Surpriză epocală la Chişinău: Un rus - în spatele violenţelor din timpul „Revoluţiei Twitter“


La începutul lunii aprilie a anului 2009, dorinţa tinerilor din Chişinău de schimbare a cursului Republicii Moldova spre Uniunea Europeană pentru a se dezlega din lanţurile înrobirii ruseşti avea să lase urme adånci în viaţa politică din Republica Moldova. Supranumită şi „Revoluţia Twitter“, revolta tinerilor împotriva comunismului avea să-şi plătească preţul în bătăi, violuri şi nu în cele din urmă crime ale organelor represive loiale forţelor comuniste care trebuiau „să restabilească ordinea“. Atunci guvernul comunist al Republicii Moldova a încercat să mascheze nemulţumirea maselor, transferånd întreaga vină spre o terţă parte reprezentată de Bucureşti. Măsurile de retorsiune au venit aproape instantaneu, iar graniţele de pe Prut au fost închise în calea „invaziei romåneşti“. Ulterior PCRM-ul lui Voronin a ordonat tuturor goarnelor de propagandă loiale de la Chişinău să condamne atacul „fasciştilor romåni“ împotriva valorilor „moldovenismului“. Unul dintre cei mai vocali în această privinţă a fost chiar fostul şef al SIS, Arthur Reşetnicov, un nepoţel al tătucăi Voronin, care s-a agitat continuu dånd vina pe serviciile secrete romåneşti care ar fi fost în spatele rebeliunii.
Pe toate căile oficialii ruşi au încercat să arunce o perdea de fum asupra evenimentelor din aprilie 2009, învinuind deschis Romånia, cu grija evidentă de a fi exoneraţi tocmai ei de orice fel de acuză, deşi sunt instalaţi la Chişinău ca într-o cazemată. La distanţă de numai o lună de la aceste evenimente tragice de la Chişinău, Rusia a încercat să-şi umfle din nou muşchii în faţa Europei organizånd summitul UE-Rusia în Extremul Orient la Habarovsk. Autorităţile ruse, prin Serghei Prihodko, consilierul pe probleme de politică externă al lui Medvedev, a afirmat în mai 2009, la Habarovsk, la summitul UE-Rusia, că tinerii studenţi care l-au izgonit pe Voronin de la putere, în urma demonstraţiilor de stradă soldate cu morţi şi răniţi, din aprilie 2009, ar fi fost agenţii României: „serviciile secrete ale României sunt la originea manifestaţiilor de la Chişinău din 7 Aprilie 2009“.
Sub tir de „Kalaşnikov verbal“„România a turnat intenţionat şi fără ruşine gaz pe foc, provocând grupurile de tineri şi mişcările la protest care au devenit violente“, a spus consilierul lui Medvedev. „Am întrebat şi vom întreba în continuare partenerii noştri europeni dacă îşi asumă responsabilitatea pentru acţiunile statelor membre care pun sub semnul întrebării ordinea de după război şi graniţele“ naţionale, a subliniat oficialul rus. Mai mult, acesta a spus că UE a încercat „să-şi ferească privirea“ la aşa-zisa atitudine a României: „Este Uniunea Europeană dispusă să îşi asume responsabilitatea pentru politica sa externă sau va discuta cu noi numai despre Iran şi despre alte probleme? Sunt dispuşi (europenii - n.r.) să aplice aceleaşi standarde în Europa atunci când au de-a face cu acţiuni inacceptabile?“, a întrebat el.Pe surse, Prihodko şi-a manifestat disponibilitatea la vremea aceea de a ajuta Chişinăul lui Voronin cu o escadrilă de Mig-29 pentru aerodromul din Mărculeşti şi Tiraspolul cu o escadrilă (18 bucăţi) de Suhoi 27 plus o brigadă de T-80 (cam 100 de tancuri noi-nouţe) - pentru a se apăra de „invazia românilor“.