Despre învăţăturile proaste ale unor preoţi şi despre cele 24 de vămi

 

Întrebare: Părinte Petru, cât de corect este obiceiul unor preoÅ£i de a da la Spovedanie canonul de a aprinde 24 de lumânări pentru cele 24 de vămi ÅŸi ce sunt „vămile văzduhului”.

Răspuns: Întrebarea e foarte bună, numai că răspunsul meu s-ar putea să-i deranjeze pe mulÅ£i preoÅ£i care fie nu ÅŸtiu, fie prostesc lumea, încercând să aducă venituri bisericii sau lor înÅŸiÅŸi prin vinderea de lumânări, Biblii la 3-4 preÅ£uri, aprinderea de policandre sau alte chestiuni de genul acesta. Cu multă durere în suflet, sunt nevoit să vă spun să fugiÅ£i de asemenea preoÅ£i sau, cel puÅ£in, să nu vă mai spovediÅ£i la ei. Åži asta nu pentru că n-ar avea harul preoÅ£iei (care e altceva decât harul mântuitor al fiecărui creÅŸtin), ci pentru vă pot călăuzi greÅŸit, chiar dacă slujbele săvârÅŸite de ei sunt valabile din punct de vedere sacramental. Niciodată nu trebuie să credem în efecte mecanice ale unor rituri bisericeÅŸti, ci trebuie să căutăm pocăinÅ£a profundă ÅŸi schimbarea vieÅ£ii noastre conform poruncilor lui Dumnezeu (pe care le găsim în primul rând în Sfânta Scriptură). Este o prostie să spui sau să crezi că dacă aprinzi un anumit număr de lumânări în anumite momente ale slujbei sau ale zilei, totul se va rezolva de la sine. Este absurd ÅŸi păgâneÅŸte să credem că dacă dăm de pomană 24 de căniÈ›e, 24 de colăcei sau 24 de alte lucruri, ne-am cumpărat sau ne-am asigurat în vreun fel mântuirea. E ÅŸi mai grav când credem că astfel de obiceiuri i-ar ajuta pe cei adormiÅ£i, chiar dacă ei au dus un mod de viaţă necreÅŸtinesc, departe de Biserică.

Iar acum despre vămi:

Sfânta Scriptură, dar mai ales unii SfinÅ£i PărinÅ£i (Efrem Sirul, Macarie Egipteanul, Ioan Gură de Aur, Chiril al Alexandriei ÅŸ.a.) vorbesc despre anumite piedici pe care diavolul va încerca să le pună sufletului după moarte, în timp ce acesta merge spre judecata particulară pe care o va face Hristos. Aceste piedici vor fi de fapt învinuirile pe care diavolii (etimologic: „clevetitori, pârâtori, mincinoÅŸi”) vor încerca să ni le aducă, scoÅ£ând la iveală patimile ÅŸi păcatele săvârÅŸite de noi în viaţă; iar ca acest lucru să nu se întâmple, omul trebuie să aducă pocăinÅ£a ÅŸi fapte bune, care îl vor îndreptăţi înaintea Judecăţii. Însă mai mult decât orice, omul trebuie să ceară ÅŸi să nădăjduiască în mila lui Dumnezeu. Această învăţătură este confirmată de cei mai mulÅ£i teologi ÅŸi sfinÅ£i ai Bisericii, inclusiv din sec. XIX-XX.

Începând cu secolele XI-XII, în literatura creÅŸtină apare o scriere apocrifă care vorbeÅŸte despre o creÅŸtină pe nume Teodora, care după moarte, în timp ce sufletul ei mergea spre cer, acesta a fost împiedicat de diavoli pentru diferite păcate săvârÅŸite de ea în viaţă. Părintele ei duhovnicesc, Cuviosul Vasile cel Nou, fiind în rugăciune, a fost înÅŸtiinÅ£at despre aceasta ÅŸi a început să verse lacrimi pentru sufletul ei, iar aceste lacrimi de rugăciune au ajutat-o să treacă mai departe. Această scriere pentru prima dată vine cu ideea de „vamă”, la care trebuie să plăteÅŸti pentru a trece mai departe, numai că deÅŸi chiar ÅŸi în această scriere dubioasă plata se face cu lacrimi de rugăciune lui Dumnezeu, dar nu cu colaci, prosoape, lumânări sau bani. În literatura religioasă rusă, scrierea a fost numită „Vămile Teodorei” ÅŸi descrie doar 20 de vămi, care ulterior au fost zugrăvite pe pereÅ£ii mai multor biserici, inclusiv la intrarea în peÅŸterile Lavrei din Kiev. Literatura religioasă română cunoaÅŸte scrierea sub denumirea de „Vămile văzduhului” ÅŸi descrie 24 de vămi, deÅŸi am auzit de la mai mulÅ£i pseudo-teologi că ar fi ÅŸi a 25-a vamă, pentru cei care primesc acte biometrice.

