Comisia Europeană a organizat un seminar anti-discriminare în Moldova

Marți, 28 iunie, Comisia Europeană în colaborare cu Ministerul Justiției a organizat un seminar despre discriminare la care au fost invitați reprezentanții mai multor structuri de stat, așa ca Ministerul Afacerilor Externe și Integrare Europeană, deputați în Parlamentul RM, precum și reprezentanți ai societății civile în rândul cărora s-au numărat și reprezentanții Alianței pentru Salvarea Familiilor.

Comisia Europeană a asigurat prezentarea cadrului legal general prezent în Uniunea Europeană la moment privind non-discriminarea, fiind prezentate pe scurst prevederile directivelor 2000/43, 2000/78, precum și prevederile directivei  privind tratamentul egal în domeniul serviciilor și bunurilor, directivă care încă nu a fost votată în Uniunea Europeană, așa cum nu s-a ajuns la consens, care este necesar pentru adoptarea acesteia.

Margarita Spasova, funcționar în cadrul Comisiei pentru Protecție împotriva discriminării din Bulgaria, a prezentat care sunt standardele minime ale UE și implementarea lor în ceea ce privește cele 6 criterii de discriminare, prezentând în acest sens experiența Bulgariei și a Comisiei, care activează de 6 ani. Comisia are mai multe atribuții, dar se pare că mai limitate decât cele pe care le oferă proiectul de lege non-discriminare din țara noastră Consiliului care s-ar forma. Astfel, Comisia nu poate înainta amendamente legilor sau altor acte normative, ci poate doar acorda un aviz consultativ, la cerința autorităților. Acordarea de consultații în domeniul discriminării este atribuția de bază a Comisiei.

Reprezentanții Ministerului Justiției au prezentat cadrul legislativ prinvind non-discriminarea existent la moment în Republica Moldova, care arăta a fi unul destul de complex și detaliat, alctătuit din prevederi prezente în mai multe legi speciale care pornesc de la principiul stabilit în art. 16 al Constituției RM.

Totuși, Ministerul Justiției consideră necesară adoptarea unei legi comprehensive, care ar armoniza cadrul legislativ existent în acest domeniu și ar institui un mecanism de aplicare a acestor norme legale, considerând în acest sens drept indispensabilă legea nediscriminare. Totodată, reprezentanții Ministerului au menționat că legea a fost retrasă din Parlament pentru ai fi aduse îmbunătățiri și pentru a fi mai mult discutată în societatea civilă pentru a elabora un proiect acceptat de majoritatea cetățenilor.

Csaba Ferenc Asztalos, reprezentant al Consiliului Național pentru combaterea discriminării din România a prezentat felul cum au fost implementate în România directivele 2000/43 și 2000/78 și a explicat modalitatea de activare a Consiliului, care nu se deosebește cu mult de Comisia din Bulgaria și nici de Consiliul prevăzut de proiectul de lege nediscriminare din RM.

De asemenea, Anna Braunroth, funcționar din partea Agenției Federale Anti-Discriminare din Germania a prezentat care este experiența acestei Agenții. Claude Cahn a prezentat practica Curții Europene pentru Drepturile Omului în domeniul nediscriminării pe criteriul de orientare sexuală, în ceea ce privește căsătoriile homosexualele, parteneriatele civile ale gay-lor, paradele gay-lor și alte aspecte.

Ultimul discurs a fost ținut de Gregor Maučec, membru al Institute for Ethnic and Regional Studies din Slovenia, care a vorbit despre discriminarea pe criteriu de dizabilitate, acest institut însă acoperă în activitatea sa și alte criterii de discriminare așa ca religie sau convingere, vârstă, orientare sexuală ș.a.

În cadrul discuțiilor, Alianța pentru Salvarea Familiilor și-a prezentat poziția cerând excluderea termenului de orientare sexuală din proiectul de lege și manifestându-și nemulțumirea față de modul în care Ministerul Justiției a elaborat proiectul de lege. Astfel, Alianța a cerut să fie excluse unele prevederi care nu sunt impuse de directivele UE și să fie incluse excepții importante, care sunt prezente în directivele UE, și anume excepțiile privind asigurarea libertății de exprimare, de opinie și libertatea religioasă sau de convingere. În ceea ce privește discriminarea în domeniul muncii, este necesară prevederea care să asigure excepția pentru domeniul religios, pentru a se asigura dreptul instituțiilor religioase și cultelor de a angaja persoane potrivite și în baza criteriilor religioase respective.

ASFM constată că întâlnirea organizată de Comisia Europeană a avut drept scop “educativ” pentru a ne convinge de necesitatea adoptării legii anti-discriminare în formula actuală. Seminarul nu a fost unul democratic așa cum Comisia Europeană nu a invitat decât persoane care susțin adoptarea legii nedisciminare și înființarea unui organ independent competent în acest domeniu, neglijând faptul că sunt multe alte state-membre a UE care nu au un astfel de organ şi sunt experti care impartaşesc şi alte opinii. La propunerea Alianței pentru Salvarea Familiilor de a fi invitate și alti experţi cu viziuni diferite, Ministerul a dat un răspuns negativ.

Sursa: http://salvareafamiliilor.com/



Sursa
2011-06-29 16:59:24



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:27:54La Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost inaugurată expoziția „ALB DUPĂ ALB”, semnată de Doina Mihăilescu 💫 —» Sandu GRECU
12:19:43Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech 💥 —» Sandu GRECU
06:12:55Orange de Bulboaca — printre cele mai bune vinuri ale lumii la Berliner Wine Trophy —» Fine Wine
05:46:36DIN POEZIA AVANGARDEI UCRAINENE —» Leo Butnaru
05:24:21O PROZĂ DIN SUD PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
14:55:35Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Zagreb —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:49:45A PUNE PE PICIOARE —» Leo Butnaru
04:26:43DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
05:45:23DOUĂ PROZE —» Leo Butnaru
04:44:42Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova —» Fine Wine
12:30:14Revelația din UFC, Pavel Andrușca nu a fost niciodată la o discotecă 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU