La Chişinău s-a discutat despre necesitatea consolidării mişcărilor sindicale de femei

În perioada 6-7 iulie, pentru prima dată la Chişinău, s-au desfăşurat lucrările seminarului internaţional subregional cu genericul „Consolidarea structurilor sindicale de femei cu scopul de a influenţa politicile sindicale". Participanţii au pus în discuţie problemele egalităţii de gen, poziţia femeilor pe piaţa muncii, efectele instabilităţii economice asupra acestora şi consolidarea mişcărilor sindicale de femei.  

Evenimentul a fost organizat de Comitetul de Femei al Consiliului Regional Pan-European al Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor (PERC-ITUC), în comun cu Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) şi Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Republica Moldova (CNSM). La lucrările seminarului au participat reprezentanţi ai sindicatelor din Republica Moldova, Azerbaidjan, Kazahstan, Federaţia Rusă şi Georgia.

Potrivit participanţilor, pentru a depăşi probleme cu care se confruntă femeile în câmpul muncii, este nevoie de o mai buna organizare şi consolidare a mişcărilor sindicale, precum şi de o implicare mai activă a femeilor în conducerea acestor organizaţii.

Ana Selina, preşedintele Organizaţiei Femeilor din cadrul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Republica Moldova (CNSM), a menţionat că un accent deosebit s-a pus pe necesitatea motivării participării în sindicate a muncitorilor din economia tenebră, unde, în mare parte, activează femeile. „Anume acestea întâmpină cele mai mari dificultăţi când vine vorba despre respectarea drepturilor lor muncitoreşti", a spus ana Selina. De asemenea, un mare efort se depune la organizarea sindicală în întreprinderile cu capital străin, deoarece patronii nu cooperează şi împiedică acest proces.  

O necesitate este şi consolidarea mişcărilor sindicale cu organizaţiile non-guvernamentale şi cele politice, în vederea implicării şi promovării femeilor în politică şi în funcţii decizionale.

Oleg Budza, preşedintele CNSM, a subliniat că, în pofida faptului că Legea cu privire la asigurarea egalităţii între femei şi bărbaţi cere partidelor şi altor organizaţii social-politice promovarea egalităţii de gen, până în prezent nu a fost stabilit un mecanism de responsabilizare a acestora pentru încălcarea exigenţelor respective.

Referindu-se la problemele cu care se confruntă femeile în câmpul muncii, Budza a precizat în primul rând că acestea nu sunt puse pe picior de egalitate cu bărbaţii în ceea ce ţine de  remunerarea muncii. „În 2010 salariul mediu al femeilor constituia 73% din cel al bărbaţilor. Aceasta se datorează mai multor factori, în special angajării acestora în domenii în care tradiţional predomină femeile, cum ar fi educaţia şi sănătatea. Aici salariile sunt mai mici decât în sectoarele unde ponderea bărbaţilor este mai mare - construcţii, transporturi etc", a spus preşedintele CNSM.

Participanţii la seminar au constatat că problemele ce ţin de respectarea drepturilor femeilor în societate sunt actuale pentru întreaga lume, nu doar pentru ţările din spaţiul ex-sovietic.

Hege Hero, preşedintele Comitetului de Femei al PERC-ITUC, spune că pentru majoritatea statelor din spaţiul post sovietic familia rămâne o prioritate pentru femei şi multe dintre ele nici nu încearcă să ocupe locul bărbaţilor. „De fapt, în fiecare ţară sunt domenii în care femeile, chiar dacă ar dori, nu se pot realiza în măsură deplină. Din cauza că femeile sunt împiedicate să însuşească multe profesii, pierde toată societatea", a opinat Hero.

Olga Nicolae, coordonator de proiect din cadrul ITUC, a menţionat că în spaţiul european predomină o mare problemă, şi anume cea a muncii precare, a contractelor de muncă de scurtă durată, a muncii ziliere, unde în mare parte sunt angajate femeile. Iar cel mai regretabil este că Guvernele nu acordă atenţie sporită acestei problematici, mai degrabă o încurajează", a spus dânsa.

În opinia ei, instituţiile sindicale sunt printre puţinele organizaţii de ordin social care pot face ceva în acest domeniu, deoarece ele au posibilitatea negocierii contractelor colective, de a negocia cu Guvernele. „În Moldova există o orientare de implementare a politicilor europene în domeniu, iar femeile de aici au capacitatea de a se organiza mai bine. Trebuie doar să se asigure o vizibilitate a acestor eforturi", a conchis Nicolae.

Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Republica Moldova (CNSM) a este membru al ITUC din februarie 2010.  ITUC întruneşte în rândurile sale 311 centre sindicale naţionale din 155 de ţări şi regiuni cu numărul total de 175 milioane de membri. Comitetul de Femei al PERC-ITUC întruneşte circa 80 milioane de membri din Europa Centrală şi de Est.


Sursa
2011-07-07 11:12:11



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

04:45:54COSMOGRAME —» Leo Butnaru
09:03:59„La izvoarele înțelepciunii” – etapa raională —» BPR Ungheni's Blog
06:35:46Moldova, în premieră la Bienala de arte din Veneția —» Fine Wine
05:54:02DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:34:13Clubul Premier Football. Terenuri în chirie și condiții moderne pentru copii. Europa acasă 💥👏💪 —» Sandu GRECU
16:01:00Patru asociații din Republica Moldova și România lansează platforma civică „Parteneriat pentru Europa” 📣 —» Sandu GRECU
13:55:00Acuză rele tratamente în Germania și Cehia —» Curaj.TV | Media alternativă
13:31:49Ce se întâmplă? | Vești bune din Ucraina —» Curaj.TV | Media alternativă
12:24:06L-au tîlhărit în subterană de cățel (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
12:20:58Grijă pentru biciclişti în Elveția – 🇨🇭 Zürich la nivelul următor! 🚲 —» Curaj.TV | Media alternativă
05:03:32RACURSIU —» Leo Butnaru
18:48:00Republica Moldova își propune dezvoltarea turismului balnear, cu suportul și expertiza României 🔝 —» Sandu GRECU
11:33:50A pictat, precum i-a dictat inima. Eleonora Romanescu —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
03:52:33UN POEM —» Leo Butnaru
17:18:11Stagflarea pieței zahărului în Moldova: atât deficitul, cât și creșterea prețurilor sunt posibile 🌞 —» Sandu GRECU
07:27:47MAI ÎN GLUMĂ, MAI ÎN SERIOS —» Leo Butnaru
06:57:00Fan Zimbru, deputat și fondator de club de fotbal. Sergiu Lazarencu despre stadionul național, Irina Rimes și Plaha 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
06:40:00Republica Moldova face pași concreți pentru alinierea stațiunilor balneoclimaterice la standardele UE, cu sprijinul experților din România 👍 —» Sandu GRECU
05:27:09ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
06:46:34COPILUL ȘI LUMEA —» Leo Butnaru
05:39:58ABERAȚII TRUMP(ISTE) —» Leo Butnaru
05:05:26OMUL ȘI CARTEA —» Leo Butnaru
17:53:00Prograin Organic: agricultura ecologică din Republica Moldova cucerește piețele externe 👍 —» Sandu GRECU
07:33:59Wine run: Colinele Mircești 2026 —» Fine Wine
05:56:04DIN ȘAHUL LUMII, ȘAHUL VIEȚII —» Leo Butnaru