Stabs-căpitan Mazurenco
« "Iar cine va sminti pre unul dintru acesti mici, mai bine este lui, să se spânzure o piatră de moară de grumazul lui, si să se înnece întru adâncul mării".
(Evangh. Matei, 18, 6.)
Insist asupra titlului de mai sus, căci de numele acestui ofiteras ticălos se leagă pentru basarabeni o epocă întreagă a multor si multor nenorociri care durează încă si astăzi.
Cine a fost stabs-căpitanul Mazurenco?
In primele luni după Unire, pe când exista statul Ucrainei sub protectoratul nemtilor si podul de peste Nistru încă nu era aruncat în aer, asupra unei case impozante dela Chisinău într'o bună zi s'a văzut fâlfâind steagul national ucrainean. Era consulatul statului vecin. Titularul acestui consulat, stabs-căpitan Mazurenco, s'a arătat a fi un om foarte sociabil, un om de viată.
Il vedeai în mai multe case dela Chisinău si în localuri publice, serviabil si voios, într'un cuvânt, fire largă; se vedea în el omul cu parale. Dar nu numai în case particulare, îl întâlneai adesea si pe la institutiuni publice. In special era des văzut pe la tribunalul regional Chisinău, care încă nu fusese românizat, si pe la Comandamentul teritorial.
In cercurile românesti era privit ca filoromân, se recomanda chiar Mînzarencu, lăsând să se înteleagă că 'si trage obârsia dela un oarecare vechiu Mânz românesc. Se soptea că tânărul consul ne făcea unele servicii deosebite, procurând informatiuni pretioase pentru Comandament. Nu era deci de mirare a-l vedea în tovărăsia ofiterilor români.
Si în cercurile rusesti...
Aicea stabs-căpitan Mazurenco-Mînzarencu se purta cam în alt fel.
Dela o vreme încoace îl vedeau aproape zilnic pe la tribunalul regional, de altfel consulatul îi era peste drum numai.
La tribunalul regional, pe atuncea, în vara anului 1918, era o mare fierbere. Se pregătea românizarea tribunalului.
Paralel cu forurile românesti se proectase pentru magistratii cari nu cunosteau limba statului un tribunal de lichidare pentru afacerile începute în limba rusă, cu dreptul pentru cei cari vor învăta limba de a fi trecuti la tribunalele române.
Era deci o fierbere, căci atât pentru noile tribunale, cât si pentru cel de lichidare în limba rusă, ca o conditie sine qua non, se cerea prestarea jurământului în conformitate cu Constitutia si legea de organizare judecătorească. Aproape zilnic se tineau adunări secrete cu participarea... consulului ucrainean.
Iată ce sfaturi le dădea stabs-căpitan Mazurenco magistratilor fostului tribunal regional:
- De ce să vă legati capul cu românii, dacă vă invit eu la Ucraina noastră? Avem nevoie de magistrati, căci înfiintăm un tribunal nou în unul din orasele maritime: Mariupol sau Berdeansc, după alegerea d-voastră. Numai să vă decideti. Deci refuzati jurământul românesc si treceti Nistrul in corpore - pentru toti se vor găsi locuri.
Au urmat consfătuiri si adunări peste adunări ale magistratilor si ale functionarilor, în urma cărora au început a se complecta tablourile doritorilor de aer de mare dela Berdeansc.
Intr'una din zile sunt chemat la superiorul meu:
- Desi 'ti cunoastem sentimentele, îmi fac datoria de camaraderie să-ti propun si d-tale a merge cu noi la Berdeansc. Cu mici exceptiuni tribunalul in corpore, magistratii si functionarii, am primit propunerea consulului ucrainean.
I-am multumit, răspunzând că, băstinas al Basarabiei, sunt decis să împărtăsesc soarta acestei provincii.
La solemnitatea întroducerei justitiei românesti în Basarabia, în Octombrie 1918, în prezenta ministrului de justitie Ion Mitilineu, a autoritătilor civile si militare, în fata episcopului Nicodem, din tot fostul tribunal regional, ne-am prezentat la depunerea jurământului numai doi.
