câţiva care exersează mai multe tipuri de discursuri –  prozastic şi poetic; eseistic şi publicistic etc.

Aşadar, poezia deţine un loc privilegiat, cincisprezece dintre cei antologaţi fiind poeţi: Lorina Bălteanu, Leo Butnaru, Vasile Gârneţ, Vasile Romanciuc, Arcadie Suceveanu, Grigore Chiper, Emilian Galaicu-Păun, Maria Şleahtiţchi, Andrei Burac, Valeria Grosu, Nicolae Leahu, Nicolae Popa, Ion Hadârcă, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Vasile Tărâţeanu.

Proza este reprezentată de Aureliu Busuioc, Vitalie Ciobanu, Serafim Saka, Iulian Ciocan, Ioan Mânăscurtă, Spiridon Vangheli; Grigore Chiper,Vladimir Beşleagǎ, Nicolae Rusu, iar genul eseistic – de textele semnate de Eugen Lungu, Valentina Tăzlăuanu, Mihai Cimpoi, Tamara Cărăuş şi Vasile Tărâţeanu.

Mihai Cimpoi, Nicolae Negru, Leo Butnaru contribuie în volum cu interviuri (Mihai Cimpoi) sau publicistică. Li se adaugă Val Butnaru şi Constantin Cheianu cu fragmente din scrieri dramatice.

Până la publicarea almanahului Arhipelag, popularizarea – extrem de modestă – a literaturii române din Basarabia în spaţiul european s-a făcut fie prin intermediul câtorva publicaţii străine, fie cu ajutorul antologiilor publicate la edituri occidentale. Rând pe rând, acestea şi-au asumat rolul de a arăta lumii o literatură aproape necunoscută în afara graniţelor ei geografice, înaintea căderii comunismului.

Pentru întâia oară de la căderea comunismului[3], literatura scriitorilor basarabeni iese dintre graniţele ţării în 1995[4], când revista „Missives” a Societăţii Literare a Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor din Franţa consacră, integral, numărul din martie poeziei tinerilor scriitori din Basarabia. Grupajul are drept prefaţă un studiu istorico-literar de Matei Cazacu. Poetii publicaţi sunt, în ordinea prezentării: Vlad Neagoe, Arcadie Suceveanu, Leo Bordeianu, Vsevolod Ciornei, Teo Chiriac, Vasile Gârneţ,  Nicolae Popa, Valeriu Matei, Grigore Chiper, Lorina Bălteanu, Irina Nechit, Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Aura Christi.

În 1996, apare la Editura l’Esprit des Péninsules din Paris, Une Anthologie de la poésie moldave, ediţie bilingvă, franceză-engleză, prefaţată de Sorin Alexandrescu („Une nouvelle poesie roumaine in Moldavie”), traducerea în franceză de Odile Serre şi Alain Paruit; traducerea în engleză de Cornelia Golna.

Vasile Gârneţ, Grigore Chiper, Valeriu Matei, Nicolae Leahu, Em. Galaicu-Păun, Ghenadie Postolache, Aura Christi, Mircea V. Ciobanu sunt poeţii antologaţi.

În acelaşi an, revista italiană de literatură „Si Scrive”, care apare la Cremona, publică în numărul său anual un voluminos grupaj de poezie tânără din Basarabia, însoţindu-l cu un comentariu de Marco Cugno – românist italian.

Iar trei ani mai târziu, antologia Dal pensiero ai segni. Idee e versi alle soglie del terzo millennio con 10 poeti moldavi contemporanei (Foggia, Ed. Bastogi) este publicată în Italia, sub îngrijirea lui Dante Cerilli.

În anul 2002, numărul din mai al revistei austriece „Literatur und Kritik” (Salzburg) publică versuri semnate de optzeciştii basarabeni, pagini de proză şi de eseistică, o dezbatere desfăşurată sub auspiciile „Contrafortului” – revista tinerilor scriitori (optzecişti) din RM, fondată în 1994 –  şi un studiu semnat de jurnalistul şi scriitorul Johannes Gelich, despre climatul socio-cultural basarabean[5].

Prezenţe ale scriitorilor din Republica Moldova se înregistrează şi în alte reviste internaţionale precum  „Orte” (Zurich, Elveţia, 2002), „Lichtungen” (Austria, 2004), „The Stinging Fly Magasine” (Dublin, 2004), „Cahiers d’etudes romanes” (revista Universităţii din Provence, 2005), dar şi în „Literaturnaia gazeta” (Moskova, 2009) etc. în grupaje lirice mai restrânse decât cele deja prezentate.

Un loc aparte îl ocupă antologiile editate în ţările din interiorul fostului bloc comunist, care, scrise în limbi cu o circulaţie restrânsă: ucraineană, belorusă, gruzină, armeană, nu beneficiază de o vizibilitate şi de o răspândire semnificativă în spaţiul european[6].

Autorii din Republica Moldova au contribuit şi cu eseuri în volume publicate în străinătate; îi amintim, întâi, pe Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu ale căror texte sunt incluse în volumul Europaexpress. Ein literarisches Reisebuch (Eichborn, Berlin, 2001).

Această semnalare este, mai degrabă, un pretext pentru a aduce în discuţie o fabuloasă experienţă căreia cei doi contrafortişti i-au fost părtaşi. Îmbarcaţi în „Trenul Literaturii”, alături de peste 100 de scriitori din 43 de ţări europene, aceştia străbat, timp de 45 de zile, 11 ţări, 107 de kilometri de drum, poposind în 18 oraşe: Lisabona, Madrid, Bordeaux, Lille, Bruxelles, Dortmund, Hanovra, Malbork, Kaliningrad, Vilnius, Riga, Tallin, Sankt Petersburg, Moscova, Minsk, Brest, Varşovia, Berlin. În periplul lor din vara anului 2000, cei doi tineri scriitori basarabeni devin, astfel, mesagerii unei literaturi cvasi necunoscute, dar dornice să îşi afirme propria personalitate printre celelalte identităţi culturale europene, reprezentate, în mod simbolic, de călătorii din Literatur Express[7].

De atunci până în prezent, alţi scriitori au reiterat, timid, experienţa „cuceririi” unor teritorii literare noi:

În Italia, Amadeo Carrocci îi traduce şi îi publică în colecţia La musa nuova. Poeti moldavi contemporanei (Ed. Socogen) pe Ianoş Ţurcanu şi Iulian Filip; Nicolae Esinencu şi Dumitru Fusu (2006), Nicolae Dabija şi Ion Hadârcă (2007).

În Germania anului 2008, este editat primul volum tradus în germană, al unui scriitor din Republica Moldova – Yin Time, de Emilian Galaicu Păun, traducere de Helmut Seiler, Editura Pop Verlag, Ludwigsburg.