Înaintea declaraţiilor lui Prihodko de la Habarovsk, ambasadorul rus la UE, Vladimir Cijov, acuzase autorităţile române că agravează tensiunile din Republica Moldova, dar şi de faptul că nu semnează acordul de frontieră cu Republica Moldova precum şi că acordă paşapoarte româneşti pentru cei care se consideră basarabeni. Nu în ultimul rând, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat atunci că revoltele de la Chişinău sunt un complot menit să submineze suveranitatea Republicii Moldova. „Judecând după sloganurile strigate în piaţă, după steagurile României din mâinile organizatorilor acestor acţiuni, scopul lor este să discrediteze rezultatele obţinute în consolidarea suveranităţii R. Moldova“, afirma atunci MAE rus, deşi principala primejdie la adresa suveranităţii Moldovei vine dinspre partea Moscovei.Jurnalist rus reţinutDeşi acest şir de acuzaţii ruseşti a fost unul interminabil, niciodată nu au putut fi oferite dovezi clare ca mărturie pentru aceste declaraţii ostile. În schimb, acum, Procuratura Generală din Republica Moldova a anunţat că jurnalistul şi blogger-ul rus Eduard Baghirov a fost reţinut sub acuzaţia de implicare în protestele violente din aprilie 2009. El a fost escortat luni la Curtea de Apel, unde instanţa a decis ca jurnalistul să rămână în arest preventiv pentru 30 de zile. Informaţia despre reţinerea acestuia a ajuns în presă după ce un coleg de-al său a scris pe blog despre acest lucru. Tot presa scrie că el ar fi recunoscut de mai multe ori, pe blogul său, că a participat la protestele din Chişinău.Mişcările de stradă au fost botezate atunci sub numele de „Revoluţia Twitter“ datorită propagării rapide a mesajelor care îndemnau la aşa-numitele flash-mob-uri, mobilizări rapide în urma unor chemări. Ulterior, acest tip de chemări a fost folosit şi la revoltele care au zguduit nordul Africii şi Orientul Mijlociu, analiştii clasificându-l drept o nouă metodă de „conflict cibernetic“. Eduard Baghirov este o personalitate controversată la Moscova. A publicat trei romane care au provocat vâlvă în capitala rusă. El este scenarist şi fondator al unuia dintre cele mai cunoscute site-uri literare ruse, litprom.ru. Potrivit portalului Unimedia.md, pe blogul său, el a dedicat multe postări situaţiei politice din Republica Moldova, inclusiv evenimentelor din aprilie 2009, criticând guvernarea comunistă, dar şi cea a Alianţei pentru Integrare Europeană. Până în prezent, Procuratura nu a vrut să facă publice probele care au dus la reţinerea lui Baghirov, lăsând de înţeles că ele sunt puternice.Dezminţire a SISLa circa doi ani de la violenţele de la Chişinău, actuala conducere a Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) au acuzat fosta conducere a acestei instituţii că a organizat intenţionat campanii de manipulare a opiniei publice privind implicarea României în organizarea protestelor violente postelectorale din 6-7 aprilie 2009 de la Chişinău. Dovezile acestor afirmaţii se regăsesc în raportul SIS, prezentat pe 14 aprilie 2011 de către directorul-adjunct al SIS, Valentin Dediu. Acesta a spus că, din investigaţii, s-a stabilit că fosta conducere a instituţiei s-a folosit de acele evenimente „pentru măsuri legale şi ilegale în raport cu reprezentanţii instituţiilor occidentale care deranjau conducerea (comunistă n.r.)“. Prin prisma acestui fapt, PCRM şi SIS-ului lui Reşetnicov a declanşat o campanie antiromânească, ce a culminat cu expulzarea a doi diplomaţi români (inclusiv a ambasadorului Filip Teodorescu - n.r.) şi acuzaţii deschise privind implicarea României în afacerile interne ale Republicii Moldova. Dediu a mai menţionat că nu există probe privind implicarea României în organizarea acelor evenimente.Luna Aprilie - o obsesie rusească...Evenimentele din aprilie 2009 i-au inflamat atât de tare pe ruşi încât au ajuns să pună la punct şi şarade de spionaj pe seama României. În luna august a anului trecut, au arestat un diplomat al Ambasadei României la Moscova pe care l-au învinuit că execută acţiuni de spionaj, încercând să obţină date militare cu privire la desfăşurările de tehnică şi efective ruseşti din Transnistria, regiune în