Lângă blocuri - sau despre cum poate reda Dungha lucrurile simple...

În preajma blocurilor, timpul pare a încremeni. Uneori, avem impresia că nimic nu s-a schimbat. Poate doar au apărut nişte graffiti noi. Altele ca şi cele pe care le desena băiatul acela cu păr negru. Nu mai ştiu cum îl chema. Ştiu doar că că desena frumos. Exprima multe prin "mâzgăliturile" lui, cum spunea tanti Lenuş de la parter. Tanti Lenuş făcea clătite bune. Scotea capul alb pe fereastră şi ne striga. Ne dădea câte o clătită cu gem. Eu aveam mereu una cu brânză. Oftez. Tanti Lenuş nu mai este demult. S-a dus la soţul ei. Şi la fata ei. În rest, în preajma blocului creşte aceeiaşi iarbă. Şi da..., aceeiaşi linişte. În afară de vacanţe, când unii copiii mai ies să bată mingea. Unii. Majoritatea stau în casă. Ei nu ştiu cum e în preajma blocurilor. Nici măcar nu îşi închipuie câte lumi se ascund în iarbă, în copaci, după ferestrele bătrâne cu miresme de clătite.


Text: Lady Allia; Foto: Dungha