În spaţiul ceh pătrund, prin intermediul traducerilor, prozatorii. În anul 2003, apare la Praga volumul Pactizând cu diavolul de Aureliu Busuioc, iar la Târgul internaţional de carte din capitala Cehiei, desfăşurat în luna mai a acestui an, sunt lansate romanele Înainte să moară Brejnev de Iulian Ciocan, Şobolaniada şi Revelion pe epavă de Nicolae Rusu, în traducerea lui Jíři Našinec.

Participările editorilor sau ale scriitorilor din Republica Moldova la târgurile de carte din Frankfurt sau Praga, la manifestări internaţionale precum festivalul „Donumenta”  (Regensburg, München, Berlin – 2004, prilej cu care Vasile Gârneţ, Vitalie Ciobanu, Irina Nechit şi Emilian Galaicu-Păun au fost incluşi într-un program de lecturi publice) reprezintă alte strategii de popularizare a literaturii din Republica Moldova, de adjudecare de către aceasta a unui loc distinct în „corul” vocilor literare europene.

De-a lungul anilor, aceste demersuri au fost completate de traducerile în franceză, engleză sau rusă, de regulă în ediţii bilingve, ale unor volume de autor, semnate de poeţi basarabeni – Aura Christi, Iulian Fruntaşu (autor al volumului God`s ear, publicat în 1998, la Londra),  Nicolae Dabija, Vasile Romanciuc, Eugenia Bulat, Iulian Filip, Leonard Tuchilatu etc.

De „pledoaria pentru europenismul şi universalitatea culturii româneşti (inclusiv basarabene)[8]” a academicianului Mihai Cimpoi, în cartea de eseuri traduse în franceză La Pomme d‘or (Editura Prut Internaţional, Chişinău, 2001).

De ediţia bilingvă română-engleză de dramaturgie contemporană basarabeană Teatru – Theatre. Four texts, four authors – Aureliu Busuioc, Val Botnaru, Constantin Cheianu, Nicolae Negru (Editura ARC, 2000).

Ori de alte antologii poetice: Ecouri poetice din Basarabia (Moldova), antologie franco-română (Editura Ştiinţa, Chişinău, 1998); Versant lyrique. Selection anthologique de la poesie bessarabienne contemporaine (Editura Casa Radio, Bucureşti, 2000); Singular Destinies – Contemporary Poets of Bessarabia (Editura Cartier, Chişinău, 2003), prima antologie în limba engleză a poeţilor contemporani din Basarabia, destinată spaţiului anglo-american, în traducerea Cristinei Cârstea, a lui Adam J. Sorkin şi Sean Cotter.

Despre antologia de la Cartier, considerată, la vremea apariţiei, un eveniment editorial, traducătoarea Cristina Cârstea afirma că „aspira a fi o sinteză a fenomenului liric basarabean din ultimele trei decenii, incluzând un număr semnificativ de poeţi. Acest demers (…) a urmărit să redea cât mai fidel complexitatea fenomenului cultural contemporan din această zonă, fenomen exprimat prin diversitatea temelor, originalitatea stilurilor textelor incluse, precum şi sincronizarea poeziei basarabene cu poezia contemporana europeană”[9].

Toate aceste tomuri au fost publicate la edituri prestigioase din Republica Moldova şi din România.

O analiză chiar şi sumară a datelor pe care le-am trecut în revistă conduce la următoarele concluzii, altminteri evidente:

Poezia este „produsul” artistic valorificat la maximum în exportul literar practicat de scriitorii din Republica Moldova. Citind numele celor care apar cel mai frecvent în publicaţiile sau în antologiile străine – Grigore Chiper, Teo Chiriac, Aura Cristi, Lorina Bălteanu, Dumitru Crudu, Emilian Galaicu-Păun, Vasile Gârneţ, Valeriu Matei, Irina Nechit, Nicolae Popa, Ghenadie Postolache, Mircea V.Ciobanu, Nicolae Leahu, Lorina Bălteanu, Iurie Colesnic, Iulian Filip, Vasile Romanciuc, Arcadie Suceveanu şi Călina Trifan – observăm că „desantul” european al poeziei din Basarabia a fost asumat şi susţinut, îndeosebi, de poeţii „optzecişti”.

Totuşi, în almanahul Arhipelag, distribuirea pe generaţii literare a poeţilor selectaţi este (re)echilibrată: alături de reprezentanţii „generaţiei ochiului al treilea” din anii `70 (Nicolae Dabija, Leonida Lari, Vasile Romanciuc, Ion Hadârcă Vasile Tărâţeanu, Leo Butnaru, Arcadie Suceveanu, Valeria Grosu), figurând mai tinerii Lorina Bălteanu, Vasile Gârneţ, Grigore Chiper, Emilian Galaicu-Păun, Nicolae Leahu, Nicolae Popa, Maria Şleahtiţchi, circumscrişi de critica literară optzecismului basarabean[10].

În sfârşit, observăm că lipsesc volumele exegetice sau sintezele despre literatura română din Republica Moldova, traduse în limbile de circulaţie europeană şi editate peste hotare.

Din câte ştim, există o singură lucrare de anvergură publicată  în cehă – Dicţionarul literaturii române (Slovník rumunskych spisovatelu, Editura Libri, 2001; autori Jíři Našinec, Libuşe Valentova, în colaborare cu Vitalie Ciobanu şi Vasile Gârneţ) – în care sunt prezentaţi şi 39 de scriitori de limba română din Basarabia: Grigore Vieru, Nicolae Vieru, Vasile Vasilache, Serafim Saka, Spiridon Vangheli, Andrei Ţurcanu, Vasile Leviţchi, Ion Druţă, Aureliu Busuioc, Vladimir Beşleagă, Mihai Cimpoi, Andrei Burac,Vasile Romanciuc, Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru, Nicolae Esinencu, Nicolae Rusu, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, Leonida Lari, mai tinerii Grigore Chiper, Vitalie Ciobanu, Vasile Gârneţ, Irina Nechit, Nicolae Popa, Emilian Galaicu-Păun etc.

*

La întrebarea despre cât de cunoscută este literatura română din Republica Moldova în spaţiul european s-ar fi putut răspunde succint, citând afirmaţiile lui Eugen Lungu (preluate din răspunsurile la chestionarul nostru): „Promovarea literaturii basarabene la nivel internaţional e cumva utopică şi ţine de un viitor prea puţin previzibil. (Apocalipsa pare ceva mai familiar şi mai aproape!…) [...] Raportat la ce a fost cândva, rezultatul e mizer. În trecut, pe timpul sovieticilor, traducerea din alte limbi în limbile popoarelor URSS şi din limbile  „naţmenilor” în limbile ţărilor socialiste se făcea organizat, prin intermediul secţiilor sau ministerelor de propagandă respective. Părţile erau „avantajate” reciproc, deşi de multe ori se exporta nonvaloarea (principiul de selecţie era întotdeauna ideologic).

