Pentru CAPITALA.MD
Aproximativ 5 milioane de dolari vor fi transferaţi de GazPromBank pe conturile principalei biserici din stat, subordonată patriarhului rus Kiril. Unul din cel mai influent şi bine cotat actor de pe piaţa bancară rusească se angajează să „sponsorizeze” Mitropolia Moldovei, în scopul lustruirii complexului de clădiri religioase înainte de vizita istorică a patriarhului rus, planificată pentru mijlocul toamnei curente. Alocarea unei sume atât de mari nu este întâmplătoare, iar pentru amenajarea Chişinăului vor fi aruncaţi o parte din aceşti bani.
Bineînţeles, milioanele de dolari nu vor ajunge pentru a repara drumurile conexe la bisericile controlate de Mitropolie, pe care aceasta ţine să le afişeze patriarhului rus. Posibil, cu aceste surse Mitropolitul Vladimir va găsi metoda optimă pentru capăt invaziei „păsărilor sfinte”(porumbeii). În sfârşit, şefia religioasă va încerca să pună capăt atracţiei fireşti a porumbeilor faţă de structura catedralei, stopând pornirile lor involuntare de a lasă amprente pe faţada „fortăreţei religioase” a Mitropolitului.
O parte din bani va fi canalizată pentru campanii de promovare a Mitropoliei, care cu capul aplecat a părăsit terenul de luptă pentru introducerea „ortodoxiei” ca obiect obligatoriu în instituţiile de învăţământ. Nu este exclus faptul că un procent din aceste 5 milioane va fi cheltuit pentru a amenaja publicul spre noi discuţii privind obligativitatea studierii religiei în şcoli.
Ceea ce va lipsi cu desăvârşire în tranzacţiile „religioase” este transparenţa şi evidenţa financiară, excluse anticipat graţie faptului că banca oferă banii sub formă de „donaţie” necondiţionată. Situaţia dată menţine cea mai ofensivă şi incisivă biserică din ţară într-o zonă lipsită de obligaţii şi responsabilităţi. Mai mult decât atât, Mitropolia primeşte resurse financiare substanţiale, care până acum îi lipseau, inclusiv din cauza detronării comuniştilor „ortodocşi” de la putere.
„Slujitorii” Mitropoliei vor să ne convingă că banii daţi vor servi ca fonduri pentru reconstruirea lăcaşurilor sfinte, în care moldovenii sărăci se consolează cu imuabilitatea realităţilor dure ce îi înconjoară, iar cei bogaţi plătesc bani grei pentru oficierea diverselor proceduri religioase.
Dar fără mecanisme de contabilitate şi modele transparente de cheltuire a banului, spre nefericirea celor din Mitropolie şi din jurul ei, suntem tentaţi să suspectăm că un milion, jumătate din el sau a treia parte poate să se piardă în buzunarele adânci ale unor sau altor slujitori religioşi.
Încă un indiciu care ne apropie de această ipoteză este lipsa de iniţiativă din partea lor pentru acţiuni de caritate, în ajutorarea copiilor de emigranţi, familiilor sărace, bătrânilor răpuşi la pământ de pensii mizere sau a numeroşilor sinistraţi.
Fără o reglementare strictă a cadrului legal, Biserica va continua să se eschiveze de la îndeplinirea unei misiuni social-culturale şi educaţional-religioase în corespundere cu principiile morale şi necesităţile civice ale comunităţii.
Totodată, implicarea agenţilor economici din afară, apropiaţi unor interese improprii aspiraţiilor europene ale R. Moldova, în finanţarea principalei entităţi religioase din ţară, ilustrează o dată în plus imposibilitatea populaţiei şi a statutului de a supraveghea şi limita activitatea „distructivă” a Mitropoliei.
Filed under: Biserica Ortodoxa Rusa/Mitropolia Moldovei