Duşman al poporului la vârsta de zece luni
Cu toată cruzimea lor, soldaţii sovietici au aruncat-o în trenul morţii nedezlipită de pieptul mamei. Oricum, până la locul deportării, regiunea siberiană Omsk, pruncul din Sângerei s-a ales cu un dosar penal.
În Uniunea Sovietică „eliberatoare” toate absurdităţile pe care e greu să şi le imagineze un om păreau lucruri obişnuite. De multe ori acestea se manifestau ca mod de acţiune a organelor de stat. Cu altă ocazie am relatat, cu documente pe faţă, cum judecau instituţiile de opresiune din URSS oameni morţi, printre aceştia şi mulţi basarabeni. Momentan, avem în faţă dosarul nr. 04453, pe numele Chele Constantin din Sângerei, instrumentat de NKVD la 13 iunie 1941, care demonstrează că bestiilor enkavediste nu le scăpau din vedere nici copiii sugari. Aceştia erau judecaţi odată cu părinţii lor.
Dosar NKVD din „scutece” bolşevice
Amintindu-şi trecutul, Lidia Chele (astăzi Dohotaru) nu-şi poate stăpâni emoţiile nici la cei şaptezeci de ani ai săi. Avea doar zece luni neîmplinite când a fost trezită în plină noapte şi smulsă din culcuşul său cald, pentru că bolşevicii îi pregătiseră un viitor „luminos” pe întinsurile de gheaţă ale Siberiei. Pe decizia de deportare din iunie 1941 (fără dată precisă) stă semnătura deja cunoscutului satrap Mordoveţ, vicecomisar al securităţii în RSSM, pe atunci în rang doar de căpitan. Nelegiuirile torţionarilor întreceau orice măsură. Foaia respectivă a dosarului afirmă că „Chele Constantin, născut în 1910, originar din judeţul Piatra-Neamţ, România, care a lucrat în calitate de perceptor”, împreună cu „Chele Ecaterina, născută în 1913, din Sângerei” formează o familie din DOUĂ persoane. Dar iată că în alt colţ al paginii, gâdele sovietic o include şi pe a treia persoană, micuţa Lidia, care nu împlinise nici anul, dar „urmează a fi deportată împreună cu cei marturi”.De altfel, şi motivul deportării acestei familii constituie o enormă absurditate, sunând cam astfel: „Chele C. a lucrat perceptor, deci A PERCEPUT MITĂ DE LA ŢĂRANI”. Tot acolo enkavediştii afirmă că acest „moldavan”, născut în dreapta Prutului, „este românofil şi a căutat mereu să-şi facă documente de repatriere în România”.
Tăria şi-au găsit-o în dragoste
Undeva pe la gara Şoldăneşti, familia Chele a fost despărţită ca toate celelalte: bărbaţii închişi în vagoane aparte, pentru exterminare ulterioară în Ivdel-lag şi alte lagăre sovietice, iar mamele cu copii urmau să-şi afle destinul „veşnic” în robia „liberă” siberiană. Ecaterina Chele cu micuţa Lidia au nimerit în regiunea Omsk, unde pădurile se întindeau de la un orizont la altul, iar ţânţarii zburau ca păsările de mari.- Am avut noroc de mama care m-a protejat mereu, povesteşte dna Lidia Dohotaru, altfel, condiţiile din acea sălbăticie siberiană m-ar fi spulberat în câteva zile.Cu atât mai lăudabile se impun eforturile de supravieţuire ale Ecaterinei Chele, consacrate mai ales pruncului din braţe, vom spune noi acum. Avem în faţă exemplul când destinul abia început al copilului poate imprima energia şi speranţa de viaţă lungă părintele iubitor. Drept confirmare, vă mai relatăm că Ecaterina Chele a rezistat şi s-a întors la baştină după 15 ani de deportare, plecând în lumea celor drepţi acum şapte ani, iar Lidia, micuţa de cândva, îşi poartă destinul cu demnitate şi astăzi, la cei şaptezeci de ani ai săi.
Notă:Eforturile susţinute ale Ecaterinei Chele au făcut ca ea să afle, într-un sfârşit, locul de detenţie a soţului său, Constantin. E vorba de cunoscutul malaxor de destine omeneşti, Ivdel-lag, regiunea Sverdlovsk, care în 1944 l-a înghiţit şi pe acest bun român. Până în zilele noastre s-au păstrat scrisorile unei corespondenţe nemaiîntâlnite, între două victime nevinovate ale gulagului, spre a o proteja pe a treia, micuţa Lidia. Această istorie de dragoste însă o vom reda cu altă ocazie. O parte din ea a fost expusă pe un panou aparte intitulat „Scrisori din infern” din cadrul Expoziţiei „Au rezistat, au luptat şi au învins TEROAREA ROŞIE” vernisată în scuarul monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău.
George MĂRZENCUjurnal.md
Sursa
2011-07-05 18:08:00