DE CE ATATA URA?

Pe data de 12 ianuarie 2006 se nastea fiica noastra, Maria Bianca Carlan, in New York City, mai precis, in spitalul Elmhurst. Nu am pararsit acest spital, pana cand certificatul de nastere american n-a fost alcatuit si legalizat. Ei, bine, totusi, fetita este copilul a doi romani. Cum s-o lasam fara certificat de nastere romanesc, adica fara cetatenia romana? Si am sunat la Consulatul Romaniei din New York pentru a cere lamuriri in legatura cu problema noastra. Marea ne-a fost mirarea sa aflam ca suntem printre primele cazuri cand procedura devine mult mai complicata, mai anevoioasa. Inainte vreme, se aducea certificatul de nastere american si pe baza lui se elibera certificatul de nastere romanesc. Cineva, cu ganduri mari si tari, a hotarat ca-i prea simplu asa si nu strica sa-i punem pe romani la treaba. Au intervenit apostile, aprobari noi de la diverse departamente si, bineinteles, mai multi bani de cheltuit. Cu toate impedimentele am hotarat sa n-o lasam pe fetita fara certificat romanesc, implicit cetatenie romana. Ne-am apucat serios de treaba, completand documente si fixand programari intru rezolvarea problemei. Banuiala mea este ca s-a trecut la acest sistem complicat, tocmai pentru a descuraja lumea de a obtine si al doilea certificat de nastere, destinat noilor locuitori ai planetei noastre. Oricum, ne aflam aproape de vacanta de vara cand aveam planificat sa venim la Chisinau pentru a o boteza pe fetita, ca o demonstratie de virtuozitate fata de declaratiile lui Vladimir Voronin ca Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane n-are ce cauta in Basarabia. Cu Patriarhul Rusiei facuse un adevarat spectacol artistic, insa Patriarhul Romaniei avea, chipurile, interdictie de a pasi dincolo de Prut.
Cand dosarul copilului pentru cerificat romanesc a fost gata, ne-am prezentat la consulat ca sa lasam acolo dosarul si a ridica documentul in toamna, la intoarcerea de la Chisinau. Marea ne-a fost mirarea s-o vedem pe domnisoara consul zambind, spunanad ca dosarul este alcatuit perfect si, pe acel motiv, daca mai asteptam cinci minute, vom avea documentul eliberat pe loc. Evident ca ne-am bucurat si, intra-adevar, dupa cateva minute cerificatul de nastere romanesc se afla in mainile noastre. N-am stiut cum sa-i mutumim domnisoare consul Roxana pentru amabilitatea si operativitatea dumneaei. Cum este si firesc, am parcurs de sus in jos, cuvant cu cuvant, continutul certificatului. La urma am facut ochii mari si am exclamat cat am putut de tare; UITATI-VA CU CE DATA A DEVENIT MARIUCA CETATEAN ROMAN – 28 IUNIE 2006!!!!! N-a mai miscat nimeni un deget in incapere si imediat am vazut numai capete plecate si, evident, triste. Mi s-au jilavit ochii si am promis domnisoarei consul ca o vom vizita, in toamna, cand ne intoarcem de la Chisinau. Paralel cu calculele ceresti ce ne-au adus la acea simbolica, trista data, absolut fara ca noi sa programam ceva, de ce oare s-a instalat tacere si amaraciune pe fata celor prezenti? De “fericirea” ocuparii Basarabiei, nordului Bucovinei si Hertei de catre trupele sovietice? De ura care s-a dezlantuit cu acest prilej, fata de tot ce-i romanesc? De deportarile in Siberii de gheata, ce au urmat, acestei invazii? De inchiderea bisericilor si prigonirea elitei intelectuale? Reluand titlul, intreb, ma intreb, va, cu respect, intreb; DE CE ATATA URA? Si, daca invadatorul este recunoscut in istorie pentru cruzime, ma intreb, DE UNDE ATATA URA DIN PARTEA CELOR CE-AU CONVIETUIT CU NOI, PARCA, DINTOTDEAUNA SI, DINTR-O DATA, S-AU TRANSFORMAT IN FIARE? Nu cunosc nici un alt popor mai inclusiv, mai primitor, mai ingaduitor decat poporul nostru, in toata Europa, si nu cred ca gresesc, afirmand acest lucru despre mai toata lumea civilizata.
