Interviu cu IPS Kallistos Ware – despre aspectele lucrării misionare a Bisericii Ortodoxe

În 1960, Editura Penguin Books a cerut tânărului Timothy Ware (26 ani) să scrie o carte despre credinţa creştin-ortodoxă, recent îmbrăţişată de el. Prima sa reacţie a fost să spună nu, nu era orthodox decât de doi ani. Dar un prieten l-a determinat să o scrie.

Acum, după 50 de ani, cartea “Biserica Ortodoxă” rămâne ghidul perfect pentru cei ce vor să cunoască importanţa şi adevărul Ortodoxiei. De la prima sa carte, Ware a devenit monah şi a primit numele de Kallistos, apoi lector la Universitatea Oxford şi apoi Mitropolit de Diokleia pentru ortodocşii creştini din Marea Britanie.

Înalt Preasfinţitul Kallistos a conferenţiat săptămânatrecuta la Universitatea North Park şi la Colegiul Wheaton din Statele Unite despre cum ar putea evangheliştii să înveţe din Ortodoxie şi ce ar putea învăţa ortodocşii de la evanghelişti.

Redactorul-şef al publicaţiei “Christianity Today”, David Neff, l-a intervievat în timpul acestei vizite.

Câţiva prieteni care au primit Ortodoxia, vorbesc despre tradiţia ortodoxă ca fiind fixată de foarte devreme şi fără putinţă de schimbare. Eminenţa Voastră vorbiţi despre tradiţie într-un mod mai dinamic.

Ai zis bine că eu gândesc tradiţia ca pe ceva dinamic. Vă amintesc de definiţia pe care a dat-o tradiţiei marele teolog ortodox rus, Vladimir Lossky: „Tradiţia este viaţa Duhului Sfânt în Biserică”. În mod clar, tradiţia este viaţă; nu e o formulă fixă. Cu atât mai puţin este o scriere în volume îmbrăcate în piele. Tradiţia este viaţă, şi e viaţa lui Hristos prezent în Biserică prin Duhul Sfânt. Nu este o doctrină fixă, ci înţelegerea de sine continuă şi critica de sine a comunităţii creştine.

Ce ţine această înţelegere de sine de a nu rătăci?

Sfintele Scripturi aşa cum a fost înţelese în Biserică şi de către Biserică prin secole. Cu această înţelegere a Sfintei Scripturi, noi vom apela în mod particular la părinţi şi la sfinţi. Tradiţia nu este a doua sursă pe lângă Scriptură; în mod clar, normativ pentru noi, ortodocşii, este Scriptura aşa cum a fost ea interpretată de cele şapte sinoade ecumenice. Dar tradiţia trăieşte. Era părinţilor nu s-a oprit în secolul al V-lea sau în secolul al VII-lea. Noi putem avea sfinţi părinţi acum, în secolul al XXI-lea, la fel ca părinţii vechi.

Implozia comunismului a lăsat un vacuum spiritual şi colegii noştri protestanţi evanghelişti s-au grăbit să intre în Rusia. Au fost tensiuni pentru că aceştia au încercat să arate oamenilor o altă înţelegere a Bibliei şi să facă mai personală credinţa lor. De ce este atât de dificil pentru ortodocşi şi evanghelişti să lucreze împreună în ţările post-comuniste?

Ortodoxia a simţit şi simte un adânc resentiment pentru că evangheliştii s-au mutat în teritoriul lor. Ei au simţit că noi am suferit persecuţii în Rusia pentru 70 de ani, uneori foarte grele, şi ne-am luptat să păstrăm credinţa, trecând prim imense greutăţi. Acum, că persecuţia s-a oprit, oameni din Occident, care nu au suferit la fel s-au mutat aici şi ei ne fură oamenii. Noi simţim ca şi cum fraţii noştri creştini ne înjunghie pe la spate. O pun într-o exprimare extremă, dar acesta este sentimentul. Legat de aceasta, este şi înţelegerea în Rusia şi în alte ţări ortodoxe a ceea ce este numit teritoriul canonic. Ortodoxia este Biserica locului. De aceea, ei simt că dacă alţi creştini vin aici, ei ne fură oile. Ştiu că evangheliştii privesc acest lucru în mod diferit. Ei spun: „Aici există o ţară cu un număr enorm de oameni care sunt total fără biserică, care de 70 de ani nu au avut nicio şansă de a trăi împreună cu Iisus Hristos şi trebuie să-i ajutăm”. Dar nu în acest fel privesc ortodocşii acest lucru. Ei doresc cooperarea, dar resping tot ce ar implica furtul de credincioşi.

traducere: Pr. Ioan Valentin Istrati

sursa: christianitytoday.com via Portalul  Doxologia si Ziarul Lumina

 


Sursa
2011-07-11 13:58:53



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

09:18:14PORTRET DE MONAH —» Leo Butnaru
17:38:13Luna Plina 29 iulie 2026 —» codul omega
10:09:57ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
14:23:21Festivslul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
10:10:57Trei morți pe șantier, muncă continuă!? (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
19:37:54💥 EXCLUSIV: Moldoveanul David Ostafi a semnat în La Liga! Puștiul de 16 ani impresionează în fotbalul spaniol —» Sandu GRECU
16:28:52Prima ediție a Turneului Memorial „Vasile Railean” —» Sandu GRECU
09:04:42Ialoveni Armonios 1994, revelația mondială la 10 euro pe raft —» Fine Wine
11:46:06Sistemul care vrea să răstoarne PAS-ul. Chirtoacă despre mafie, hoție, scandalul din familie și fotbal 🔥💥🔝 —» Sandu GRECU
10:15:29ÎN PRAG DE CARTE NOUĂ —» Leo Butnaru
21:32:05World Cup —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
09:11:12Franța, după ziua națională —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
08:16:37DIN ANII 90... —» Leo Butnaru
18:13:09Parteneriatul pentru Europa: primele discuții privind agenda comună de acțiuni 🔝 —» Sandu GRECU
05:35:14DINSPRE MITURI SPRE NOI —» Leo Butnaru
05:27:03POETUL ȘI POEZIA SALVÂNDU-SE DIN GULAG —» Leo Butnaru
13:15:37Moldoveanca Romina Hîncu a cucerit primul său titlu ITF 💥 —» Sandu GRECU
05:59:25PUȚINĂ PEDAGOGIE —» Leo Butnaru
15:55:16🔥🔥🔥 SCANDAL la Comitetul Olimpic! 💥💥💥 CNOS vrea să elimine Federația de lupte din membrii săi! —» Sandu GRECU
19:18:28Vasile Tarlev: Nu eu am distrus Stadionul Republican. Atacant la echipa Bucuria. Despre Voronin și circ —» Sandu GRECU
19:13:06Tehnologie, energie verde și investiții în tineri: Istoria de succesului a Agro-Firmei „Plaiul Bîrlădean” 🌞 —» Sandu GRECU
19:07:23„Rolul meu ca primar nu este să fac promisiuni, ci să livrez rezultate” – Leonid Boaghi, primarul satului Sireți 💫 —» Sandu GRECU
17:04:57Fosta ambasadoare în India se judecă cu Ministerul de Externe —» Curaj.TV | Media alternativă
15:25:42Despre scandalul de la Dumbrava, BH (Live) —» Curaj.TV | Media alternativă
09:29:40DIN REVISTA DE TRADUCERI LITERARE —» Leo Butnaru