Aici sau acolo?!

Aproape de fiecare dată când pun capăt unui proiect, îmi repet 2 zile la rând că m-ai mult nu mă mai apuc de nimic care-mi fură tot timpul din zi şi din noapte, pe care trebuie să-l fac singură cap-coadă, şi care mă pune în situaţia de-a explica unor oameni de ce e aşa şi nu invers.
De 2 zile sunt pe drumuri şi pe telefoane (pe 19 iulie o aduc pe draga Mihaela Bilic, care are cea mai calmă şi plăcută voce când îmi zice “Doina, ne vedem degrabă, până atunci te pup”). Azi când sunam pe cineva, neapărat întrebam: “Tu eşti aici sau acolo?”. Şi când auzeam “Hai vorbim după 2 iulie, că-s în Grecia”, “Te sun când mă întorc din Bodrum”, “Mă opresc 3 zile şi în Spania şi-apoi vin”, mă gândeam s-o rog pe Galina de la “Atlantic Travel Club” să mă trimită şi pe mine undeva, măcar pentru 5 zile.
Nu mă plâng şi nu mă jălui, dar simt că am obosit definitiv. Nu mai citesc de câteva zile şi asta mă sperie. Ieri am făcut sport 20 de minute şi-apoi m-am întins pe prosop şi m-am uitat o oră la tv. Azi m-am enervat cu câţiva potenţiali parteneri, mi-am închis telefonul şi m-am culcat. La ora 17, când de obicei tot lucrul merge în toi şi mail-urile curg gârlă. După ce-am citit postarea Vicăi, am zis că neapărat trebuie să fug. Mmm, Amsterdam?! :)

Voi cum vă reîncărcaţi bateriile? Numai nu-mi spuneţi de Turcia, că nu mă duc nici “pe dijeaba”, vorba unui mare şef de firmă.

P.S. Mâine vă povestesc unde în oraşul nostru mănânci cel mai gustos desert.
P.S.2. Deja poimâine voi scrie din însemnările unei organizatoare de evenimente.
P.S.3. