Mama

Iar buzele tale sunt, mamă,
O rană tăcută mereu,
Mereu presurată cu țărna
Mormântului tatălui meu.
Sunt buzele ce sărutară
Al tatei mormânt
Mai mult ca pe dânsul,
Pe tata –n,
Puținii lui ani pe pământ.
Acum, când nu te poți, mamă,
De sarea din oase pleca,
Cine ridică mormântul
Spre gura uscată a ta?!

Grigore Vieru