Azi, şi în această sferă prioritare sunt legăturile personale.”

Împărăşim pesimismul – îndreptăţit –  al spuselor lui Eugen Lungu.

Totuşi credem că merită să fie remarcată fervoarea cu care scriitorimea din Republica Moldova a încearcat să pătrundă în spaţiul cultural european, într-un efort – încrâncenat – de a recupera un uriaş handicap de receptare.

Cât de cunoscută este literatura română din Republica Moldova, în România? Măsurători cu „barometrul” receptării critice

Cercetarea dicţionarelor şi a lucrărilor exegetice de sinteză publicate în România, în ultimii douăzeci de ani oferă date relevante pentru a cuantifica „gradul” în care conştiinţa critică autohtonă integrează în literatura română operele scriitorilor basarabeni.

Dicţionarul General al Literaturii Române (Coordonator general Eugen Simion, vol. 1 – 7, Editura Univers Enciclpoedic, Bucureşti, 2004 – 2009) oferă cel mai cuprinzător inventar al numelor de autori (de publicaţii sau de instituţii literare) de peste Prut.

Dar cei mai mulţi dintre cei prezentaţi sunt necunoscuţi în spaţiul literaturii române (afirmându-se, îndeosebi, în anii în care legăturile cu România erau prohibite) şi, riscăm să afirmăm, aceştia vor rămâne, în continuare, străini cititorilor „specializaţi” sau „nespecializaţi” de la noi. Receptarea lor, în România, este cvasi inexistentă – o dovedeşte aparatul critic care însoţeşte articolele din dicţionar: respectivele trimiteri bibliografice le aparţin, într-o majoritate covârşitoare, exegeţilor basarabeni. Este adevărat că atât informaţiile bio-bibliografice, cât şi cele exegetice înregistrate în dicţionar se opresc la „pragul” anului 2003. Nu credem însă că reconsiderările estetice aplicate literaturii române din Basarabia în răstimpul scurs din 2003 până azi au produs reconfigurări spectaculoase ale ierarhiei literare. Daca acestea ar fi avut loc, ecourile ar fi reverberat până aici.

Înregistrarea minuţioasă, în DGLR, a numelor de scriitori basarabeni – cunoscuţi sau necunoscuţi publicului cititor – relevă, totuşi, un fapt important: într-o epocă de rusificare agresivă, în Republica Moldova a existat o conştiinţă culturală românească, s-a scris literatură română, chiar dacă, decenii la rând, aceasta a fost silită să poarte „cămaşa de forţă” a unui alfabet străin – alfabetului chirilic.

Transcriem o listă care cuprinde nume de poeţi, prozatori, eseişti, critici şi istorici literari, de traducători sau folclorişti din Basarabia, incluşi în Dicţionar.

Boris Baidan, poet; Pavel Balmuş, istoric literar şi editor; Ana Bantoş, critic literar; Iosif Bălţan, poet; Vladimir Belistov, poet, prozator, traducător; Vladimir Beşleagă, prozator şi eseist; Nicolae Bileţchi, critic şi istoric literar; Efim Bivol, poet; Grigore C. Bostan, folclorist, poet, istoric literar; Eliza Botezatu, istoric literar; Grigore Botezatu, etnolog; Eugenia Bulat, poetă; Andrei Burac, poet şi prozator; Aureliu Busuioc, poet, prozator şi dramaturg; Leo Butnaru, poet şi prozator; Val Butnaru, dramaturg; Nistor Cabac, poet; Grigore Chiper, poet şi critic literar; Aura Christi, poetă şi eseistă (stabilită în România); Mihai Cimpoi, critic şi istoric literar, eseist; Ion C. Ciobanu, prozator; Ion D. Ciobanu, prozator şi folclorist; Ştefan Ciobanu, istoric literar, membru al Academiei Române; Anatol Ciocanu, poet şi publicist; Aurel Ciocanu, poet şi prozator; Ion Ciocanu, critic literar, poet şi prozator; Vasile Ciocanu, istoric literar; Eugen Cioclea, poet; Victor Cirimpei, folclorist; Andrei Ciurunga, poet; Nicolae Coban, poet; Anatol Codru, poet; Vasile Coroban, istoric şi critic literar; Tudor Colac, folclorist; Igor Creţu, traducător; Petrea Cruceniuc, poet; Dumitru Crudu, poet şi dramaturg; Iacob Cutcoveţchi, prozator; Nicolae Dabija, poet, eseist, critic literar; Liviu Damian, poet, publicist, traducător; Pavel Darie, poet, prozator, traducător; Ion Deleanu, poet şi dramaturg; Gheorghe Dimitriu, poet şi prozator, „scriitor autodidact”; Liuba Dimitriu, poetă; Alecu Donici, fabulist şi traducător; Leon Donici Dobronravov, prozator şi publicist; Ion Druţă, prozator, eseist, dramaturg; Victor Dumbrăveanu, prozator şi publicist; Vasile Gârneţ, poet, prozator, eseist; Nicolae Esinencu, poet, prozator, dramaturg; Iulian Filip, poet, prozator, dramaturg, folclorist; Emilian Galaicu-Păun, poet, prozator, critic literar; Paul Gore, prozator şi publicist; Alexandru Gromov, publicist; Valeria (Valentina) Grosu, poetă; Ion Hadârcă, poet şi eseist; Vasile Horea, istoric literar şi memorialist; Andrei Hâncu, folclorist; Vasile Horea, istoric literar şi memorialist; Andrei Hâncu, folclorist; Nina Josu, poetă; Leonida Lari, poetă; Nicolae Leahu, poet şi eseist; Emil Loteanu, poet; Alexandrina Matcovschi, istoric literar; Dumitru Matcovschi, poet, prozator, dramaturg, eseist; Ion Mânăscurtă, prozator şi traducător; Alexie Mateevici, poet, traducător, eseist; Valeriu Matei, poet; Gheorghe Mazilu, critic literar; Eugen Lungu, eseist; Ana Lupan, prozatoare; Andrei Lupan, poet, dramaturg, eseist, traducător; George Meniuc, poet, prozator, eseist; Paul Mihnea, poet şi traducător; Constantin Munteanu, prozator; Teodor Nencev, poet; Sergiu Matei Nica, poet şi prozator cu un destin tragic; Irina Nechit, poetă; Teodor Nencev, poet şi publicist; Ghenadie Nicu, poet; Sergiu Pavlicencu, hispanist şi comparatist; Nicolae Popa, poet, prozator, eseist; Ion Puiu, dramaturg; Lucia Purice, eseistă; Ion Racul, critic şi istoric literar; Tudose Roman, poet; Vasile Romanciuc, poet; Eugen Ruseev, istoric literar; Nicolae Rusu, prozator; Serafim Saka, prozator şi eseist; Ludmila Sobieţchi, poetă şi prozatoare; Nicolae Spătaru, poet; Constantin Stamati-Ciurea, poet, prozator, autor dramatic, publicist; Constantin Stere, gazetar şi prozator; Arcadie Suceveanu, poet, eseist, traducător; Maria Sleahtiţchi, poetă, critic şi istoric literar; Samson Şleahu, prozator; Andrei Tamazlâcanu, folclorist; Alexandru Tambur, prozator; Vasile Tărâţeanu, poet şi gazetar; Leonard Tuchilatu, poet şi prozator; Vitalie Tulnic, poet; Paul Tumanian, prozator şi traducător; Ianoş Ţurcanu, poet; Mihai Vakulovski, poet, critic literar, traducător; Spiridon Vangheli, prozator, poet, traducător; Vasile Vasilache, prozator, eseist, traducător; Ion Vatmanu, poet, eseist, traducător; Teodor Vârnav, memorialist, autor al unei singure scrieri memorialistice, rămase în manuscris; Renata Verejanu, poetă; Dragoş Ion Vicol, prozator şi eseist, şcolit în România, universitar în Chişinău; Teodosie Vidraşcu, prozator, traducător, publicist; Grigore Vieru, poet; Ion Vieru, poet şi traducător, Nicolae Vieru, prozator, eseist, traducător; Olga Vrabie, poetă; Petru Zadnipru, poet şi traducător etc. etc. etc.