ASTAZI, IN CASA NOASTRA SE PLANGE CANTAND SI SE CANTA PLANGAND! MARIUCA A DEVENIT, OFICIAL ROMANCA, PE 28 IUNIE 2006, IAR MARE PARTE DIN TRUPUL TARII A FOST FRANT DE MISEII ACESTEI PLANETE, LA DATA DE 28 IUNIE 1940.
Am urmarit cu sufletul la gura ce s-a intamplat,astazi, cu acest prilej, in lumea noastra, romaneasca, de la un cap la altul al globului. Si mi-a venit imediat in minte discursul maresalului cu prilejul condamnarii sale la moarte de catre asa-zisul “Tribunal al Poporului”, maresalul fiind cel ce a indraznit, primul, sa faca dreptate, pentru noi, nedreptatitii soartei. Dar, iata ce spune dansul;
“PREVAD UN AL TREILEA RAZBOI MONDIAL, CARE VA PUNE OMENIREA PE ADEVARATELE EI TEMELII SOCIALE. CA ATARE, DUMNEAVOASTRA SI URMASII DUMNEAVOASTRA, VETI FACE MAINE CE EU AM INCERCAT SA FAC ASTAZI, DAR AM FOST INFRANT! DACA AS FI FOST INVINGATOR, AS FI AVUT STATUI IN FIECARE ORAS AL ROMANIEI. CER SA FIU CONDAMNAT LA MOARTE SI REFUZ, DINAINTE, ORICE GRATIERE. IN FELUL ACESTA VOI MURI PE PAMANTUL PATRIEI, IN SCHIMB VOI, CEILALTI, NU VETI FI SIGURI DACA VETI MAI FI AICI, CAND VETI FI MORTI.”
Hai, sa nu uitam, totusi, ca “Ion far’ de mormant” a trecut, luptand, prin doua razboaie mondiale! Pentru asta se cuvine sa meditam un pic asupra spuselor dansului si sa nu uitam ca, pentru noi, indiferent ce-ar urma, singura solutie viabila este regasirea in spatiul Daciei istorice, ce ne-a asigurat, in ciuda tuturor vicisitudinilor, continuitatea si propasirea Neamului. Inca sunt sub influenta extraordinarului recital “EMINESCU”, sustinut de Ion Caramitru si Aurelian-Octavian Popa la New York. Textul de inceput a fost scris de Mihai Eminescu la varsta de saisprezece ani, adica in 1866, si se refera la TEORIA RELATIVITATII! Nu lipseste de aici decat celebra formula matematica ce concluzioneaza respectiva teorie. In rest, suntem, de-a dreptul, in fata unei realitati; MIHAI EMINESCU A EXPRIMAT TEORIA RELATIVITATII CU MULT INAINTEA DOMNULUI ALBERT E. IN CONDITIILE IN CARE PRIMUL A FACUT-O LA DOAR SAISPREZECE ANI, IAR AL DOILEA LA BATRANETE. Nu avem, oare, motive sa speram ca, trebuie sa fie un viitor demn si pentru noi, cu asa oameni de valoare, cu asa istorie si…mai ales, cu atata credinta in Dumnezeu? Viitorul nu va fi al celor cu mai multe arme nucleare, ci al celor cu mai mult Dumnezeu, cu mai multa credinta!
In speranta ca la ora 14:00, astazi, macar ne-am imaginat tancurile si avioanele, venind peste noi, dinspre Kremlin, inchei, dorind fiecaruia gandurile cele mai fratesti, cele mai sincere si pline de speranta “de e pace, de-i razboi”, vorba Luceafarului nostru.

La ceas plin de tristete,
28 iunie 2011,
din New York,
acelasi Florin Carlan