Romanul adolescentului miop.
Uneori, nimic sau nimeni nu-ţi poate da o pildă mai bună decît o carte citită la timp, spuneam într-un post anterior că caut o carte în care să-mi înec amarul, cartea care am citit-o m-a făcut să realizez muuuulte.E vorba despre Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade. Eliade e pentru mine ce e Eminescu pentru romantici, îl simt atât de aproape. De fiecare dată cînd îl citesc mă îmbată, mă poartă prin filele cărţii în aşa fel încît mă regăsesc aproape în fiecare pasaj.
Ca să-l citesc pe Eliade eu tre' să mă retrag undeva unde să fim doar noi două, eu şi cartea...să mă cuibăresc binişor şi să încep a-i respira cuvintele şi experienţele, pentru că am sincer impresia că tot ce a scris Eliade a simţit pe pielea lui, într-atîta e de convingător. Nu ştiu ce simt alţii cînd citesc o carte preferată, eu însă pot să rîd, să plîng, să mă întristez sau să mă bucur...Eliade e geniu, geniul meu.
Cartea asta, la fel ca şi Maitreyi rămîne a fi mult mai mult decît o simplă carte, mult mai mult decît un simplu roman preferat...cartea asta m-a făcut să înţeleg ceva, să lupt pentru ceva, să vreau cu şi mai multă ardoare ceva.
Nu pot oricît aş vreau să redau ce am simţit atunci cînd am citit romanul...nu poţi explica cu cuvinte vechi noile trăiri. Mă declar oficial îndrăgostită de creaţia lui Eliade.
O să încerc să transcriu cîteva fragmente din roman în care m-am regăsit în totalitate, în alt post poate scriu toate secvenţele însemnate, deşi sunt atît de muulte.
"Fuga mea nu e însă o trecătoare nostalgie după aventuri, nici o copilărească predare în faţa plictiselilor şcolii. Eu trebuia să fug dintr-o necesitate lăuntrică pe care nu o înţeleg, dar care îmi stăpîneşte voinţa. Simt că mi s-ar rupe sufletul, că m-aş sufoca altfel. Simt nevoia să vieţuiesc aşa cum vreau eu, luptînd. Aici în mansardă, mă lupt numai cu mine. Am ajuns un campion încercat, un călău al sentimentalismului, un temnicer cu inimă rece. Dar trebuie să lupt cu oamenii. Aceasta e o poruncă din lăuntrul meu. Sunt cuprins la răstimpuri de o furie oarbă împotriva celorlalţi şi împotriva mea, care vieţuiesc în celulă şi nu ştiu să înfrîngă în viaţă. Dacă aş fugi aş fi atît de puternic...Mă ghicesc rătăcind singur, fără teamă de mine, fără griji, muncind şi citind atîta cît vreau eu."
Sursa
2011-06-29 16:39:00