Enumerarea reuneşte literaţi de generaţii diferite: de la autori din secolul al XIX-lea, până la mai tânărul Mihail Vakulovski (n. 1972); intelectuali cunoscuţi în istoria basarabeană într-o dublă ipostază – în calitate de creatori, dar şi de apărători ai limbii române, pe care au recâştigat-o, la începutul anilor `90; li se adaugă câţiva dintre reprezentanţii optzecismului din Republica Moldova.

Există însă şi absenţi. Câţiva sunt autori activi în spaţiul cultural româno-basarabean: Ştefan (Savatie) Baştovoi, Mircea V. Ciobanu, Vitalie Ciobanu, Valentina Tăzlăuanu etc. Alţii – Tamara Cărăuş, Iulian Ciocan, Vasile Ernu („naturalizat” în România) etc. – se aflau, încă, în căutarea unei identităţi literare, la începutul anilor 2000, pagul la care se opresc înregistrările din DGLR. Unii dintre aceştia vor fi, probabil, recuperaţi în următoarele ediţii ale Dicţionarului.

Proporţia repartizării pe epoci istorice se păstrează şi când vine vorba de periodicele literare basarabene semnalate în DGLR. Sunt preponderente cele din perioada interbelică şi postbelică, apar – răzleţ – publicaţii din deceniile 6, 7 şi 8 ale secolului trecut; sunt menţionate doar două reviste apărute după cădrea comunismului („Limba română” – Revistă de ştiinţă şi cultură – fondată la Chişinău, în 1991; „Contrafort”, revista tinerilor scriitori din Republica Moldova, fondată în 1994).

Iată câteva nume de publicaţii şi perioadele în care acestea au fost prezente pe piaţă: „Basarabia” (revistă lunară de literatură şi cultură editată de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, din martie 1988, continuatoare a publicaţiilor „Octombrie”,1931 – 1957, şi „Nistru”, 1957 – 1987); „Basarabia literară” (supliment saptămânal al ziarului „Basarabia”; 6 aprilie 1942 – 10 februarie 1944); „Doina Basarabiei” (15 mai – 15 iulie 1929); „Mărgăritare basarabene” (septembrie 1927); „Almanahul Meridiane” (1967 – 1987); „Moldova de la Nistru” (1 ianuarie 1920 – noiembrie 1922 şi, mai apoi, 1925); „Mugurel” (martie 1942 – septembrie 1943); „Pagini basarabene” (supliment al revistei „Poetul”, mai – iunie 1931); „Pagini basarabene” (publicaţie lunară, ianuarie – decembrie 1936); „Poetul” (revistă cu apariţii neregulate în perioada ianuarie – mai 1921, apoi cu apariţii ritmice între 1 noiembrie 1937 – 1 noiembrie 1938); „Răsăritul” (1 septembrie – 25 decembrie 1918); „Renaşterea Basarabiei” (1 august 1938 – 1 februarie 1939); „Renaşterea Moldovei” (bublicaţie bilunară, apare la Chişinău între aprilie 1920 – iulie 1021); „Şcoala Basarabeană” (aprilie 1933 – octombrie 1938); „Viaţa Basarabiei” (ianuarie 1932 – iulie 1944), „Tineretul Moldovei” (publicaţie politică şi de cultură, cu o periodicitate variabilă, apărută de la 2 martie 1928; din iunie 1950, până la 20 martie 1990 este editată sub titulatura „Tinerimea Moldovei”, perioadă în care lansează şi susţine tinere talente literare); „Unirea” (Bălţi, 15 august 1929 – 15 iunie 1931) etc.

Lipsesc: „Literatura şi Arta” – baricada publicistică a luptei pentru limba română de la sfârşitul anilor `80; Revista „Sud-Est Cultural” – revistă de artă, cultură, civilizaţie (fondată în 1990, redactor-şef Valentina Tăzlăuanu, apare la Chişinău); „Semn” (apare la Bălţi, redactor-şef  Nicolae Leahu) etc.

Revenind la analiza prezenţei scriitorilor basarabeni în alte lucrări lexicografice, trebuie spus că, în comparaţie cu DGLR-ul, aceasta este, numeric, net inferioară – fapt explicabil, având în vedere anvergura primului, în raport cu alte volume similare.

Dicţionarul biografic al literaturii române de Aurel Sasu, vol. I-II, publicat în 2007 la Editura Paralela 45 din Piteşti, înregistrează şi el câteva nume ale scriitorilor din Republica Moldova: Andrei Ciurunga, Dumtru Crudu, Vitalie Ciobanu, Mihai Cimpoi, Leo Butnaru, Mihai Prepeliţă, Vasile Romanciuc, Efim Tarlapan, Ion Vieru, Vlad Zbârciog etc.