care se afla cel mai important complex militar-industrial de pe teritoriul Moldovei.Cu ocazia arestării diplomatului român Gabriel Grecu, Rusia ne-a trimis un mesaj, pe cale publică, făcând din arestarea acestuia un show în toată regula, cu filmări cu camera ascunsă, cu tot dichisul. Ruşii au fost dintotdeauna mari amatori de criptologie, de şarade, până şi jucăria lor tradiţională, celebra matrioska, ilustrând un model de gândire tipic rusesc, în care o aparenţă ascunde o altă aparenţă, în care se ascunde altceva şi tot aşa.Mesajul FSB, mai mult sau mai puţin criptic, a fost lansat de însuşi Serghei Ignatcenko, şeful Secţiei Centrale de Comunicaţii a Serviciului Federal de Informaţii, care s-a referit în intervenţia sa telefonică publică cu privire la marea arestare - la data de 16 APRILIE, ca dată a reţinerii diplomatului Gabriel Grecu, şi nu la cea de 16 august. În cazul celor de la FSB nimic nu este întâmplător. Iar Aprilie sună complet diferit de August. De unde „scăparea“ de limbaj a ruşilor?Filmările de filaj ale FSB-ului şi momentul reţinerii acestuia de gealaţii kaghebişti arată că arestarea diplomatului român a avut loc în vară, nu în aprilie, când la ruşi era un frig de crăpau pietrele. Este exclus ca ruşii să ştie nici măcar să elaboreze un simplu comunicat fără să greşească din primele rânduri tocmai esenţa mesajului, comiţând o eroare de comunicare copilărească, specifică eventual unui crainic de la Radio Erevan.Până una alta, exact ca în bancurile de la Radio Erevan, situaţia implicării „pe teren“, la Chişinău, este cam viceversa - ruşii s-au intromisionat, iar românii au (cam) stat.


www.curentul.ro

Sursa
2011-06-30 21:21:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:37:25Under 15. Jucători din țară și de peste hotare, convocați de FMF la un nou trial ⚽️ —» Sandu GRECU
12:18:35„Ca primar, nu sunt aici pentru declarații, ci pentru fapte” – Viorel Jardan, primarul comunei Lozova 💫 —» Sandu GRECU
09:46:20Biblioteca – punct de întâlnire între diasporă și acasă —» BPR Ungheni's Blog
18:40:53„ALB DUPĂ ALB” – expoziție de Doina Mihăilescu, la Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău 🏦 —» Sandu GRECU
18:25:21Derzamăgit de organele de drept, vrea să plece afară —» Curaj.TV | Media alternativă
12:19:46DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
15:24:47🎾 ROMINA HÎNCU, AL TREILEA TROFEU DIN 2026! 🇲🇩🏆 —» Sandu GRECU
15:24:47🎾 ROMINA HÎNCU, AL TREILEA TROFEU DIN 2026! 🇲🇩🏆 —» Sandu GRECU
04:54:53CARTE NOUĂ PENTRU COPII —» Leo Butnaru
13:45:15Arta nu tace: Perjovschi cu David —» Curaj.TV | Media alternativă
16:59:59NU CÂT ȘTIE, CI CÂT ÎȘI PERMITE... —» Leo Butnaru
11:49:49Petru Racu: jucători pe pile la Națională și cei care veneau să se odihnească. Pariuri: prețul unui galben 💥💥💥 —» Sandu GRECU
11:46:26Vin cu aur la Mondial de Bruxelles – 55 mdl —» Fine Wine
11:45:31Cardinalul fotbalului, Nicolai Cebotari. Portar de top, cearta cu Ciobanu, arbitraje, dinastia 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
11:41:00De la pasiunea pentru sere moderne la „Agricultura Inteligentă”: Povestea lui Piotr Caraman, masterandul care dă tonul inovației la UTM 💥 —» Sandu GRECU
11:40:41AGG Group investește în producția locală: un exemplu de reinvestire strategică în economia Republicii Moldova 💫 —» Sandu GRECU
11:31:45Agricultura modernă te așteaptă! În aceste zile se desfășoară admiterea la instituțiile de învățământ agricol ✍️ —» Sandu GRECU
10:25:22Sălcuța intră pe piața spumantelor —» Fine Wine
04:04:12DINTRE PRUT ȘI NISTRU —» Leo Butnaru
04:48:09RACURSIU —» Leo Butnaru
04:11:37ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
07:14:33Biodiversitatea din Purcari: studiu de caz în China —» Fine Wine
04:59:54INTERSECȚII —» Leo Butnaru