CURAJ DE LA ZDOB. ȘI DE LA ZDUB
Bunica bate doba CITITOR ȘI SPECTATORCitesc în „Panorama” ce scrie Bruno Vespa despre Italia celor întotdeauna contra. Contra centralelor atomice dar și a celor pe cărbune, contra regazificatoarelor, contând pe iluzoria speranță că energiile alternative ar putea să ofere soluții valabile pentru a potoli foamea de electricitate a țării. Italia celor care la recentul referendum au zis nu participării capitalului privat în societățile publice care distribuie apa, fără să se întrebe de unde se vor lua cele 60 de miliarde necesare reînnoirii rețelei hidrice care pierde jumătate din apa distribuită. Și apoi mai este și Italia „no-TAV”, Italia care e contra reformei școlare a ministrului Gelmini, Italia care nu vrea gunoiști dar nici termovalorizatoare, în sfârșit o țară legată la mâini și la picioare de proteste. Ce bine, mă bucur, la noi în Moldova nimeni nu protestează contra construcției centralelor atomice, nici contra autostrăzilor. Pentru că nimeni nu are de gând să le facă acolo. Fii pe pace, mă contrazic, și nu te lansa în ironizări de doi bani. Va ajunge modernitatea și la noi. Lumea e mică. Ne vom trezi într-o bună zi mai moderni decât am fi vrut. Că doar suntem o națiune de emigranți.
Citesc în cartea „LA PATRIA, BENE O MALE” de Carlo Fruttero și Massimo Gramellini o serie de 150 de mici povestiri, care zugrăvesc 150 de zile semnificative și reprezentative ale celor 150 de ani ai Italiei. Detașat, cu multă autoironie dar și cu legitimă mândrie, autorii vorbesc de întâmplări și personaje istorice, scriitori, poeți, oameni simpli. Iată războiul nemilos dus împotriva „bandiților” de la sud care nu doreau unitatea Italiei și care a produs atâtea victime, atâtea excese inutile. Iată-i pe Cavour și Garibaldi, Mussolini, Italo Balbo și Togliatti. Iată imaginile de cruntă sărăcie din Sicilia, unde copii minori, flămânzi și dezbrăcați, cară saci cu sulf în minele strâmte și fără de aer. Iată-l pe Carlo Collodi, autorul lui Buratino. „Am avut impresia, zic autorii, că Patria noastră e o Patrie dificilă, care s-a aflat de multe ori pe buza prăpastiei, care chiar a căzut în prăpastie, dar care a știut de multe ori să se ridice trezind uimire și admirație. O țară exasperantă, o țară adeseori descurajantă, sfâșiată mereu de emoții contrare, care ar fi putut da cu mult mai mult.”
Citind „LA PATRIA, BENE O MALE”, nu am putut să nu gândesc la țara mea, la acea Moldovă aflată „în calea tuturor răotăților”, pustiită de hoardele de tătari și de cazaci, mereu contestată, mereu ocupată, pe buze cu vorbele „se duc ai noștri, vin ai noștri”. Ori răspunzând filozofic la întrebarea „când era mai bine, cu rușii ori cu românii? ”: „Era bine când românii plecaseră, iar rușii încă nu sosiseră”. Țara asta, mă gândesc, nu e atât de rea după cum ne-o imaginăm adeseori noi, moldovenii. Suntem deprinși a exagera în rău poate de aceea că binele nostru a fost întotdeauna de scurtă durată. Dar dacă, cu toate nenorocirile care ni s-au întâmplat, noi am reușit să avem vinuri și fructe de excelență, o seamă de scriitori, poeți, învățați care ne-au făcut cinste în lume, și dacă am reușit să revenim în matca spiritualității românești după atâta înstrăinare, apoi să știi că situația noastră nu e așa de proastă. Ne plângem că suntem cea mai săracă țară din Europa fără să vedem că atâția oameni își schimbă situația în bine iar alții chiar se îmbogățesc. Ne plângem de mafia moldovenească fără însă să realizăm că Moldova încă n-a văzut reglări de conturi între grupările mafiote cu rafale de mitraliere în plină stradă. Ne plângem că țărănimea noastră e îndobitocită de doctrina comunistă, dar nu ne dăm seama că există rătăciri și mai grave, ori că de exemplu țăranul italian de după război, îndoctrinat de un popă catolic, nu era mai progresist cu nimic decât țăranul moldovean...Ideea pe care eu nu încetez s-o strig de mai multă vreme e că deasupra istoriei noastre nu trebuie să plângem! Să vedem chiar și ocupațiile ca pe niște ocazii benefice. Și că nu trebuie să credem că noi moldovenii suntem unicii neperformanți, unicii corupți, unicii necivilizați. Dacă ne uităm la Italia din secolul 19, vedem o sărăcie pe alocuri teribilă; dacă examinăm cu atenție cele două decenii de fascism italian, vedem un stat corupt din cap până în picioare. Și dacă ne uităm la actualul oraș Napoli, vom observa că orice oraș românesc sau moldovenesc îl întrece în curățenie. Așadar, dragi compatrioți, curaj! Nu e nimic pierdut!
Am privit întâmplător zilele acestea un clip al formației muzicale „Zdob și Zdub”. Nu mi-au plăcut zdubii niciodată. I-am dezaprobat în primul rând ca fenomen „impur”: aveau o pronunție românească puternic alterată de limba rusă, cultivau dialectismele și banalitățile vieții omului simplu, de exemplu: „Am fost la pădure cu fetele ș-am băut jin...” De data aceasta însă „Zdob și Zdub” mi-au părut simpatici. I-am căutat și am ascultat mai multe piese. Da, sunt impuri, dar anume așa suntem noi basarabenii, influențați din toate părțile, și ca artiști ei nu fac decât să radiografieze realitatea. Iar apoi sunt senini. Fac un rock îndrăcit, încearcă să epateze în fel și chip, dar nu-s ironici! Și-mi dau seama că asta e o calitate de mare preț într-un popor care cultivă zeflemeaua. Apoi, într-un grup ca „Zdob și Zdub” se poate regăsi din punct de vedere cultural și rusofonul moldovean, care trebuie integrat și el în țesutul social al națiunii, nu-i așa? Și deci m-am bucurat de succesul universal al zdubilor, apreciați și la Chișinău, și la Moscova, și la București. http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/
Sursa
2011-07-11 14:51:00