A avut dreptate generalul Ion Antonescu să treacă Nistru, în iulie 1941

Declaraţiile de presă ale preşedintelul Traian Băsescu, în legătură cu generalul Ion Antonescu şi regele Mihai, au stârnit o furtună mediatică, ce i-a deranjat pe ruşi până la cel mai înal nivel: preşedintele Medvedev. Politic vâlva nu ne face bine pe plan extern: să nu uităm că Rusia a câştigat războiul împotriva lui Hitler, în alianţă cu Anglia şi SUA. Deja ambasadorul american şi-a arătat dragostea neţărmurită faţă de un lider al opoziţiei prezent la petrecerea de Ziua Independenţei de la Bucureşti.Nici răspunsul preşedintelui nostru ţâfnos că: “ce Rusia se consideră urmaşa URSS?”, e complet deplasat. Da, juridic şi al dreptului internaţional, Rusia se consideră din 1991, de drept stat urmaş al fostei URSS, preluând ambasadele şi activele externe ale defunctului imperiu, din străinătate. La fel cum Serbia a preluat activele externe ale Iugoslaviei din străinătate. Ambasadele Republicii Modova sau a Lituaniei de la Bucureşti nu se află în clădirea fostei ambasade a URSS, ci într-un imobil nou. Ambasada URSS a devenit din 1991 clădirea ambasadei Rusiei. Dar să revenim la dilema privind pe Ion Antonescu: a avut dreptate generalul să treacă Nistru alături de germani în iulie 1941? Eu zic că da, din două puncte de vedere: unul politic şi celălalt militar:1. politic – România îşi prelua teritoriul naţional Basarabia răpit de sovietici, prin ultimatumul din 28 iunie 1940, ca urmare a pactului ruso-german din 1939.2. din punct de vedere militar, generalul Ion Antonescu a acţionat corect trecând râul Nisru, deoarece regulile războiului prevăd înfrângerea inamicului, mergându-se până la capăt, în inima puterii militare adverse.La miezul nopţii de 21 spre 22 iunie 1941, ofiţerii din suita generalului Ion Antonescu au fost convocaţi în trenul de comandament „Patria”, care sosise în Piatra Neamţ în cursul serii. La ora 1.00 se produce din nou o intensă circulaţie de maşini şi motociclete. Şosea, împreună cu suita, generalul Eugen von Schöbert, comandantul Armatei 11 germane, spre a se prezenta generalului Ion Antonescu. La orele 2.00, în vagonul-restaurant al trenului de comandament, Conducătorul statului român, ridicând o cupă de şampanie, a rostit în faţa celor prezenţi – generali şi ofiţeri superiori români şi germani – o scurtă alocuţiune, prin care anunţa că „astăzi a sosit ceasul luptei pentru a şterge pata de dezonoare de pe fruntea Ţării şi de pe stindardele armatei. Peste puţin, în faptul acestei zile, armata va primi ordinul să treacă Prutul spre a împlini trupul Ţării aşa cum a fost lăsat de la Basarabi. În această luptă dreaptă şi sfântă prin drepturile ei, avem cinstea de a ne afla lângă cea mai vitează armată, care a venit pe pământul nostru spre a lupta pentru dreptatea noastră. Vom şti să fim vrednici de această cinste.”La orele 3.00, pe cerul Moldovei s-a făcut auzit zgomotul metalic al avioanelor, care survolau Prutul pentru a executa misiuni de luptă în spaţiul Basarabiei. După un sfert de oră, bubuitul asurzitor al artileriei germane şi române anunţa începerea ostilităţilor pe ceea ce va deveni cel mai sângeros teatru de operaţii din istorie. “Ostași! Vă ordon: treceți Prutul!” Cu acest ordin s-a pornit „războiul sfânt, anticomunist, drept și național”. La 22 iunie 1941, armata română a trecut Prutul, atacând Uniunea Sovietică, alături de Germania și aliații săi.Trecerea Nistrului de către trupele române în iulie 1941 rămâne una dintre deciziile politico-militare care a stârnit controverse în epocă şi azi. În articolul “Regele Mihai, din nou la Moscova” (a se vedea “Istorie şi Civilizaţie”, Anul II, nr. 9/iunie 2010, p. 18 – 22), dr. Florin Şperlea readuce în atenţie faptul că regele Mihai I, prin declaraţiile făcute mass-media, se situează, voluntar sau involuntar, de partea celor care tratează cu duritate România pentru faptul că a participat la atacul din 22 iunie 1941 asupra URSS, dar mai ales pentru faptul că “am făcut război împotriva lor”.Linia Nistrului, frontiera dintre România Mare şi U.R.S.S., fusese puternic fortificată în