Nebuna cu orez dulce

O urmăresc săptămînă de săptămînă cind mă duc acasă. Timp de vreo 30 de minute cît aştept să pornească autobuzul, vine de trei-patru ori în autobuz cu niste saci mari plini de bunătăţi. Ne urează drum bun şi ne îndeamnă să cumpărăm bastonaşe proaspete, ciocolate ieftine sau orez dulce. Mai face şi glume în versuri, că să-i meargă vînzarea mai bine, probabil. Anume de asta poate, unii ii spun Nebuna.

Mi-a atras atenţia că e foarte calmă şi binevoitoare, întotdeauna, chiar dacă unii cumpărători o necajesc mereu. Se tîrguiesc minute in şir cu ea, deşi nu au de gînd să cumpere nimic. E îmbrăcată îngrijit, iar pe chip i se citeşte multă bunătate.

Nu ar fi nimic deosebit în povestea ei, dacă nu ar avea peste 70 de ani.  Asta şi m-a făcut să aflu mai multe despre ea, pentru că nu toate femeile trecute de 70 de ani umblă de dimineaţă şi pînă seara, cărind nişte saci după ea şi strigînd „Hai la bastonaşe”.

Am inceput să vorbesc cu ea cumpărînd şi alegînd cele mai bune bastonaşe. Cumpăresem de acum trei cutii cind a inceput să mă privească cu mai multă incredere. Mi-a spus că vinde din plăcere să nu stea acasă, să nu-i fie urît. Dar şi dintr-o mare nevoie de a supravieţui, îmi mai mărturiseşte ea . A lucrat toată viaţa soră medicală, iar astăzi pensia nu îi ajunge să ducă un trai  decent. Soţul i-a murit acum doi ani, iar copii nu are. A ales să vîndă bastonaşe şi orez dulce. Nu acuză pe nimeni şi zice că o duce bine, deşi te ia mila să o vezi cum îşi face loc prin autobuze, propunind bastonaşe şi orez dulce.

Vara se scoală la cinci dimineata, iar la 6.30 este deja la magazinul angro, de unde işi ia produsele. Apoi cutreieră cu ele peronul de la autogara centrală. Cîştigul nu e mare, zice doamna Maria, pentru că aşa o cheamă pe această bunicuţă, dar e mai bine decît să stai acasă. Iarna e mai greu, pentru că oamenii înghetaţi nu prea cumpără şi nici nu vin aşa des la Chişinău spune dînsa. Toate asta după 40 de ani de muncă în spital şi doi ani de vinzătoare.

Din discuţia cu ea , am mai aflat că acest gen de muncă este practicat de mai multe femei in virsta. Şi ca în orice domeniu de comert, există şi aici concurenţă. Autobuzele sunt strict împărţite. Altfel spus, fiecare are propria sa piaţă de desfacere. Şi proriul destin.

In drum spre casă mă gîndeam la toate bunicutele astea care nu au copii sau o pensie decentă. Luptă în fiecare zi cu viaţă, pentru că statul căruia i-a fost fidelă  45 de ani, astăzi nu prea are nevoie de ele. Tot ce le poate oferi este o pensie de supravieţuire sau liberă circulaţie pe un peron de gară.