SND s.r.l.

Citindu-l pe Ferguson (The Ascent of Money) descoperi tot felul de chestii minunate la care nici n-ai avut răgaz să te gândeşti. Societăţile pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată sunt forma cea mai răspândită de organizare a întreprinderilor în lumea modernă. Paranteză: răspunderea-i limitată deoarece este separat proprietarul de firmă. Deci, dacă firma o dă în bară – creditorii nu pot avea nici o pretenţie asupra averii personale a proprietarului. De aici şi limitarea. Cred că chestia asta-i destul de intuitivă, dar uite care nu e:

Societăţile pe acţiuni îşi au originea în comerţul cu Indiile. Frontiera dintre epoca Renaşterii şi perioada modernă. Piperul şi nucşoara este ceea ce-i mâna pe europeni peste mări şi ţări din două motive principale: 1. europenii nu aveau frigidere; 2. portiţa comercială cu orientul avea zăvorul şi cheiţa la Istambul, iar chelarul era otoman. Drumul mării, prin care făceai ocolul Africii pe lângă Capul Bunei Speranţe cu destinaţia Hindustan, era o afacere super-profitabilă şi… super-riscantă! La ce s-au gândit olandezii? Să trimiţi o corabie în mare e foarte riscant. Să trimiţi o flotă comercială e mai puţin riscant (nu se scufundă ele toate!). Să trimiţi o flotă e suficient de riscant, însă să trimiţi o flotă timp de 20 de ani? E OK.

Firi antreprenoriale, olandezii, iată ce au pus la cale. O emisie publică. Prima emisie publică, de fapt.Vereenigde Nederlandsche Geoctroyeerde Oostindische Compagnie S.A. O afacere specializată pe comerţul cu India. Publicul larg, boieri şi servitori laolaltă, au procurat acţiuni într-o antrepriză care le garanta viitorul. Afacerea era gândită pe un termen de vreo 20 de ani, după 10 ani urmând să achite dividende acţionarilor. Directorii au fost numiţi, iar la scurt timp după numirea acestora a apărut necesitatea unor reguli pentru guvernarea corporativă. La expirarea termenului promis nu exista nici un motiv ca prima societate pe acţiuni, nouţă şi drăguţă, să se lichideze. Prin urmare, promisiunea a fost revocată, iar doritorii de cash erau liberi să vândă acţiunile aflate în posesia lor la bursă. Hop-popâc şi bursa de valori. Peste noapte au apărut animalele totemice ale pieţei de capital – bulls & bears; tot atunci au apărut zvonurile şi insideriştii, limbajul semnelor etc. Primul S.A. s-a întâmplat în 1602. Din acel moment viaţa a fost alterată pe vecie de geniul financiar olandez.

Back to Moldova. O idee trăsnită ar fi ca un proiect major de anvergura Strategiei Naţionale de Dezvoltare să fie conceput sub forma unei societăţi pe acţiuni. Acţionarii potenţiali sunt cetăţenii. Doritorii sunt invitaţi să procure cote de participare în acest proiect. Nu ne-am împrumuta de la donatori, ne-am finanţa direct din sursele beneficiarilor. Dividende? Locuri de muncă, nivel de viaţă comparabil cu cel din UE, salariu decent, fericire… Ai şi ownership, ai şi orientare spre rezultate tangibile.

În realitate, lucrurile stau exact aşa cum este descris mai sus. Numai că nu suntem conştienţi de acest lucru. Suntem acţionarii Republicii Moldova atunci când contribuim cu impozite şi TVA. Primim dividende sub formă de servicii publice. Acestea sunt mici. Pentru că clasa politică este cu răspundere limitată. Limitată la durata guvernării.


Sursa
2011-07-14 11:08:49



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:37:25Under 15. Jucători din țară și de peste hotare, convocați de FMF la un nou trial ⚽️ —» Sandu GRECU
12:18:35„Ca primar, nu sunt aici pentru declarații, ci pentru fapte” – Viorel Jardan, primarul comunei Lozova 💫 —» Sandu GRECU
09:46:20Biblioteca – punct de întâlnire între diasporă și acasă —» BPR Ungheni's Blog
18:40:53„ALB DUPĂ ALB” – expoziție de Doina Mihăilescu, la Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău 🏦 —» Sandu GRECU
18:25:21Derzamăgit de organele de drept, vrea să plece afară —» Curaj.TV | Media alternativă
12:19:46DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
15:24:47🎾 ROMINA HÎNCU, AL TREILEA TROFEU DIN 2026! 🇲🇩🏆 —» Sandu GRECU
15:24:47🎾 ROMINA HÎNCU, AL TREILEA TROFEU DIN 2026! 🇲🇩🏆 —» Sandu GRECU
04:54:53CARTE NOUĂ PENTRU COPII —» Leo Butnaru
13:45:15Arta nu tace: Perjovschi cu David —» Curaj.TV | Media alternativă
16:59:59NU CÂT ȘTIE, CI CÂT ÎȘI PERMITE... —» Leo Butnaru
11:49:49Petru Racu: jucători pe pile la Națională și cei care veneau să se odihnească. Pariuri: prețul unui galben 💥💥💥 —» Sandu GRECU
11:46:26Vin cu aur la Mondial de Bruxelles – 55 mdl —» Fine Wine
11:45:31Cardinalul fotbalului, Nicolai Cebotari. Portar de top, cearta cu Ciobanu, arbitraje, dinastia 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU