Departe de circul de la Chișinău. Oare?

Sunt în plină vacanță de vară, mai exact în concediu binemeritat. Am trecut și prin țara-mamă, iar acum stau cu familia la Albena, o stațiune balneară din Bulgaria. E bine, e soare, nispul e fierbinte, apa e cristalină și cerul e senin ca sigla partidului liberal. Nimic nu-mi amintește de viața politică de la Chișinău. O nostalgie mă frământă doar episodic – intru pe unimedia să văd dacă totul e în regulă acasă.

Moldova e regulă – Curtea de Apel Bălți a validat rezultatele alegerilor din 19 iunie, așa că mă întorc peste câteva zile la Primarul Meu. Voronin condamnă declarația lui Basea din 22 iunie, care este gata și acum să dea ordin de a trece Prutul. Filat vrea să intre în sala de ședințe a Parlamentului prin ușa centrală (să nu uiți, Vlad, de pupitrul de la etajul II, de la care ești obligat să faci declarații, dar nu prin coridoare ca pensionarul Vladimir Nicolaevici). Vom avea în curând , 10 străzi europene în capitală, grație unui grant al BIRD de 100 mln etc. Totul e în ordine, nimic ieșit din comun.

Una doar mă frământă – demult e timpul să se lucreze în Moldova. Dacă vor fi alegeri anticipate, ne vom prezenta la scrutin. Dar, dragii mei, nu putem trăi doar de la alegeri la alegeri, și cu gândul doar la alegeri. Trebuie să realizăm promisiunile electorale și să ridicăm economia, agricultura, să creăm condiții pentru ca iobagii noștri să se întoarcă acasă.

Respect posturile noi de televiziune dar ajunge cât au fost hrănite de către politicieni și așa numiții “analiști politici”. Mai puțin show și mai multe reportaje din teritoriu. Ajunge cu discuții aiurea în direct, nu ne mai răpiți din timpul prețios și nu-i sustrageți pe aleșii poporului de la muncă – lăsații să lucreze.

Departe fiind de patrie, tot la ea mă gândesc și sincer sper să mă încadrez în curând în plinul proces de renaștere a economiei.Lasă opoziția să latre în continuare – doar asta i-a mai rămas. Alianța de guvernare trebuie să muncească.


Filed under: diverse

Sursa
2011-07-08 20:10:46



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:27:54La Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost inaugurată expoziția „ALB DUPĂ ALB”, semnată de Doina Mihăilescu 💫 —» Sandu GRECU
12:19:43Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech 💥 —» Sandu GRECU
06:12:55Orange de Bulboaca — printre cele mai bune vinuri ale lumii la Berliner Wine Trophy —» Fine Wine
05:46:36DIN POEZIA AVANGARDEI UCRAINENE —» Leo Butnaru
05:24:21O PROZĂ DIN SUD PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
14:55:35Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Zagreb —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:49:45A PUNE PE PICIOARE —» Leo Butnaru
04:26:43DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
05:45:23DOUĂ PROZE —» Leo Butnaru
04:44:42Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova —» Fine Wine
12:30:14Revelația din UFC, Pavel Andrușca nu a fost niciodată la o discotecă 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU