Păcate generaționale

Încă nu am studiat foarte bine problema „păcatelor generaționale” dar cei care susțin astfel de teorii îmi dau senzația că tratează superficial diferite texte din Scriptură și fac o exegeză găunoasă a lor (sau nu fac deloc). Aceasta este o altă discuție.

Auziți deseori replici ale oamenilor mai în vârstă către cei tineri sau ai părinților către copii când aceștia din urmă îi atenționează pe cei mai în vârstă cu privire la ceva anume, și spun: „mai vorbim peste câțiva ani” sau „las’ că o să te văd pe tine”. Tata are versiunea lui originală și ne mai amintește cum mulți ca și noi au criticat dar au făcut aceleași greșeli ca și înaintașii lor. E adevărat.

Nu ne naștem, nu creștem, nu ne dezvoltăm din punct de vedere spiritual, social, intelectual, (etc) ÎN VID! Creștem și ne dezvoltăm într-un mediu. Fiecare cu mediul lui. Mediul ne influențează mai mult decât ne-am putea imagina. Mediul este ca apa pentru pește.

Este aproape „natural” ca trăind într-o familie, societate, cultură să faci aceleași greșeli pe care le fac oamenii de lângă tine. Acela e aerul pe care îl respiri. În acest sens cred în păcate generaționale. Înseamnă suportarea consecințelor unor lucruri pe care le-au făcut părinții. E o lucrătură logică a păcatului. Păcatele care se răsfrâng până la a 3a sau a 4a generație sunt tocmai acele comportamente păcătoase care sunt copiate de copii și de copiii copiilor lor.

Cum se poate rupe acest lanț generațional?

Cred că e nevoie de o critică sensibilă, îngăduitoare și atentă a păcatelor generației care se trece - critică făcută nu pentru a descoperi superioritatea generației care se ridică ci o judecată a păcatelor pentru ca noua generație să se pocăiască de ele (fiindcă probabil deja le repetă) și apoi să găsească moduri prin care să se ferească de ele.

Dacă bunicii, mama sau tata au comportamente anormale sau greșite și nu ai vrea să le copii nu trebuie să închizi ochii și să le ignori fiindcă e posibil să faci deja asta.

Uită-te la ei, vezi ce e greșit, urăște lucrurile alea greșite, hotărăște-te să nu le faci, cere putere de la Dumnezeu pentru asta și dezvoltă o strategie de luptă împotriva acelor obiceiuri păcătoase.

Mulți dintre noi dorim să nu repetăm unele lucruri pe care părinții noștri le-au făcut. Probabil că acele lucruri care ne-au afectat foarte mult. Cred că ar fi absurd din partea lor să nu recunoască că au comportamente sau obiceiuri greșite.

Problema noastră este că am criticat diverse atitudini greșite din viața lor dar în situații puțin diferite am reacționat exact cum au făcut ei – reacții pe care cândva le-am criticat. Așa că blestemul a avut putere. Repet – facem asta pentru că s-a prins în subconștientul nostru acel tip de atitudine, reacție, comportament sau obicei.

Acesta va fi un exercițiu dureros:

Probabil că ar trebui să avem un timp de cercetare împreună cu părinții când ei să se uite la lucrurile greșite pe care le-au făcut în fața copiilor și pe care n-ar trebui să dorească să le vadă în viața lor, să le noteze pe o foaie și să-și sfătuiască copiii ce să facă pentru a nu ajunge în aceleași greșeli.

Nu e ușor! Pe lângă faptul că e dureros procesul, va fi și un demers greoi fiindcă multe din greșelile noastre aproape că au devenit invizibile – ele fac parte din noi și ne-am obișnuit foarte mult cu ele. Sunt aerul pe care îl tragem în piept.

Se merită încercat acest tip de pocăință: părinții+copiii adunați în jurul cuvântului, cu Dumnezeu în gând, cu o inimă rugativă, o atitudine îngăduitoare și o dorință arzătoare pentru schimbare radicală.