Lumina Sfinţilor trebuie scoasă de sub obroc!


Personalităţi Basarabene în slujba lui Dumnezeu şi a Neamului, Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată, este o lucrare de cercetare iniţiată în vara anului 2007, de către teologul Mihail Bortă, în cadrul seminarelor de Master la disciplina: Biserica Ortodoxă Română în sec. XIX, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Cluj-Napoca, România. Redescoperirea păstorilor spirituali, a Oamenilor lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată, aceasta a fost ideea care a stat de la bun început la bazele acestui proiect.
Astăzi când această nobilă lucrare de cercetare aniversează 4 ani de la înfiinţare, îl avem alături pe autorul şi custodele proiectului, teologul Mihail Bortă, de la care vom afla mai multe amănunte legate de Personalităţi Basarabene în slujba lui Dumnezeu şi a Neamului, Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată. - Domnule Mihail, vă rugăm să ne povestiţi de unde şi până unde s-a ajuns la ideea redescoperirii şi trecerii în revistă a celor mai vrednici dintre basarabeni? În vara anului 2007, pe când încă eram student în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, îndemnat fiind de Părintele Profesor Dr. Alexandru Moraru, am deschis un blog în care în decurs de o lună şi jumătate, atât cât au durat cursurile seminarelor de Master la  disciplina: Biserica Ortodoxă Română în sec.19, am adunat diferite materiale despre cele mai marcante personalităţi bisericeşti din Basarabia. Odată cu absolvirea facultăţii nu am renunţat la acest proiect, ci dimpotrivă, având o deosebită dragoste faţă de spiritualitatea ortodoxă basarabeană, am continuat cu o încă mai mare râvnă cercetările, care la finele anului 2009 au culminat cu editarea cărţii Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată (volumul I). - Cum a fost primită această carte şi care după părerea dvs. au fost punctele forte ale acestei lucrări?Lucrarea Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată vol. I, a fost editată pentru prima dată la sfârşitul anului 2009. Din mijloacele noastre finanicare foarte modeste, am reuşit să edităm cartea într-un tiraj de numai 300 de exemplare, dintre care 150 de exemplare au fost distribuite în Republica Moldova, iar restul  peste Prut, în oraşele Bucureşti şi Cluj-Napoca.În toamna anului 2010 în urma mai multori cereri primte pe email şi la telefon, am depus un efort şi am reeditat cartea într-un tiraj la fel de 300 de exemplare, care în mai puţin de două luni s-a epuizat, cărţile nimerind în posesia tuturor doritorilor din Republica Moldova, România, Italia, Franţa şi Spania.Pot spune că lucrarea a fost primită călduros, chiar la puţin timp fiind publicate  câteva recenzii, autorii cărora au apreciat pozitiv intenţia dar şi efortul de a cerceta dar şi de a aduna într-un volum colectiv mai multe personalităţi bisericeşti din Basarabia de altă dată, care întreaga lor viaţă au dedicat-o slujirii Dumnezeului Ceresc, dar şi poporului asuprit şi chinuit dintre Prut şi Nistru. - Domnule Mihail, vă rog să ne spuneţi dacă mai continuaţi şi în prezent lucrările de cercetare şi care sunt planurile dvs. de viitor legate de acest proiect ?La momentul de faţă am finisat lucrările la Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată, vol. II, carte în care la fel ca şi în primul volum, am inclus cincizeci de personalităţi. Spre deosebire de volumul I, unde am cercetat doar personalităţi bisericeşti, în volumul II am hotărât să ne axăm şi asupra personalităţilor laice şi asta din motivul, că nu se poate vorbi despre Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată, fără ai pomeni pe Sfântul Închisorilor, - Valeriu Gafencu, sau pe marele istoric bisericesc din Basarabia,  – Nicolae Popovschi.Pe lângă Valeriu Gafencu şi Nicolae Popovschi, în paginile volumului II Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată, o să avem marea bucurie de-ai găsi alături pe: Cuvioasa Agafia (Maranciuc) de la Cuşelăuca (1819-1873), Părintele Ioan Zlotea de la Sălcuţa (1862-1928), Părintele Gheorghe Roşca, (interpretul misticului rus pr. Ioan Culâghin), Părintele Gheorghe Munteanu, preot mucenic din jud. Ismail şi părintele mucenic Eustatie Chiriţă din Pituşca, ambii omorâţi de bolşevici şi multe alte personalităţi bisericeşti şi laice, care toată viaţa lor au muncit în ogorul spiritual al Basarabiei, urmând pe Hristos în vorbă şi în faptă, slujind pe aproapele lor şi întorcând multe suflete din drumul păcatului şi a pierzaniei.