E un film..nici greu, nici lipsit de sens, nici simplistic..e un film despre VIATA. Şi din cauză că viaţa nu poate fi definită uşor, fimul e sucit.
Terrence Malik introduce scene filmate feeric..de la Geneză pînă la viaţa post-mortem, tot asta fiind egal cu viaţa, despre asta fiind filmul. Scenele Big Bang-ului..foarte National Geographic..m-au făcut să mă simt atît de infimă, dar sunt comparabile cu durerea unui om ce pierde un om iubit. Cred că simţim aceleaşi explozii, ardem în acelaşi foc. Deşi Malik nu pare a fi creaţionist, familia din obiectiv e foarte religioasă..şi viaţa se termină dacă nu cu rai, cel puţin cu un mal de mare unde ne vom revedea cu toţii. Deseori între scene apar luminiţa unei lumînări..cred că sunt suflete..cred ca după moarte arătăm aşa.
Filmul nu e doar despre Geneză şi Moarte, e şi despre scobitura dintre astea două..despre cum creşte un om, suferă, se face mare, înţelege, învaţă, se revoltă, iubeşte, suferă..moare. Unii vor adormi privindu-l, alţii se vor plictisi, alţii se vor deprima de la Lacrimosa lui Mozart, alţii se vor inspira din seva filmului şi frumuseţea vieţii, alţii vor pleca pierduţi..
E doar o interpretare - una foarte frumoasă deşi cu precădere pesimistă..ceea ce mi-a displăcut. Dar e un film pentru care s-a oferit premiul Palme d'Or..şi e frumos.
