Hide and seek (de-a v-aţi ascunselea)

Ştiţi jocul “de-a v-aţi ascunselea” ? Sigur v-a plăcut când eraţi mici. Probabil aţi căutat cele mai bune locuri pentru ascunziş, dar şi cele mai apropiate de punctul X, unde trebuie sa atingi cu mâna ca să nu fii tu cel care caută ulterior. Şi asta e bine. E strategic şi ne dezvoltă. Lucrul interesant pe care sigur l-am observat noi toţi e că nouă ne place jocul ăsta până acum. De;i nu mai jucăm la propriu, ci la figurat. Tot ce facem e parte dintr-un joc numit viaţă. Şi nu vreau să încep cu filosofiile şi teoriile, dar exact asta facem: jucăm.

Eu joc strategic şi nu ascund acest lucru. Şi nici nu ascund jocul. Nu-mi ascund personajele şi nici circumstanţele. Cu atât mai mult nu-mi ascund sentimentele şi scopurile. Le las să le ştie lumea, poate ar avea vreo influenţă, poate vin cu vreun sfat, poate mă critică, poate nu-mi mai vorbesc. Dar deşi, eu joc ca şi toţi ceilalţi de-a v-aţi ascunselea, jocul meu e unul deschis.

Eu am cunoscut oameni care sunt “julnişi”(oameni care vor să te fraierească). Jocul lor de viaţă sau le place sau nu, dar ei îşi exercită poziţia la moment. Am cunoscut şi oameni care cred că lucrurile sunt complicate în jocul lor, dar de fapt, ele sunt mai simple ca iarba (“Sunt iarba. Mai simplu nu pot fi…” Gtigore Vieru). Pentru că le pare că sunt dificile şi nu “ca lumea”, ei se ascund şi mai mult. Iar jocul lor se transformă într-un mod de viaţă, cu care te obişnuieşti, dar nu e exclus să-ţi dai seama într-o zi că jocul nu mai are nici farmec, nici sens. Şi e doar un CD care are doar o singura piesă pusă pe repeat.

Spuneţi-mi şi mie: vreţi să vă ascundeţi?

Oricare ar fi eventualul răspuns, eu voi spune: nu trebuie. Lăsaţi oamenii să vă cunoască. Să cunoasca prietenii, cunoştinţe, dacă este pus în astfel de situaţie.

Haideţi să nu ne mai scundem de mîine. Poate e nevoie de o discuţie, căutaţi-o. Aveţi nevoie de lamentări- staţi acasă.