Chişinău literar
MARCA ONTOLOGICĂ A CHIŞINĂULUISe pare că marca ontologică a Chişinăului, dedusă din descrierile documentar literare, este închiderea. George Meniuc vorbea în acest sens de „orizontul închis" basarabean, pe care îl scurta din mahalaua Munceştilor, zisă şi mahalaua Balan. Tot el îşi amintea de bălăriile şi stufărişurile Bâcului ca de un tărâm al visării şi al născocirilor imaginare. E un orizont închis ce visează la deschidere, cel puţin prin intermediul proiecţiilor fantasmagorice.
Ce este în fond Chişinăul, înscris întrun cerc al închiderii fiinţiale? Stea încremenită, după cum se credea în vechime? Oraş sat, adică o localitate hibridă rural orăşenească? Un Turn Babei al naţionalităţilor, în care alături de români (moldoveni), atestaţi cu o prezenţă de circa 50 de procente la sfârşitul secolului al XlXlea, locuiesc evrei, ruşi, ucraineni, germani, armeni conduşi de Manuc Bei, greci conduşi de fraţii Ipsilanti? Oază de viaţă patriarhală, loc de exil (cazul Puşkin) sau penitenciar, căci, după mărturisirea lui Elisee Reclus, clădirea principală a oraşului era, la un moment dat, uriaşa puşcărie cu patru turnuri dinţate, care se înălţau deasupra caselor joase? Oraş de margine, centru de provincie, centru natural al Basarabiei, prin căile ferate şi şoselele care îi lipsesc, după cum îl credea Gheorghe Bezviconi, învăţatul? Selişte a străinilor care veneau (vin) să petreacă şi să uite de probleme şi necazuri, îmbrăcat în costum arlechinesc de dolmane husăreşti, şepci căzăceşti, mitre greceşti şi tichii evreieşti, căciuli de miel autohtone (aşa îl vedea şi Negruzzi, cu streini petrecând, în nuvelele sale). Cuibar al nacialnicilor, ofiţerilor, pomoşnicilor, vlădicilor, namestnicilor, serdarilor, moşierilor şi boierilor, guvernatorilor, spătarilor, logofeţilor (în 1436 voievozii Moldovei Ilie şi Ştefan dădeau un hrisov logofătului Vancea, în care se precizează, ca hotar, şi Chişinăul pe Bâc), generalilor (ruşi), mitropoliţilor, senatorilor, preoţilor, jicnicerilor, velpitarilor, stolnicilor, „fruntaşilor", căminarilor, burgomiştrilor, medelnicerilor, vistiernicilor, paharnicilor?
Oraş blestemat, vorba lui Puşkin, care poartă pecetea unui blestem negru, al unui fatum iremediabil? Târg al ocârmuitorilor civili sau şi centru de cultură cu scriitori, preoţi luminaţi şi cărturari puşi pe fapte culturale? Oraş oriental, după cum îl vedeau mulţi călători?
Să ne oprim un pic la această din urmă întrebare. Dovezi că avem dea face şi cu un Chişinău literar şi artistic sunt destule. Maria Cebotari şi Bogdan Petriceicu Hasdeu ar fi două nume de ajuns. La ele se adaugă, însă, multe altele de prestigiu cultural deosebit: Al. Hâjdeu, Negruzzi, Russo, Stamati, Donici, Moruzi, Stere, Mateevici, Dobronravov, BănulescuBodoni, Gurie Grosu, Bernardazzi, Grecu, Sulac, Loteanu, generaţia de intelectuali care a votat Unirea în şedinţa Sfatului Ţării din 27 martie 1918, toate generaţiile de scriitori interbelici şi postbelici. Chişinăul a inspirat excelente pagini de beletristică, de memorii şi filozofie a culturii ale lui Sadoveanu, Gala Galaction, Goga, Rebreanu, Crainic, Blaga.
El semnifică, etimologiceşte, izvor, după cum spune legenda, şi constituie o sursă de inspiraţie pentru o cohortă întreagă de oameni de litere şi artă.
Revenind la marca sa ontologică paradoxală pe care i-o dă închiderea/deschiderea, ne amintim, cu strângeri spasmatice ale creierului nostru şi ale fiinţei noastre de margine de ţară şi de margine de continent, de ceea ce spunea Wiegel, fost viceguvernator (centru de „murdărie morală sau acea fizică"), de ceea ce spunea întrun „negru" reportaj al său, din 1939, Geo Bogza: „Chişinău. În pata neagră a pământului, oază de culori albe şi verzi, case şi copaci, interferenţe cromatice. Case aliniate, egale, acoperişuri roşii de ţiglă. Şi în partea de nord a oraşului, spectacol straniu, cimitirul evreiesc, puzderie de pietre albe, mortuare. E singura pată albă, compactă, din toată Basarabia" (vezi Basarabia, ţară de pământ, Bucureşti, 1991, p. 15). Tot astfel, înfundat în noroi, îl vede şi Stere. La constatarea lui Vania Răutu că este murdar, un personaj din romanul în preajma revoluţiei al lui Constantin Stere, pe nume Manin, replică: „ Bre, bre, bre, câte fasoane! Apoi noi suntem deprinşi ca să ne aduceţi de sus glodul boieresc. Aşai făcut Chişinăul. Pe străzi se scurge noroiul de sus în vale, din cartierele boiereşti spre mizeria Broscăriei. Aşai toată societatea basarabeană. Aşai toată Basarabia. De sus se scurg murdăriile boiereşti şi îneacă mizeria din vale".
Pe noroiul acesta fatal a mai căzut totuşi câte o rază de lumină. Şi dacă la 1912 Nicolae lorga remarca lipsa unei conştiinţe basarabene (în volumul Basarabia noastră), iată că ora stelară care a fost perioada interbelică, anii '60, '80 şi în special ultimul deceniu al secolului al XXlea, a schimbat marca ontologică a Chişinăului şi însăşi hlamida Chişinăului literar şi artistic. El a fost repus în matricea lui stilistică firească, devenind o cetate a culturii româneşti. „Oraşul asiat" are parte de o deschidere europeană. Sa restrâns şi acţiunea neantizatoare a noroiului. Oricum, are şansa supravieţuirii prin cultură.
Mai 2003
Mihai CIMPOI
Limba Română. – Ch., 2003. - Nr. 4-5.
Sursa
2011-07-13 15:22:00