Noi versus ei

-  Дай покататься. Aud că se adresează niște vlăjgani de vreo 10-12 ani copilului meu de cinci ani care se dă în scrânciob.  – Eu vorbesc româna, zice băiatul meu care nu a părut nici o clipă jenat. – Дэ сэ мэ кэтэй, a urmat replica adaptată. Și cum era de așteptat, copilul meu aruncă un ”Nu” ferm, privind cu siguranță în direcția mea.  – Блин, încheie băieții, uitându-se pieziș spre mine și apoi spălă putina.

Nu vreau să par o tipă sâcâitoare care stă pe bancă și dă dezaprobator din cap. Dar la jumătate din speranța de viață trăită pot să-mi permit luxul să compar anumite lucruri. Generațiile de copii. A mea și a copilului meu.

Eu locuiam într-o curte cu o puzderie de copii creativi și gălăgioși. La fiecare zece moldoveni, se găsea câte un rus. Suficient motiv ca să vorbim în rusă în prezența lui. Moscova era cu ochii pe noi, iar România avea destule probleme ca să nu-i pese de noi. Deci, ne luam după fratele mai mare. Autoritate indubitabilă. Acum copiii ruși învață româna. Și chiar o utilizează. Copilul meu poate va ști rusa. Dar se pare că dă prioritate englezei. Nu-i chiar așa de rău.

Eu jucam în Знамя și Казаки-Разбойники. Stăteam ziulica în șir de capul meu. Umblam  prin subsoluri, ca să nu fiu prinsă de inamici și să reușesc să fur pe neprins de veste steagul de la ei. Dacă nu eram mâncată de pureci, eram prinsă de vreun patriot din tabăra adversară și în cel mai bun caz mă alegeam cu vreo două vânătăi la brațe.  De câteva ori l-am furat. Bucurie mare! Acum copiii au cearcăne, ochelari și nu de la multă învățătură, ci de la toate gadgeturile apetisante care suscită interesul copiilor și zădărnicesc buzunarele părinților. Noi eram mai sănătoși. Ei sunt mai informați.

Eu când mă supăram culmea pe vreun Petrică, puteam să-i trântesc un – Идиот sau Боу. Dur pe vremea ceea. Dar și acum nu sună a compliment. Și cu toate astea, și aici am fost întrecuți.

Cât stau pe băncuță, ascult cum ceasul ticăieşte și îmi scutur amintirile şi când colo aud – Свобода! Hm…ăsta nu e altcineva decât piciul meu, dându-se fericit în scrânciob. Aici eu cred că el se înșeală. Noi am fost mai liberi.