perioada interbelică, când se construise „linia Stalin”, pe trei rânduri de cazemate în beton pe malul stang al raului. Depăşirea Nistrului era dificilă şi impunea o grea batalie. Armata română va participa la această bătălie cu Armata 3 română, alături şi sub ordinele Armatei 11 germane. În zilele de 17-20 iulie 1941 marile unităţi române de munte şi cavalerie au forţat Nistrul şi au luat parte la străpungerea „liniei Stalin”, dupa care, la est de Nistru au facut siguranţa flancului stang al Armatei 11 germană si legatura ei operativa cu Armata 17 germană.Angajarea armatei române la trecerea Nistrului şi la ofensiva în est a fost oficializata de Antonescu doar dupa zece zile, adica la 27 iulie 1941, când a raspuns favorabil cererii exprese a lui Hitler în acest sens. A lipsit însă un tratat de alianţă şi o convenţie militară cu Germania. La Nistru si-a încetat existenţa si Grupul de armate „general Antonescu”. Armata 11 Germana a trecut direct sub ordinele Grupului de Armate „Sud” (maresal Rundstedt), cu misiunea de a continua înaintarea până la Bug. Cele patru divizii romane care îi fuseseră subordonate operativ la începutul operaţiunilor au fost trecute la Armata 4 Română. Armata 3 Romana a fost pusa sub ordinele Armatei 11 Germane. Dupa trecerea Nistrului prin doua capete de pod, Armata 4 Română s-a păstrat sub ordinele Marelui I Stat Major roman si a primit misiunea să cucereasca Odessa. A fost întărită şi cu două brigăzi de fortificaţie şi o brigadă blindată.Istoricul Gheorghe Brătianu identifica printre cele două “poziţii-cheie” – respectiv poziţii geopolitice decisive pe care România trebuia să le includă obligatoriu în calculele ei strategice – şi Peninsula Crimeea, care, prin “porturile ei naturale, prin cetăţile ei din timpurile cele mai vechi, prin bastionul maritim înaintat pe care-l reprezintă în Marea Neagră este evident o poziţie stăpânitoare peste tot complexul maritim de aici”.Referindu-se la deciziile luate în vara anului 1941, respectiv trecerea Nistrului, Mareşalul Ion Antonescu afirma, în august 1943, într-o scrisoare de răspuns adresată liderilor PNL şi PNŢ, următoarele: “În Transnistria, la Odessa şi în Crimeea, se găseau bazele marinei şi aviaţiei ruseşti. Dacă aceste baze rămâneau în mâna ruşilor, în aceşti doi ani de război, oraşele şi teritoriile noastre ar fi fost continuu bombardate, iar coastele ameninţate de o debarcare. (…) Transnistria şi Crimeea au reprezentat şi reprezintă zona noastră de securitate militară dinspre est şi gajul nostru politic”.Şi la procesul intentat mareşalului Antonescu, principalul cap de acuzare nu a fost trecerea Prutului, ci trecerea Nistrului. Când acuzatorii publici (comunişti) l-au întrebat pe mareşal care a fost motivul pentru care a trecut Nistrul, răspunsul acestuia i-a surprins. Antonescu a declarat: “Rusia de ce nu s-a oprit la graniţele sale în timpul contraofensivei, de ce a trebuit să meargă până la Berlin? Antonescu le-a spus că de la Hanibal la Cezar şi la Napoleon, legile războiului te obligă să mergi până la capăt ca să fii sigur că cotropitorii nu vor mai avea vreodată pretenţii teritoriale asupra teritoriului tău. Conform aceloraşi argumente, jumatate din Europa ar trebui să le reproşeze ruşilor aceeaşi agresiune pe care ne-o reproşează ei nouă.”Paradoxul istoriei este că în vara lui 1941, generalul Ion Antonescu a avut dreptate, atât prin trecerea Prutului, cât şi a Nistrului. El a dorit politic să reîntregească teritoriul naţional, prin realiparea Basarabiei furate de către sovietici şi militar să învingă duşmanul în inima puterii lui pâna la Moscova. Deşi experienţa lui Napoleon de la 1812 ar fi trebuit să le dea de gândit lui Hitler şi Antonescu. Împăratul francez a cucerit Moscova şi nu avut ce să facă cu ea. Ruşii au aşteptat “generalul Iarnă” care l-a înfrânt pe Napoleon, retrâgându-se din capitala incendiată. Rusia era prea mare pentru ca “micuţa” Germanie şi aliata România să o poate înfrânge. Din punctul de vedere politic de azi, Traian Băsescu poate spune că a fost o greşeală ca Antonescu să treacă Nistru. De Ionuţ Ţene – Napoca News