Precizez că Biserica Ortodoxă NICIODATÄ‚ nu a recunoscut această scriere ca făcând parte din TradiÅ£ia Bisericii, iar marii teologi ortodocÅŸi, chiar ÅŸi atunci când folosesc termenul de „vamă” nu-l înÅ£eleg în sensul indulgenÅ£elor romano-catolice sau al unor locuri unde ai putea să plăteÅŸti pentru a trece mai departe.

Faptul că unii preoÅ£i răspândesc ideea de „plătire a vămilor” mi se pare foarte periculos, dând unora impresia falsă că i-ar ajuta la ceva. Până la urmă, chiar ÅŸi din cele descrise mai sus, cred că v-aÅ£i dat seama că „vameÅŸii” sunt diavoli, iar cei care consideră că „trebuie să plăteÅŸti vămile”, vorbesc de fapt despre o încercare de a-i mitui pe draci, ca aceÅŸtia să-Å£i permită mergerea mai departe. Dar aceasta este o viziune păgână ÅŸi foarte naivă faţă de Judecata lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, preoÅ£ii care impun plătirea vămilor, dar ÅŸi cei care cad de acord, nu sunt deloc interesaÅ£i de întâlnirea cu Hristos, ci doar de trecerea vămilor ÅŸi de „pactul cu diavolul” or, noi trebuie să înÅ£elegem că nu dracii ne vor judeca, ci Hristos. Åži dacă L-am iubit pe El ÅŸi poruncile Lui, vom putea să ne bucurăm în Împărăţia Sa oricât s-ar împotrivi diavolii, iar dacă nu, putem să facem pomană cu toate cănile ÅŸi lumânările de pe lume, că nu ne va ajuta la nimic. După cum spun cântările noastre ortodoxe, „Judecata lui Hristos este fără mită (nemitarnică)”, iar cei care vor să cumpere mântuirea lor sau a altora, plătind „cele 24 de vămi”, se amăgesc foarte tare.

Mai precizăm că Biserica Ortodoxă nu are (ÅŸi nici nu poate avea) vreo slujbă legată de „cele 24 de vămi”, iar cei care amăgesc lumea prin aÅŸa ceva, sunt pur ÅŸi simplu ÅŸarlatani. Nici obiceiul celor 24 de punÅ£i/poduri la înmormântare, care e legat tot de „cele 24 de vămi”, nu este unul avizat sau impus de Biserică (cum greÅŸit ne învinuiesc sectarii), ci e rodul percepÅ£iilor slabe ÅŸi bolnăvicioase ale oamenilor simpli, care nefiind catehizaÅ£i corect de preoÅ£i, continuă să se amăgească în diferite moduri. Prin aceasta eu nu vreau să desfiinÅ£ez ideea sau practica milosteniei pentru cei vii sau adormiÅ£i, Doamne fereÅŸte!, ci vreau ca oamenii să dea de pomană în timpul vieÅ£ii ÅŸi la înmormântări lucruri cu adevărat folositoare celui care le primeÅŸte ÅŸi neîmpovărătoare pentru cel care le dă. Aceste pomeni nu trebuie să fie neapărat perne, plapome, căldări, veselă, colaci etc., ci este mult mai bine să fie o masă pentru un azil de bătrâni sau un orfelinat de copii. Scriptura ne mai spune că milostenia trebuie să fie făcută în ascuns, nu în văzul lumii (Matei 6:2.4) or, show-urile de la unele înmormântări n-au nimic cu creÅŸtinismul ÅŸi cu milostenia. Tot Mântuitorul Hristos ne vorbeÅŸte ÅŸi despre felul în care trebuie să facem o masă de pomenire:  „Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraÅ£ii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaÅ£i, ca nu cumva să te cheme ÅŸi ei, la rândul lor, pe tine, ÅŸi să-Å£i fie ca răsplată.  Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioÅŸi, pe ÅŸchiopi, pe orbi; ÅŸi fericit vei fi că nu pot să-Å£i răsplătească. Căci Å£i se va răsplăti la învierea drepÅ£ilor” (Luca 14:12-14).