Fanarioţii de la Chişinău
"Am impresia că moştenirea fanariotă s-a întipărit în genomul de la Nistru până la Tisa. Există pe undeva o secvenţă ADN care se activează instantaneu atunci când purtătorul ajunge într-o funcţie politică. Altfel nu îmi pot explica structurile de evenimente pe durată lungă. Există o secvenţialitate, o repetare a modelelor politice care e cel puţin îngrijorătoare. Ca să fie clare gândurile mele voi prezenta pe scurt modelul statului fanariot, aşa cum a funcţionat el în voievodatele Munteniei şi Moldovei vreme de aproape 100 de ani.
Domnitorul primea tronul de la sultan în schimbul unei sume de bani. Mulţi bani, de obicei împrumutaţi cu dobânzi enorme. Întreprinderea era riscantă: avea un termen la care trebuia să returneze împrumutul, să achite obligaţiile financiare faţă de sultan şi să mai obţină şi un profit. Care profit trebuia să fie destul de mare ca să merite riscul asumat – de multe ori, domnitorii fanarioţi riscau să fie asasinaţi.
Pentru a realiza acest profit, fanarioţii „sub-contractau” funcţiile publice: tot felul de doritori de profit îşi cumpărau funcţii. Iar angajaţii acestora plăteau, la rândul lor, pentru a ocupa funcţiile inferioare. Şi tot aşa – până în momentul în care se clădea o piramidă completă a corupţiei, de la voievod până la ultimul isprăvnicel.
Rezultatul acestui mecanism de guvernare a fost unul dezastruos pe termen lung. În memoria românilor s-a întipărit certitudinea că nu poţi ajunge funcţionar decât prin corupţie şi că statul nu este altceva decât o vacă de muls a funcţionarilor.
Foarte rar statul îşi îndeplinea rolul său. Orice structură guvernamentală ar trebui să funcţioneze pe banii cetăţenilor şi în folosul cetăţenilor. Structura fanariotă este una în care funcţionarii trăiesc prin jupuirea cetăţenilor. Un alt efect pervers este faptul că toţi cetăţenii vor să ajungă funcţionari, pentru a putea jupui şi ei.
Cine îşi mai aminteşte de Leon Casso? Fiul unui boier basarabean, ajuns la Moscova ministru, care a lăsat câteva pagini fundamentale pentru istoria românilor. Leon Casso spune că, iniţial, Basarabia sub stăpânirea ţaristă a fost lăsată să se autoguverneze în baza legilor proprii, doar că în scurtă vreme s-a ajuns la concluzia că este imposibil de guvernat. Şi aceasta deoarece corpusul legislativ al Basarabiei era un haos de drept roman, drept bizantin şi „obiceiul pământului”, în care erau posibile orice fel de decizii contradictorii. „Obiceiul pământului” şi haosul legislativ s-au perpetuat la Chişinău până în zilele noastre.
Astfel, putem vedea cum o serie de idealuri şi dorinţe cât se poate de legitime sunt negociate ca la piaţă. Vedem cum funcţiile sunt împărţite pe principiul „câte una la fiecare, să ajungă la toată lumea”. Vedem o continuare incredibilă a spiritului fanariot. Acelaşi spirit fanariot a fost la fel de activ şi în perioada guvernării comuniste, doar că era dublat de „legea tăcerii”, obligatorie pentru membrii unui clan. Se spune că Republica Moldova riscă să se mafiotizeze. Fals. Mafioţii îşi împart prada pe tăcute, fără să îşi spele rufele murdare în public. În Republica Moldova genomul fanariot s-a umflat peste măsură şi stă să pocnească."
George Damian
(Sursa: Timpul.md)
Nota:
Revista «Viata Basarabiei», mai 1932:
« (…) Numele Basarabiei e o artificialitate politică. In România Mare el ar fi trebuit să dispară pentru a reveni la starea dinainte de 1812. Dacă limbajul curent l-a adoptat e, poate, pentru a defini prin el o stare culturală tranzitorie care întârzie prea mult.
Basarabie si basarabean înseamnă un românism nepus încă la punct cu cultura noastră natională. In România Mare e într'adevăr ceva unic, fiindcă provincia dela Nistru e singura care înaintează foarte greu si încet în românizarea culturală.
Explicatia stă în formatia neromânească a păturei conducătoare în politică, pătură ce ne-a venit formata în cultura rusească si care nu are nici un interes pentru cea românească. (…)».
(d. Crainic)
Sursa
2011-07-15 10:35:00