Iar Dicţionarul bio-bibliografic Scriitori români din anii ‘80-’90, publicat la aceeaşi editură piteşteană – vol 1 (2000) şi vol.2 – 3 (2001) – sub îngrijirea criticului literar Ion Bogdan Lefter, include scriitori tineri dintre Prut şi Nistru: Ştefan Baştovoi, Vitalie Ciobanu, Iulian Ciocan, Grigore Chiper, Aura Christi, Dumitru Crudu, Vasile Gârneţ, Emilian Galaicu-Păun, Irina Nechit, Nicolae Leahu etc.

Ponderea şi modul în care literatura română din Basarabia este prezentată în lucrări de sinteză de dată recentă sunt descurajatoare.

În Istoria critică a literaturii române (Editura Paralela 45, Piteşti, 2008) Nicolae Manolescu  îi cataloghează drept „autori de dicţionar” pe Mihai Cimpoi, Grigore Vieru, Ion Druţă (p. 1396 – 1397). Basarabenii sunt calificaţi drept „numeroşi, inegali”, „depăşiti cu totul” ori „defazaţi majoritatea”, „cu puţine excepţii” – Vitalie Ciobanu si Leo Butnaru (numele acestora sunt menţionate într-o paranteză, p. 1401). „Locul lor [al scriitorilor basarabeni] într-o istorie a literaturii române nu se poate încă stabili cu precizie”, conchide Nicolae Manolescu (p. 1401).

Marin Mincu îl include exclusiv pe Emilian Galaicu-Păun (p. 1065 – 1066), în volumul O panoramă critică a poeziei româneşti din secolul al XX-lea (Editura Pontica, Constanţa, 2007), caracterizându-i creaţiile drept polemice în raport cu „poezia basarabeană leneşă”, îndeosebi cu aceea care „prelungeşte letargic o perioadă de stază tradiţionalistă neverosimilă”.

Iar în Istoria literaturii române contemporane: 1941 – 2000 (Editura Maşina de scris, Bucureşti, 2005), Alex Ştefănescu consacră un capitol consistent operei lui Grigore Vieru, un articol descoperirii literaturii române din Basarabia în perioada postrevoluţionară (p. 1097 – 1098) şi un altul eseisticii lui Vitalie Ciobanu (p. 1401).

Ulterior, criticul publică în România literară şi în Cultura articole ample despre Irina Nechit („România literară”, nr. 30/ 2006), Aureliu Busuioc („România literară”, nr. 41/ 2008), Mihai Cimpoi („Cultura”, nr. 264/ 11. 03. 2010) – similare ca structură celor din Istorie. Rămâne de văzut dacă ele îşi vor găsi locul într-o a doua ediţie a acestei cărţi.

Dicţionarul scriitorilor români coordonat de Mircea Zaciu, Aurel Sasu, Marian Papahagi conţine în Argumentul ce deschide volumul I (A-C, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998) o explicaţie despre prezenţa sau absenţa din glosar a scriitorilor basarabeni: „Dicţionarul înregistrează numai pe acei scriitori care, afirmaţi înainte de 1940, şi-au continuat activitatea literară în România. Timpul prea scurt, lipsa de cooperare a unor confraţi de peste Prut, solicitaţi să ne ajute, ne obligă să tratăm cele cinci decenii de literatură scrisă în limba română în contextul specific al fostei URSS” (p. XI).

Deşi nu îl putem cita ca autor al unei lucrări de sinteză, îl menţionăm pe Ion Simuţ ca exeget pertinent şi tenace al literaturii române din Basarabia. Preocupările lui sistematice în această direcţie s-ar putea concretiza, oarecând, cu o întreprindere scriitoricească de anvergură – intenţie, altminteri, mărturisită de Ion Simuţ.

La început sceptic în privinţa şanselor acestei literaturi – în România şi în Europa („Din nefericire, literatura basarabeană nu e mai mult decât o literatură regională, cantonată într-un orizont tematic, problematic şi stilistic foarte limitat, fără nici o şansă de a intra într-un dialog european peste capul literaturii din România. E condamnată la un regionalism din care, deocamdată, nu are cum să iasă decât vărsându-se în marea literatură română – cea fără graniţe. Dar e ca şi cum se varsă Nistrul în mare: apele lui dulci se pierd în anonimat, nu le mai poţi identifica în marea indistinctă şi nepăsătoare a apei sărate.” – afirma Ion Simuţ într-un articol publicat în numărul 42/ 2004 al „României literare”), mai apoi comprehensiv şi empatic, scrie despre literatura din Basarabia încă din 1994 (Incursiuni în litratura actuală, Editura Cogito, Oradea în capitolul „Cele patru literaturi”, p.15-16).

Consideraţiile sale critice despre operele scriitorilor de peste Prut iau apoi forma articolelor publicate între anii 2004-2005, în paginile „României literare”, pentru ca, în ultima sa carte, Europenitatea romanului românesc contemporan (Editura Universităţii din Oradea, 2008) să includă printre cele mai bune 35 de romane din literatura română contemporană trei scrieri ale basarabenilor: Povara bunătăţii noastre de Ion Druţă; Zbor frânt, de Vladimir Beşleagă – aşezat în „vârful ierarhiei” prozei basarabene; Spune-mi Gioni!, de Aureliu Busuioc.

Cărţi – pentru români – ale scriitorilor din Basarabia

O „carte de vizită” a literaturii române din Basarabia constituie colecţia Literatura română din Basarabia din secolul XX, creată de  două edituri din Republica Moldova.

Sub titulatura acesteia, editurile Ştiinţa şi ARC au tipărit, în 2004, antologii consistente, menite să faciliteze accesul publicului vorbitor de limbă română, de pe ambele maluri ale Prutului, la scrierile semnificative ale autorilor basarabeni.

Volumele respective „încearcă, pentru întîia dată, o relectură pe genuri (poezie, proză, dramaturgie, eseu etc.) a fenomenului literar din Basarabia secolului al XX-lea”. Fiecare volum este „conceput în perspectivă axiologică”, cuprinde „opere apărute între anii 1900 şi 2000”, conţine „un amplu studiu introductiv ce urmăreşte evoluţia genului respectiv, evidenţiind totodată autorii, operele şi tendinţele definitorii pentru contextul literar al perioadei”, şi „scurte note biobibliografice ale autorilor antologaţi”. Prefeţele, întocmite de antologatori, „au ca pandant o postfaţă reflectînd acelaşi fenomen din punctul de vedere al unui lector profesionist din Ţară”[11].

Iată care este componenţa colecţiei:

Poezie (selecţie, studiu introductiv şi note biografice de Nicolae Leahu, postfaţă de Alex. Ştefănescu) – un volum ce include 65 de autori, de la Alexe Mateevici (1907), la Adrian Ciubotaru (2000).