- Domnule Mihail, recent pe lângă Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove, a fost înfiinţată o comisie de canonizare a sfinţilor locali, avându-l în frunte pe P.S. Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni. Din această comisie fac parte mai mulţi preoţi şi teologi, care au primit ascultarea de a cerceta vieţile mai multor personalităţi în vederea proslăvirii lor în rândurile sfinţilor şi mucenicilor Bisericii Ortodoxe. Vă rugăm să ne spuneţi dacă există o listă a dosarelor de canonizare şi care personalităţi vor fi cercetate pentru început ? Până mai ieri, nu canonizarea ci chiar existenţa Sfinţilor basarabeni era o temă “tabu” după şapte peceţi, de aceea în primul rând dorim să salutăm intenţia ierarhilor noştri de a înfiinţa comisia de canonizare. Chiar dacă s-a întârziat destul de mult cu această comisie, totuşi ne vom aminti de cuvintele bătrânilor noştri: mai bine mai târziu decât niciodată.Acest petic de pământ fraţilor, are atâţia sfinţi şi mucenici, încât ar fi cu putinţă de alcătuit un sinaxar autohton a sfinţilor basarabeni, dar să nu anticipăm lucrurile, toate cu ajutorul lui Dumnezeu vor veni la timpul potrivit.Ordinea în care vor fi proslăviţi sfinţii basarabeni este defapt preluată de la Bisericile ortodoxe surori din Rusia şi România, unde se ridică oficial de către Biserică în rândurile sfinţilor în primul rând sfinţii care de mai mulţi ani sunt cinstiţi în popor. În cazul nostru îi avem pe: Cuviosul Macarie de la Saharna, Cuvioasa Agafia de la Cuşelăuca, Misticul Ioan Zlotea de la Sălcuţa. Mai nou de câţiva ani au început să fie cinstiţi în popor Valeriu Gafencu, numit şi Sfântul Închisorilor şi părintele Sofian Boghiu, iconarul de suflete de la mănăstirea Antim.Pe lângă personalităţile sus menţionate mai avem o listă destul de mare de părinţi care au murit pentru Credinţă fiind omorâţi de prigonitorii Bisericii. Acum vom aminti numai pe câţiva dintre ei, cu mar fi: Părintele Alexandru Baltaga din Chişinău, Părintele Gheorghe Munteanu din Jud. Ismail, Părintele Eustatie Chiriţă din Pituşca şi mulţi alţii pe care îi vom pomeni cu alte ocazii.- Vă mulţumim pentru interviul acordat şi vă dorim mult spor duhovnicesc în lucrarea care o faceţi!Vă mulţumesc şi eu, pentru că numai împreună dacă-i vom mărturisi pe cei care l-au mărturisit pe Hristos, vom putea să-i scoatem din bezna uitării a vremurilor de tristă amintire. Lumina Sfinţilor trebuie scoasă de sub obroc!Interviu realizat de Magdalena Munteanu.sursa: www.personalitatibasarabene.info

Sursa
2011-07-14 23:02:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

21:41:43Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
18:14:39Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:30:40Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
11:33:16Interpretări Teatrale ale lui Eminescu: Luceafărul —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
01:04:11Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
23:45:50Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
22:36:52Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
21:23:03Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
16:41:55Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
09:55:52„Nu dai interviul, m-ai înțeles?”, Ioniţă la Chicu —» Curaj.TV | Media alternativă
09:17:36Ni mai profanaţi simbolurile de stat! —» Curaj.TV | Media alternativă
04:32:00POEME PRIN ANI —» Leo Butnaru
00:14:34Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
21:23:51Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
18:57:27Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
17:42:00Zile critice iulie 2025 —» codul omega
16:52:05Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
15:20:22Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
03:57:00DIN STRICTUL NECESAR —» Leo Butnaru
02:04:31Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
21:48:41Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
19:10:59Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
16:56:47Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:43:22Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
05:26:32Fără Titlu —» Путепроводные Заметки