Pe scurt despre trei modele ale conservatorismului românesc

Când vorbim despre conservatorismul românesc, trebuie să evităm cu atenţie confundarea sa cu ceea ce reprezintă conservatorismul european. Diferenţa este esenţială, întrucât mişcările conservatoare apar în epoca modernă drept reacţie la distrugerea caracterului organic al comunităţii. Odată ce ameninţările la adresa organicităţii, precum şi însăşi caracterul organic al poporului român, putem vorbi de un conservatorism distinct, cu propriile sale subiecte şi propriile sale probleme.Pe parcursul istoriei evidenţiem trei modele ale conservatorismului românesc:- Conservatorismul clasic (Mihai Kogâlniceanu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Barbu Catargiu, Titu Maiorescu, Petre Carp, Ion Luca Caragiale, Mihai Eminescu);-  Conservatorismul agrarian (Constantin  Stere, Ion Mihalache, Virgil Madgearu, Mihai Manoilescu );- Conservatorismul revoluţionar (Mihai Eminescu, Nae Ionescu, Emil Cioran, Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Ion Moţa, Corneliu Zelea Codreanu, Mircea Eliade, Petre Ţuţea, Radu Gyr, Ernest Bernea, Traian Brăileanu etc.);Titu MaiorescuConservatorismul clasic reprezintă o reacţie critică la modernismele generaţiei revoluţiei din 1848 şi europenizarea excesivă a României, în special prin aşa-numita “teorie a formelor fără fond” lansată de Titu Maiorescu. O mare parte a conservatorilor clasici sunt adepţi ai organicismului evoluţionist şi a monarhiei, având unele influenţe ale liberalismului clasic. În pofida criticii aduse occidentalizării României, această critică se referea la o oarecare “necorespundere a poporului român etapei de dezvoltare a occidentului”, modernizarea societăţii fiind privită ca una pripită şi grăbită artificial, fără a trata critic cultura occidentală ca atare. În acest fel, conservatorii nu condamnau occidentalizarea şi modernizarea în sine, ci îşi exprimau doar rezervele faţă de capacitatea românilor de a primi formele apusene la o etapă inferioară de dezvoltare. Cu toate acestea, „teoria formelor fără fond” a creat un teren propice pentru tratarea critică a proceselor sociale, economice şi politice care aveau loc în România, contribuind la dezvoltarea conservatorismului agrarian şi revoluţionar. Conservatorii clasici au criticat concepţiile liberale ale liberului schimb şi au pledat pentru un protecţionism economic.Virgil MadgearuConservatorismul agrarian – vine cu o critică la adresa a procesului de modernizare, urbanizare şi industrializare. Civilizaţia românească este privită ca una exclusiv ţărănească, fiind pus accentul pe necesitatea consolidării obştilor săteşti şi a gospodăriilor ţărăneşti. Potrivit ideologului său- Virgil Madgearu, România trebuie să devină un “stat ţărănesc” şi o „democraţie ţărănească”. Madgearu propunea o “revoluţie agrară”, care s-ar exprima prin înlocuirea “proprietăţii de exploatare prin proprietatea ţărănească de muncă”. Modelul care trebuia să domine în România era ţăranul independent care îşi munceşte împreună cu familia propriul lot de pământ.Conservatorii agrarieni şi-au exprimat atitudini ostile faţă de introducerea relaţiilor economiei de piaţă în mediul rural şi au pledat pentru consolidarea cooperativelor, pronunțându-se, în acelaşi timp, pentru păstrarea dreptului la proprietate privată. Mihai Manoilescu, care este şi promotorul corporativismului românesc, se pronunţa pentru o politică agrară protecţionistă prin facilitarea legăturilor economice dintre sat şi oraş.Corneliu Zelea CodreanuConservatorismul revoluţionar – vine ca o reacţie la decăderea morală a societăţii româneşti şi deficienţele modelului democraţiei liberale. În mare parte, promotorii direcţiei revoluţionar-conservatoare au fost legionarii, precum şi un şir de personalităţi publice şi cercuri academice care s-au grupat în jurul unor reviste literare și filosofice („Gândirea”, „AXA”, „Sfarmă Piatră” etc.). Revoluţionar conservatorii fac apel nu doar la spiritualitatea ortodoxă a românilor, dar şi la mitologia etnică românească. Spre deosebire de agrarieni, legionarii se adresau tuturor păturilor sociale, în special studenţimei, muncitorimei şi profesorilor universitari. Ideea centrală a „revoluţiei creştine” (după expresie lui Mircea Eliade) care trebuia să edifice un “om nou” şi un nou stat românesc. În plan economic, revoluţionar conservatorii se arătau atraşi de concepţiile corporatiste şi de modelul statului autoritar. Mihai Eminescu face o fericită excepţie din restul conservatorilor prin definirea în cadrul conservatorismului clasic a primelor idei revoluţionar-conservatoare (Teoria păturii superpuse, teoria circulaţiei negative, teoria formelor fără fond, teoria compensaţiei muncii), care vor fi dezvoltate ulterior în perioada interbelică de adepţii legionarismului.Revoluționar-conservatorii condamnau capitalismul și se pronunțau pentru drepturile muncitorilor și țăranilor, dar în același timp pledau pentru păstrarea proprietății private și introducere unor modele economice alternative care ar facilita dezvoltarea micilor întreprinzători și a gospodăriilor țărănești (“comerțul legionar”).Acum, în secolul XXI, ce model al conservatorismului ar fi aplicabil în societatea noastră, îndeosebi în Basarabia şi România? Probabil, fiecare din noi se regăseşte parţial în fiecare din aceste trei modele, identificând părţi pozitive şi negative. Cert este că viziunea conservatoare a fost una fundamentală pentru poporului nostru, în cadrul ei fiind identificate soluţiile la problemele timpului. O analiză critică a celor trei modele ar trebui să ducă la sintetizarea unui nou model al conservatorismului românesc, care să includă toate cele trei, dar în acelaşi timp să fie radical diferit de fiecare din ele.
octavianracu.wordpress.com