Proza scurtă (vol 1-2, selecţie studiu introductiv şi note biografice de Grigore Chiper, postfaţă de Tudorel Urian), volume care îi „reunesc” pe autorii „clasicizaţi” (George Meniuc, Ion Druţă, Vasile Vasilache, Aureliu Busuioc, Vladimir Beşleagă, Vlad Ioviţă, Serafim Saka şi Nicolae Esinencu) şi pe mai „tinerii” Nicolae Vieru, Ioan Mânăscurtă, Nicolae Popa, Vitalie Ciobanu, Constantin Cheianu, Grigore Chiper, Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu şi Ghenadie Postolache.

Cele patru volume consacrate Romanului (selecţie studiu introductiv şi note biografice de Mihai Cimpoi, postfaţă de Ion Simuţ), reproduc scrieri ale autorilor Constantin Stere (Smaragda Teodorovna), George Meniuc (Disc), Vladimir Beşleagă (Zbor frânt);  Vasile Vasilache (Povestea cu cocoşul roşu); Emilian Galaicu-Păun (Gesturi); Aureliu Busuioc (Singur în faţa dragostei); Serafim Saka (Vămile).

Dramaturgia (selecţie studiu introductiv şi note biografice de Valentina Tăzlăuanu, postfaţă de Mircea Ghiţulescu) oferă cititorului texte dramatice semnate de 5 dramaturgi din Basarabia: Aureliu Busuioc, Val Butnaru, Constantin Cheianu, Nicolae Negru şi Dumitru Crudu.

O selecţie din eseistica şi critica literară basarabeană din perioada interbelică şi până în contemporaneitate se regăseşte în volumul de Eseuri. Critica literară (selecţie, studiu introductiv şi note biografice de Eugen Lungu, postfaţă de Ion Bogdan-Lefter)

Volumul de Literatură pentru copii (selecţie studiu introductiv şi note biografice de Maria Şleahtiţchi, postfaţă de Constantin Cubleşan) oferă un florilegiu de texte în proză sau în versuri, ilustrative pentru un gen practicat cu asiduitate de numeroşi scriitori basarabeni.

Lirica universală, în versiunea română a unor poeţi şi traducători basarabeni se regăseşte în volumul de Traduceri din poezia universală (selecţie studiu introductiv şi note biografice de Leo Butnaru, postfaţă de Barbu Cioculescu).

În sfârşit, ca un corolar, volumul intitulat O istorie critică a literaturii din Basarabia, în secolul XX , prefaţat de Eugen Simion, încheie colecţia. Acesta adună studiile introductive din volumele prezentate, pentru a reda „panoramic, pe genuri, într-o viziune critică, evoluţia fenomenului literar în Basarabia pe parcursul unui secol”[12].

„Cărţi de vizită” – pentru România – ale scriitorilor basarabeni sunt şi volumele lor, publicate la edituri precum Polirom, Cartea Românească, Editura Eminescu, Dacia, Junimea, Anthropos, Fundaţia Culturală „Poezia”, Editura Muzeului Literaturii Române sau cea a Institutului Cultural Român, Vinea, Ideea europeană etc. Sau textele lor prezente în revistele literare autohtone („România literară”, „Convorbiri literare”, „Observator cultural”, „Familia” etc.) ori în antologiile apărute în spaţiul românesc – cea mai recentă fiind Ochelarii de fum (editura Cartex, iunie 2011), editată de Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, volum în care sunt prezenţi Iulian Ciocan cu Mirmidonul, un fragment din romanul Tărâmul lui Saşa Kozac şi Emilian Galaicu-Păun cu Avia Maria, fragment de roman.

*

Sincronizarea scriitorilor din Republica Moldova cu literatura română contemporană şi manifestarea lor în spaţiul literar românesc au devenit posibile abia după declararea independenţei de stat din 27 august 1991.

A fost valorificat acest moment istoric fast, astfel încât literatura română din Basarabia să devină cunoscută în România şi în Europa?

„Importantă a fost pentru noi posibilitatea sincronizării cu literatura română. Şi în aceasta văd adevăratul câştig. O nouă respiraţie pentru autorii vârstnici, un cadru de referinţă(literar, cultural) nesperat de benefic pentru cei mai tineri, unii chiar şcoliţi în România. Însă de la oportunitatea de a deveni cunoscuţi până la cunoaşterea lor reală scritorii basarabeni mai au probabil un drum de parcurs. Iar pătrunderea lor în Europa, cu excepţia unor întâmplări fericite, este o problemă şi mai dificilă. Este prematur să vorbim despre o cunoaştere europeană a literaturii basarabene de vreme ce nu suntem suficient de vizibili nici  în spaţiul literaturii de limbă română” – precizează Valentina Tăzlăuanu, răspunzând chestionarului care completează lucrarea de faţă.

După douăzeci de ani de la evenimentele din august 1991, cel mai cunoscut scriitor din Basarabia rămâne, pentru români, un poet: Grigore Vieru.

Notorietatea lui se explică prin specificul liricii sale; prin prezenţa poetului în spaţiul public imediat după prăbuşirea comunismului din cele două ţări surori; prin includerea poeziilor sale în manualele şcolare. Valul emoţional stârnit de moartea brutală a acestuia nu a făcut altceva decât să  îi „înteţească” legenda şi să îi statornicească imaginea în mentalul acelor români care, în primii ani postrevoluţionari, îi învăţaseră versurile pe de rost, însufleţiţi de entuziasmul descoperirii unei literaturi române din altă ţară.

Astăzi, felul în care alţi scriitori din Republica Moldova încearcă să se afirme în lumea literară de aici (sau din altă parte) seamănă, de cele mai multe ori, cu o cursă – în care fiecare dintre ei aleargă, de unul singur sau umăr la umăr cu alţi coechipieri literari, într-un stadion gol.

Întrebări şi răspunsuri

1. În calitatea dvs. de editor/ de cunoscător al pieţei editoriale, al vieţii literare din Basarabia, care credeti ca sunt/ ar fi cele mai eficiente politici de promovare a literaturii romane din Republica Moldova în Romania şi în Occident?

2. Căror genuri literare credeţi că le aparţin “produsele” scriitoriceşti (valoroase) ce se pretează cel mai bine “exportului literar”?

3. Explicaţi prezenţa prepondrentă a textelor poetice în antologiile publicate peste hotare.

4. A influenţat, în vreun fel, regimul politic comunist reinstalat la putere între anii 2001 – 2009 activităţile de promovare în Romania şi in Occident a scriitorilor basarabeni?

