Alianţele locale – “tălpile lui Ahile” pentru AIE

De la alegerea preşedintelui şi culoarea pe care acesta trebuie să o aibă, graţie alegerilor locale, am ajuns în situaţia unor dispute în cadrul Alianţei de guvernare din cauza ecuaţiilor politice locale. Dacă la Chişinău s-a decis totul în favoarea liberal-democraţilor, după desfiinţarea funcţiei de preşedinte CMC şi verdictul pozitiv al instanţei de judecată de la Bălţi, atunci în regiune lucrurile sunt confuze. Tandemul PL-PDM face presiuni asupra PLDM-ului pentru a obţine funcţii în APL-uri, invocând principiile de coeziune şi unitate, care ar lega Alianţa la nivel central. Dar niciunul din aceste criterii nu funcţionează, partidele acţionând în corespundere cu interesele proprii, fără a ţine cont de “convenţia” trilaterală, parafată de liderii celor trei formaţiuni, cu precădere, sub presiunea din exterior şi concurenţa internă. În condiţiile unor mişcări ambigue a fruntaşilor partidelor din 2009 încoace se pune întrebarea sustenabilităţii unor alianţe la nivel local. Blocajul cauzat de formarea acestora amplifică tensiunile în cadrul Alianţei, întrepătrunsă de rivalităţi personale şi de grup dintre “clanuri oligarhice” însetate de putere şi împărţirea acesteia. La aceasta se mai adaugă şi criza politică, perpetuată ca urmare a nealegerii preşedintelui ţării.

Atmosfera conflictuală instaurată în AIE-2 riscă să paraziteze orice iniţiativă lansată de exponenţii acesteia. Iar imposibilitatea identificării unui punct comun în problematica alianţelor locale dovedeşte cât de profunde şi nocive sunt neînţelegerile dintre componentele actualei guvernări. Contextul existent nu poate fi reanimat atât de simplu, în pofida eforturilor considerabile din partea europenilor. În public, partenerii europeni preferă să pună accentul pe necesitatea reformelor, dând însă semne de îngrijorare din cauze lipsei de coerenţă şi consecvenţă în cadrul AIE-2.

Dar cine are nevoie de alianţele locale şi pentru ce sunt necesare acestea, dacă la centru e o lipsă totală de acţiuni deliberat armonizate? Principalii beneficiari sunt PL şi PDM, care în mod concertat încearcă să modereze ponderea PLDM-ului, extins şi în teritoriu după alegerile locale. În realitate, aceste alianţe atât în faza curentă de negociere, cât şi în cele posterioare, de eventuală formare şi funcţionare, nu sunt relevante, având capacitatea să detoneze în final întreaga Alianţă, sub greutatea unor angajamente asumate, dar neînsuşite şi regulat încălcate.

Cât de mare nu ar fi pericolul, unor parteneriate dintre PLDM şi PCRM la nivel local, acestea nu pot destabiliza “maşinăria centrală”, aflată sub un control voalat nedeclarat, dar destul de eficient, al partenerilor externi, pe baza unor relaţii contractuale foarte pragmatice, condiţionate de transferuri de fonduri şi credite pentru resuscitarea Moldovei falimentare.

Chiar dacă la nivel local vor avea loc colaborări dintre liberal-democraţi şi comunişti, acestea pot avea un efect pozitiv, luând în calcul capacitatea şi calitatea resurselor umane ale anumite partide în teritoriu. Mai mult decât atât, prin aceasta se poate detensiona situaţia în ţară, unde există separaţii stricte între pro-AIE şi pro-comunişti, imprimându-i publicului stări grave de intoleranţă şi duşmănie pe motiv politic.

Va avea de câştigat şi democraţia, care prevede exerciţiul democratic cu implicarea unei majorităţi (PLDM), delegate de popor, în schimbul blocării acesteia de către elemente separate cu un sprijin public mai mic (PDM, PL- luate în parte).  Alianţele la nivel local pot fi valabile, fiind formate cu specificul realităţilor locale, iar ingerinţele de “sus în jos” le va implanta vulnerabilităţi din temelie. În acest sens, componentele AIE-2 trebuie să se asigure că nucleul central este integru, oferind modele de comportament celor din regiuni, dar nicidecum nu să-şi impună părerea, subminând circumstanţele locale.