Un grup de cineaşti propun reformarea cinematografiei naţionale

CinemaCinematografia în RM este reglementată de o legislaţie imperfectă. Legea actuală este una de sorginte sovietică şi nu corespunde cerinţelor economiei de piaţă. În majoritatea statelor lumii cinematografia este subvenţionată de stat, iar partea majoră a finanţărilor revine companiilor private. La noi însă numai statul poate comanda un film conform legislaţiei în vigoare. În situaţia când ele nu se mai produc suferă şi imaginea ţării pe plan internaţional. La această concluzie a ajuns ieri un grup de cineaşti, care vin cu propunerea de a soluţiona dilema cinematografiei moldoveneşti.

„Legislaţia actuală este cel puţin bizară. Aceasta a fost elaborată de către cinovnici care habar nu au de cerinţele actualei cinematografii. Printre rândurile ei se vede şi platforma ideologică a statului. Odată cu schimbarea guvernului se schimbă şi ideologia, care imediat se răsfrânge asupra conţinutul unui film pe care-l comandă această guvernare” argumentează Eugen Sobor, preşedintele Uniunii Cineaştilor. Aşadar, în această situaţie experţii din domeniul cinematografiei de pe lângă comisia Parlamentară pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media vin cu o soluţie pentru a redresa situaţia prin înlocuirea legii cu privire la cinematografie. Tinerii specialişti au propus să fie creat şi un Centru Naţional al Cinematografiei (CNC) care va avea menire să coordoneze pârghiile acestei legi.

Proiectul de lege vine să schimbe raportul de responsabilitate pentru lucrarea produsă dintre stat şi autor. Aceasta ar însemna că nu statul îşi va asuma riscul pentru succesul acestei lucrări, ci producătorii de film.

Pentru aceasta grupul nu are nevoie de investiţii extraordinare din partea statului, nici de măsuri foarte radicale, spun ei. Legea, care în momentul actual se află în stadiu de proiectare, presupune că doar o mică parte din finanţarea a unui film să revină pe partea statului, cealaltă parte urmează să o dea compania care se ocupă cu proiectul şi elaborarea filmului. Potrivit lor, acest proiect de lege a fost elaborat în colaborare cu specialiştii în domeniu din Franţa şi corespunde cerinţelor europene. Noul proiect va atrage şi business-ul privat în cinematografia naţională, ne asigură ei.

Sobor totuşi rămâne foarte sceptic în ceea ce priveşte adoptarea acestei legi. El presupune că ea va stârni nemulţumiri în Ministerul Economiei şi cel al Finanţelor şi asta pentru că actuala guvernare se ţine morţiş de politica economisirii fondurilor bugetare şi o finanţare cât de nesemnificativă pentru cinematografie va stârni piedici.

Din exemplu Israelului rezultă că această lege poate avea şansa de supravieţuire. Dumitru Marian zice că prietenul lui de acolo care a propus o lege similară în 2002, dar a întâlnit neînţelegere din partea statului. După mai multe încercări fără rezultat el totuşi a obţinut o susţinere din partea societăţii. Rezultatul final al acestei istorii a fost că legea respectivă a fost adoptată, iar Israelul acum deţine locul cinci pe piaţa europeană după producerea filmelor.

Andrian Adam,  Timpul


Filed under: Cultural Policy, Moldova art, Moldova Culture Tagged: Cinema

Sursa
2011-07-04 01:25:29



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

05:31:28JURNALUL LUI ORFEU —» Leo Butnaru
17:07:46De la Polul Nord la Polul Sud: o aventură de 73.000 de kilometri, transpusă într-o carte lansată la Ploiești —» Curaj.TV | Media alternativă
12:50:40🌞 Ce urmează după aderarea la UE? Asociația „Smart City” lansează o campanie națională bazată pe experiența de succes a României —» Sandu GRECU
12:37:37TEMELE DE BAZĂ —» Leo Butnaru
11:05:05Benzi desenate —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:59:17🏆 Școala Sportivă „Dumitru Atanasov” Sîngerei organizează prima ediție a Turneului Internațional de Handbal „Memorialul Simion Prașcă” —» Sandu GRECU
06:39:44Alluria Wine — bijuteria enoturistică a Armeniei —» Fine Wine
06:10:54🎼 Legenda muzicii latino, Ricky Martin, a ajuns în Republica Moldova 🥁 —» Sandu GRECU
13:46:14Familia Davidescu ia aproape jumate din Grand Gold la Mondial de Bruxelles —» Fine Wine
11:28:27Șoc în sport. 10% de ciocolate, cum se fură la Minister. Vieru prins dopat intenționat. Sportivii interlopi 💥💥💥 —» Sandu GRECU
05:39:52Feteasca Generation: primul turneu în locații emblematice din Londra —» Fine Wine
05:09:48TREI NUVELETE —» Leo Butnaru
15:39:08Tineri de 30-35 ani , excluși din stagiile publice —» Curaj.TV | Media alternativă
12:03:15Moldova obține cea mai înaltă distincție cu un vin alb la Concours Mondial de Bruxelles —» Fine Wine
08:45:47Top 5 vinuri albe de 100 mdl —» Fine Wine
08:19:04Mileștii Mici intră în segmentul premium cu Le Connaisseur Cuvée 2021 —» Fine Wine
06:19:55UN PORTRET DE EXCEPȚIE AL RĂULUI! —» Leo Butnaru
03:03:08foarte simpatic —» turn up the silence
15:26:04Protest la Primăria Chișinău după demolarea Apartamentului deschis —» Curaj.TV | Media alternativă
09:48:55Purcari lansează colecția nouă de vinuri Parcela —» Fine Wine
05:01:11DIN COSMOGRAME —» Leo Butnaru
14:28:08Clubul nostaligicilor după #urss —» Curaj.TV | Media alternativă
04:57:01DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
18:01:18Au demolat Apartamentul Deschis #Chișinău! —» Curaj.TV | Media alternativă
03:33:33LA BAC —» Leo Butnaru