5. Dar schimbarea (şi relativa normalizare a) climatului politic, din 2009?

Gh. Erizanu, directorul editurii Cartier, din Chişinău

1. Sunt două chestii complet diferite: promovarea literaturii române din Basarabia a) în România şi b) în Occident.

a) În România. Sunt împotriva divizării literaturii române după spaţiul geografic. Nu sunt un adept al antologiilor geografice (scriitori basarabeni, scriitori bănăţeni s.a.m.d.). Chiar dacă am scos unele dintre ele.

Există un singur spaţiu: cel al limbii române. Editorii sunt cei care şterg frontierele geografice şi politice şi tot ei sunt cei care le fac. Editura Cartier a făcut acest lucru. În colecţia de literatură contemporană română au apărut şi Alexandru Muşina, şi Gheorghe Crăciun, şi Claudiu Komartin, şi Alexandru Vakulovski, şi Radu Vancu, şi Em.Galaicu-Păun, şi Şerban Foarţă. Dar mai bine ca editura Cartier a făcut editura Polirom. Care a reuşit să impună proza.

Tot editorul este responsabil şi de difuzarea cărţilor în tot spaţiul românesc. Şi de lansări.

Acestea sunt politici fireşti de promovare. Ele vin din economic.

Promovarea literaturii în mass-media bucureşteană e o altă problemă. Gravă şi negativă pentru literatura română.

La nivelul instituţiilor culturale. Eu nu prea cred în ele. Chiar dacă Zilele Literaturii Române, organizate la Chişinău şi Bălţi, au fost şi sunt o reuşită. Aşa cum au fost organizate ZLR e una dintre metodele fericite de promovare a literaturii române. Printre invitaţi au fost scriitori importanţi de pe ambele maluri ale Prutului şi cu cărţi apărute în ultimul an/ultimii ani şi care mai sunt pe piaţă.

Probabil, la nivel ministerial sau al uniunilor de creaţie din România şi Republica Moldova sunt posibilităţi mari de promovare. Dar, deocamdată, eu nu le-am observat şi nici nu vreau să fac propuneri în van.

Participarea editorilor basarabeni la cele două târguri importante de carte din Bucureşti (Gaudeamus şi Bookfest), de asemenea, se înscrie în promovarea firească a literaturii.

Crearea unui Târg de carte viabil şi eficient la Chişinău, care ar putea aduce editori români importanţi e un vis despre promovare.

b) În Occident. Noi am avut o încercare cu promovarea cărţilor despre evenimentele din 7 aprilie 2009. La Târgul de carte de la Frankfurt. După aceea, au fost lansări neaşteptat de reuşite în Bruxelles, Paris şi Bucureşti. În rest sunt vise. Care au nevoie de susţinere financiară din partea statului.Şi nu prea vreau să fabulez. Ar fi câteva piste. 1) Participarea cu o cotă financiară a Guvernului RM la ICR şi introducerea unor scriitori în programele deja funcţionale ale ICR-ului. 2) Subvenţii ale Guvernului RM pentru participare ca stand separat sau comun cu cel al României la Târgul de Carte de la Frankfurt, cel puţin.

2. Proza. Dar proza vorbeşte despre maturitatea unei literaturi. Noi încă nu o avem. Este remarcabil efortul Poliromului în acest sens.

3.                 Suntem într-o literatură tânără. Antologiile reflectă starea literaturii şi nu dorinţele noastre.

4.                 Da. Dacă până în 2007, când comuniştii şi-au arătat adevărata faţă, încercările de intimidare erau mai voalate. Atunci, după 2007, controalele şi hărţuirea organelor fiscale, poliţieneşti şi toată birocraţia cu putere decizională de a pedepsi au devenit metodice, fără perdea. Era o metodă de a te distrage de la activitatea de bază pentru a pierde timp, eforturi cu ei. Modificarea legii activităţii editoriale din 2008, unde editurile erau privite ca agenţi propagandistici şi facilităţile pentru editurile de stat, de asemenea, au avut repercusiuni puternice asupra activităţii editoriale din Republica Moldova, aprofundate şi de criza financiaro-economică, sim’ită de editorii şi librarii basarabeni din octombrie 2008.

Instaurarea regimului de vize a fost un alt impediment în promovarea literaturii. Am în vedere şi cel din 1 ianuarie 2007, şi cel din 7 aprilie 2009. Izolarea şi lipsa de comunicare duce la lehamete, ca să utilizez un regionalism.

5. Schimbarea a făcut posibilă apariţia Zilelor Literaturii Române. Şi la apariţia a numeroase cărţi care au ca subiect evenimentele din 7 aprilie.

Schimbarea a făcut posibilă apariţia teatrului de factură nouă: „Spălătorie”.

Dar legea activităţii editoriale n-a fost modificată nici până azi. Ministrul Culturii şi-a pus persoanele sale în fruntea editurilor de stat. Şi le-a promis bani publici ca să poată ridica salarii (nu vorbesc de editarea unor cărţi), conform legislaţiei vechi.

Schimbarea a permis înregistrarea Asociaţiei Editorilor, care a fost amânată pentru un an şi ceva, de fostul regim. E adevărat, că Asociaţia nu e prea vizibilă. Dar aceasta e altă problemă.

Schimbarea a însemnat apariţia practicii păguboase pentru editori, şi aşa afectaţi profund de criză, a vânzării cărţilor la pachet cu ziarele. Retururile din tirajele nevândute în România editura Litera (care a fost în parteneriat cu „Jurnalul Naţional”, „Felicia”) le-a vândut cu „Timpul” din Chişinău. Iar „Adevărul” a venit cu tot tacâmul: cotidianul plus carte la pachet. E o afacere perfectă a petroliştilor (şi în primul caz, şi în al doilea), dar metodele lui JR sunt bune pentru o perioadă scurtă. Şi doar pentru JR-i.

Schimbarea înseamnă un pic de înviorare a lehametei moldoveneşti.

Vedeţi, poate găsiţi alţii mai optimişti.

Eugen Lungu – eseist, critic literar, prozator şi redactor-şef la editura ARC

1. Soluţia cea mai bună ar fi o înţelegere amiabilă între ministerele de Cultură ale ambelor (deocamdată!) state. Asta ar implica o mediatizare amplă, la diverse niveluri, cu activa participare a audiovizualului, a instituţiilor culturale, a personalităţilor din domeniul culturii.

