Notă înainte! articolul e pentru fete.

Cine sunt foştii? Băieţii sau bărbaţii care au făcut parte din viaţa noastră mai demult sau recent. Sunt foşti, pentru că ACUM nu mai suntem împreună. Foştii pot fi în continuare foarte amabili. Chiar pot face pe “deştepţii”, comportându-se ca actualii, nu ca foştii. Dar sunt şi foşti care nu vor să ne vadă, poate ne urăsc, poate le suntem indiferente. Sunt foşti care se simt vinovaţi cumva şi de aceea când vorbesc cu noi sunt drăguţi, amabili, dar fără exces. Fie că ne pare rău că sunt foşti sau nu, e domeniul trecutului. Iar trecutul face parte din viaţa fiecărui om. Respectiv, nu poţi uita definitiv ceea ce te-a constituit într-un fel pentru totdeauna sau pentru o perioadă.

Alta e ideea:http://zoe-zozole.blogspot.com/

Merită să scriem despre ei pe blog sau nu? Merită să vorbim despre ei sau nu? Merită, în fine, să ne amintim de ei?

Eu zic că da. Atât timp cât nu ne face rău.

De ce merită:

* Pentru că pe blog facem ce vrem, scriem ce vrem şi dacă simţim că ar putea fi actual şi pentru altcineva, atunci de ce nu? Oricum, fiecare din noi are cel puţin UN fost :)

* Da, deoarece există momente când cineva îţi povesteşte ceva similar cu ceea ce ai trăit tu alături de fostul foştii tăi, şi faptul că eşti empatică, arată că înţelegi ceea ce simte cineva. Poate chiar poţi  fi un bun ajutor. În orice caz, nu se doreşte a recurge la sfaturile altcuiva. Nimeni nu ştie mai bine ceea ce simţi, decât tu însuţi.

* E bine să vorbeşti despre ei dacă îţi place să bîrfeşti şi e la temă. Dacă pe cineva interesează.

* E bine să spui câte ceva despre ei, că poate ai luat ceva din experienţa voastră şi îi eşti mulţumită.

* Sau…e bine să vorbeşti despre ei dacă vrei…să te plângi.

* Să-ţi aminteşti de fost/foşti. De asta nu scapi. Dacă pe celelalte 2 le putem omite, aici procesul de omitere ar fi egal cu o luptă între cele două emisfere ale creierului pe care le are omul: emoţională şi raţională. Şi nici nu ştii care câştigă: cea emoţională, care îşi îndeplineşte funcţia de a-ţi readuce în gând momentele trăite sau cea raţională face totul ca tu să revii pe Pămînt. Până la urmă, “fişka” e în procesul de a decide: sau laşi să te copleşească amintirile, deja-vu-urile sau îţi dai o palmă.

* şi ultimul motiv, merită, pentru că ne-au dăruit şi momente fericite.

Pentru astea mulţumesc.

dedicat tuturor foştilor. simţiţi-vă şi voi speciali :D


Filed under: Atitudini