Câştigăm puțin – cheltuim mult!

Alexandru BÎTCĂ pentru Jurnal de Chișinău


PARADOXURI // Este o tendinţă devenită realitate. Deși sunt nemulțumiţi de salariile mici, moldovenii se pare că nu se lasă limitaţi de insuficienţa financiară și fac cheltuieli mult peste posibilitățile buzunarelor lor.

După ce-au fost mult timp vecinele sărace la „curtea” Europei, Albania i-a dat un șut Moldovei, care a clasat-o hăt pe poziția 44, adică cea mai săracă țară din Europa și, fiindcă cifrele sunt mereu de vină, conform topului Global Finance, Republica Moldova are, pentru anul 2010, un PIB de 2937 de dolari pe cap de locuitor – unul de mizerie în comparație cu cel de circa 79 de mii de dolari per capita al Luxemburgului.

Cu un gol în suflet și în buzunar, moldoveanul își înjură șefii, statul și soarta fiindcă nu-i ajung bani. Cu toate acestea, străinii, când vin în „cea mai săracă țară din Europa”, rămân uimiți la vederea străzilor ticsite de mașini, una mai sofisticată decât alta. Localurile scumpe la prețuri stau bine la capitolul clienți, iar ultimele tendințe tehnologice ne inundă rafturile magazinelor în pas cu țările producătoare. Cu un salariu mediu de un pic peste 200 de euro, moldoveanul cheltuie îndoit. Este un subiect de studiu pentru sociologi – capacitatea cetățenilor RM de a face față cheltuielilor cu un minim financiar.

De ce cheltuim mai mult decât câștigăm? „De scârbă…”

La o terasă mai lăturalnică din centrul capitalei, trei bărbați își sorbeau liniștiți berile arătându-se deranjați de arșița de afară. Întrebați de ce cheltuie moldoveanul mai mult decât îi permite buzunarul, ei răspund imediat: „De scârbă…”, după care ciocnesc sticlele și beau. Dar de unde câștigă moldoveanul bani pentru a-și mai alunga din necaz? Răspunsul vine îndată, ca pregătit: „Din jale… iacașa – îl apucă pe om o jale și mai scurge dintr-un ciorap un 20 de lei, din altul un 30 de lei și se duce să-și înece amarul într-un păhăruţ”. Amuzându-se mult de concluzia lor, bărbații golesc sticlele.

„Toți fură! Nişte hoți!”

Terenul de joacă din parcul Ștefan cel Mare roieşte de copii. Cu zâmbetul pe față și urmărind atent jocul puștilor, un bătrânel își dă și el cu părerea. „De unde au bani? Toți fură… niște hoți”, răspunde bătrânul cu o voce severă. „Scot bani buni din mită; unul care are un salariu de 8000 de lei pe lună face 10000 pe săptămână…, da’ omul cinstit ajunge la bătrânețe fără un ban pentru ziua de mâine”.

„Ne mai ajută copiii s-o scoatem la capăt”

Altundeva, pe la Poşta Veche, zeci de persoane se înghesuie să-și primească pachetele trimise din Italia. O femeie, ajutată de fiul său, cară coletul mai departe de mulțime. Femeia nu-și poate explica cheltuielile exagerate ale concetăţenilor decât prin faptul că „prețurile sunt europene, iar salariile moldovenești”. „Oricât ai avea, oricum se găsește ceva ce-ţi trebuie la gospodărie și toate sunt scumpe”, spune femeia mângâind pe cap copilul care încearcă să străbată cu privirea conținutul coletului. „Mai intrăm în datorii, ne mai ajută copiii, care lucrează la greu peste hotare – încet, încet, o scoatem la capăt”.

„Mama ei de viață!”

Un cuplu tânăr așteaptă în fața cinematografului ora la care trebuie să înceapă filmul. Băiatul, după ce inhalează un fum din țigară, ne răspunde că problema nu este atât de complicat de înțeles: „Moldoveanul nu este organizat în cheltuieli, nu ține contul banilor. Cum are bani – huzurește, cum nu mai are – se plânge pe viață”. Înainte să intre la cinema, tânărul vine și cu o concluzie: „Asta-i mentalitatea, de aici ni se şi trag toate problemele. Englezul spune – It is the life, francezul confirmă cu – C’est la vie, iar moldoveanul trăiește cu – Mama ei de viață”.