O asemenea abordare ar presupune nu campanii efemere, iute uitate, ci o activitate permanentă, cu – lucru foarte important! – alocări de fonduri pentru promovarea unor valori nu numai din domeniul literaturii, ci şi din celelalte sfere ale culturii. Cum însă statele noastre sunt împovărate de griji mult mai stringente, totul se face în plan individual, la iniţiativa intelectualilor, de foarte multe ori la nivel de cunoştinţe sau afinităţi elective. De regulă, „Contrafortul” şi „Sud-Estul…” îşi au fieful lor la Bucureşti, iar Literatura şi arta clientela sa. În Ţară, recenzii despre cele mai importante apariţii literare de la Chişinău apar sporadic, fără ca acestea să aibă un statut permanent. O situaţie similară e şi în presa de la noi – de regulă, se recenzează doar „vârfurile”, cărţi care fac mare vâlvă dincolo de Prut. Vin însă să se lanseze la noi, de cele mai multe ori, doar mediocrităţile.

O soluţie erau târgurile de carte, dar marile edituri româneşti au rămas dezamăgite  de ponderea (ca act cultural) acestor evenimente la Chişinău, iar editurile basarabene ţin tot mai greu pasul cu cele din „regat” şi nu participă de fiecare dată la asemenea foruri.

Promovarea literaturii basarabene la nivel internaţional e cumva utopică şi ţine de un viitor prea puţin previzibil. (Apocalipsa pare ceva mai familiar şi mai aproape!…) Lansările de carte în cadrul târgului de la Frankfurt sunt o chestie care se consumă în „familie”, fără o audienţă internaţională. N-aş vrea să insist prea mult, dar cam acelaşi lucru li se întâmplă în Germania şi editurilor bucureştene. Sigur, Institutul Cultural Român are alte posibilităţi de promovare şi face tot posibilul pentru a face cunoscută Europei, şi nu numai ei, cultura românească. Dacă e să fim puţin autoironici, are şi ce promova, pe când noi, basarabenii, avem pasul încet şi hârşâit.

2. Se exportă, totuşi, proza. Mulţi literaţi consideră că proza este cartea de vizită a unei literaturi. Imediat după prăbuşirea imperiului, era solicitată îndeosebi  literatura de dezavuare a precedentului regim.  Pe această „undă” s-a publicat un roman de Serafim Saka, altul de Aureliu Busuioc, câteva proze de Iulian Ciocan. Din păcate, aceste cărţi au apărut nu chiar în Occident, ci în ţările foste satelit ale URSS.

Raportat la ce a fost cândva, rezultatul e mizer. În trecut, pe timpul sovieticilor, traducerea din alte limbi în limbile popoarelor URSS şi din limbile  „naţmenilor” în limbile ţărilor socialiste se făcea organizat, prin intermediul secţiilor sau ministerelor de propagandă respective. Părţile erau „avantajate” reciproc, deşi de multe ori se exporta nonvaloarea (principiul de selecţie era întotdeauna ideologic).

Azi, şi în această sferă prioritare sunt legăturile personale.

3. Explicaţia e simplă – românul e poet. Din câte sunt informat, cele mai multe traduceri în limbi străine le are Emilian Galaicu-Păun – în diverse reviste occidentale, în antologii străine. Are o singură carte tradusă în germană – cred că e unicul de la noi ce a obţinut o asemenea performanţă. Am putea re-aminti aici antologia franco-engleză a lui Sorin Alexandrescu  editată la Paris, cuprinzând generaţia optzecistă. Un florilegiu de poezie tânără basarabeană publica la sf. sec. al XX-lea o revistă literară a poştei franceze (i-auzi moft!). Câte ceva a tradus şi a publicat în germană Gerhardt Csejka  şi Marco Cugno în italiană. Sunt şi unele ediţii bilingve franco-române, mai ales cu caracter local, simple traduceri amatoriste. E deci o promovare fără caracter de durată, haotică şi la nivel de impulsivităţi admirative, nu întotdeauna gestul fiind justificat valoric.

În ultima sa carte de memorii, Adrian Marino, un mare adversar al „cântecului de frunză”, cum i se părea lui lirica românească, ne avertiza că nu traducerea poeziei 
Sursa
2011-07-18 08:03:49




Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

06:25:28VINO SĂ STĂM SUB POM, SAU - FORMULA DE POLITEȚE —» Leo Butnaru
13:13:345G în avioane, Wi-Fi pe șosele – decizia Comisiei Europene deschide noi oportunități de inovare —» Elena Robu
12:12:29ACUM ORI NICIODATĂ. Cartoful fierbinte pe nume Unirea —» Nicolae Federiuc
10:49:51”Democrație sustenabilă prin educație electorală!” – o campanie a bibliotecii din Ungheni, demnă de locul I —» BPR Ungheni's Blog
15:52:04Jesus’ first miracle —» Erik and Elena Brewer's Weblog
11:25:30AZI ȘI DE-A PURURI! —» Leo Butnaru
07:06:26Фотографы —» Бессарабские хроники
06:44:20RELAȚIA CU UN BĂRBAT NARCIS —» Lifestyle
15:11:57God’s Promises for Difficult Days —» Erik and Elena Brewer's Weblog
14:56:21Idealul unității naționale - 1 decembrie 1918: Expoziție virtuală tematică —» BiblioCity
12:14:58Rezultatele Evaluării externe periodice 2021-2022 —» Blogul elevilor din satul Chetrosu
06:23:51POEME, CĂRȚI PRIN ANI... —» Leo Butnaru
15:24:40Prima întâlnire cu un scriitor —» BiblioCity
11:21:17MIȘCĂRILE SUBIECTULUI —» Leo Butnaru
10:00:48Pâinea noastră cea de toate zilele —» Moldova Creștină
10:00:21Să îmi iubesc dușmanul | Editorial Radu Blendarencu —» Moldova Creștină
08:38:02Scriitorul Volodymyr Vakulenko a fost ucis. Trupul său a fost găsit la Izium —» nimic nu e asa cum pare a fi...
08:00:152 NUVELETE. MISTERIOASELE TRANSFORMĂRI DIN... EL, ÎN... EA... —» Leo Butnaru
06:01:15DUPĂ AUSCHWITZ POEZIA A FOST ȘI ESTE OBLIGATORIE —» Leo Butnaru
19:06:54Omonimele – cum le deosebim sensul? —» Moldova Creștină
18:47:23RomStoria: Noi nu suntem țigani! —» Curaj.TV | Media alternativă
17:10:59Au lăsat mașina în intersecție ca să-și ia de mîncare! —» Curaj.TV | Media alternativă
12:50:17Nu-și mai roade unghiile! Cum am rezolvat problema —» Sunt MAMĂ!
11:10:30Jurnaliștii comunitari au participat la Gala Jurnalistului Comunitar —» BPR Ungheni's Blog
08:01:35Сказочная палитра Бессарабии на полотнах Михаила Пейкова —» BiblioCity