Vestea despre refuzul tribunalului de a presta jurământul s'a răspândit pe întreg teritoriul basarabean. Chestiunea era acută.
Se păsea la românizarea pe rând a institutiilor si pretutindeni pentru a păstra slujba se cerea jurământ. Pasul tribunalului pentru multi a dezlegat o problemă grea:
- Tribunalul stie zacoanele. Dacă tribunalul a procedat asa, e o pildă de urmat.
Si în majoritate, functionărimea basarabeană, urmând pilda tribunalului, ademenit la rândul său de st.-cap. Mazurenco, după expresia oficială, a refuzat jurământul, în realitate însă, în fata pasului atât de hotărît al tribunalului, n'au făcut decât să se abtie temporar pentru a se desmeteci, a se orienta în noua situatie si foarte curând au revenit, prezentându se pentru depunerea jurământului; dar era deja târziu, locurile lor fiind imediat ocupate de functionari refugiati din Cadrilater.
Iată dar adevărul: o împrejurare fatală, o provocare, o ademenire, o smintire, cum se zice în Evanghelie, din partea unui aventurier, i-a lăsat pe multi basarabeni pe drumuri, ba le-a mai atras si suspiciunea legală din partea centrului.
Iată de ce am insistat asupra titlului prezentului articol, iată de ce am reprodus cuvintele Evangheliei despre smintirea "celor mici"; împrejurarea descrisă nefiind până în prezent relevată, avem pretentiunea de a spune un cuvânt nou în încurcata problemă basarabeană.
Ei bine, în cei 14 ani dela Unire încoace, basarabenii au putut fi îndeajuns cunoscut. S'a pus cândva la îndoială loialitatea lor?
In această privintă, între altele, cu altă ocazie, ne obligăm a reproduce extrem de interesantele precizări, cum vedea stările din Basarabia regretatul general Mircescu, fost ministru de război si fost comandant al corpului III de armată din Chisinău: «Omului de rând nu i se cere eroism, ci numai loialitate.»
Dacă basarabenii au gresit atuncea printr'o ezitare, apoi nu li se întâmplă oare chiar si eroilor ezitări! D'apoi statul n'a gresit transplantând un corp întreg functionăresc, adaptat la mediu si localitate, din Cadrilater în Basarabia! N'a descomplectat oare cadrele acolo la granita dunăreană, care este parcă mai putin importantă decât cea nistriană? Cadrilaterul cu o populatie mixtă are nevoie de colonizare, Basarabia cu populatia ei românească autohtonă n'are nevoie decât de cultivarea elementului indigen după sistemul protectionismului în industrie.
Dar revenim la eroul nostru. Desigur vă veti întreba, cum a putut să se întâmple că magistratii fostului tribunal regional, în loc de a emigra la Berdeansc, sau alt oras maritim din Ucraina, îi vezi si astăzi pe străzile Chisinăului într'un hal fără hal, muritori de foame?
Explicatia e simplă si banală.
Foarte curând după gestul lor de a refuza jurământul, în timp ce îsi pregăteau bagajele pentru Ucraina, vine de peste Nistru o telegramă cifrată cu următorul continut:
„Prindeti, urmăriti, înaintati de urgentă pe individul ce se dă drept consul ucrainean la Chisinău, stabs-căpitanul Mazurenco, învinuit pentru delapidarea sumei de 200.000 ruble dela Divizia XV din Poltava".
Individul Mazurenco a fost arestat si extrădat peste Nistru.
Si ... finita la comedia.
Istoria aceasta ar fi desigur plină de haz, dacă n'ar fi fost, cum spune neamtul, eine schlechte Geschihte, dacă n'ar fi stors atâtea si atâtea lacrimi la unii dintre acesti smintiti depe urma unui soltic, care a stiut să poarte de nas un întreg tribunal regional de magistrati.
Th. Inculet
(Sursa: Revista «Viata Basarabiei», februarie, 1932)
Sursa
2011-07-06 20:18:00