Moldoveanul nu-și declară venitul

Ion Chișlea, redactor-șef al ziarului „Economist”, afirmă că problema cheltuielilor care întrec venitul moldoveanului apare în urma faptului că cetățeanul nu arată tot ce primește: „Unul dintre factori ar fi și contabilitatea dublă, așa-numitul salariu în plic”. Conform expertului, unii bani vin din gospodăria casnică, surse care nu sunt declarate și din remitențe (bani trimiși în țară de către cetățenii moldoveni de peste hotare – n.r.). Cât despre o posibilă impozitare a remitențelor, Ion Chișlea susține că sunt doar niște zvonuri: „Dacă se va face acest lucru, țara va avea numai de pierdut, fiindcă oamenii vor căuta alte căi prin care să expedieze banii, așa ca să nu fie contabilizați, iar odată cu scăderea remitențelor, se va reduce și consumul”.

Sursa
2011-07-12 12:21:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

16:50:14La întâlnire cu opera lui Constantin Brâncuși —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
07:14:03JURNALUL LUI ORFEU —» Leo Butnaru
16:31:29Marşul tăcerii pentru victimele pe bicicletă —» Curaj.TV | Media alternativă
13:18:48Șota Maharadze, gruzinul care i-a făcut campioni pe hînceșteni. Legătura cu Kvaratskhelia. Tată unic 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
08:10:00Lilian Carp: Raportul Primăriei Chișinău confirmă distribuirea apartamentelor de la Apă-Canal către oameni de partid și conducerea întreprinderii 😡 —» Sandu GRECU
07:40:49DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
15:01:45Vino și joacă fotbal alături de copilul tău ⚽️🏆💥 —» Sandu GRECU
11:19:57Tradițiile au cucerit centrul Chișinăului. Corespondentele Curaj TV Ploiești , CristinaVîrtosu și Laurenția Costin au fost prezente cu camera de filmat la „Festivalul Tradițiilor” —» Curaj.TV | Media alternativă
11:19:57Tradițiile au cucerit centrul Chișinăului —» Curaj.TV | Media alternativă
00:54:00Prevenirea tentativelor de fraudă telefonică și importanța protejării datelor cu caracter personal ☎️ —» Sandu GRECU
18:30:06Studiul 5.0 privind impactul Investițiilor Străine Directe: Reziliență, consolidare și parcurs accelerat de integrare europeană a economiei Republicii Moldova 🚀 —» Sandu GRECU
08:34:01Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
20:45:01Compania de consultanță și comunicare strategică, Parsec angajează - Specialist de comunicare și PR 💥 —» Sandu GRECU
20:14:32Agricultura 5.0 explorată de tineri la Târgul regional „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni ☀️ —» Sandu GRECU
08:23:59Chateau Cristi lansează două vinuri noi —» Fine Wine
04:40:04DIN JURNAL 2023 —» Leo Butnaru
07:01:55DIN POEZIA LUMII —» Leo Butnaru
17:24:24🎊 15 ani de activitate ai S.A. „Loteria Națională a Moldovei" —» Sandu GRECU
12:58:44Am desemnat câștigătorul premiului de 6600 de lei oferit de Clubul Premier Football 💥🏆🔝 —» Sandu GRECU
09:07:43TÜV Austria își extinde prezența în Republica Moldova: Standarde internaționale pentru creșterea competitivității economice 💫 —» Sandu GRECU
13:45:50Efros la Londra, acasă la Borsetca. Agenție de impresariat împreună cu Plahotniuc. Banii din transferuri 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
12:13:34Moldova, prezentă la CMB în Erevan —» Fine Wine
05:30:37INTERVIU CU UN CORESPONDENT... NEVĂZUT —» Leo Butnaru
15:12:02🔔 Chișinăul va găzdui evenimentul la nivel înalt EU-Moldova Investment Conference pe 4 iunie 2026 —» Sandu GRECU
07:27:39INVIDIA, URA —» Leo Butnaru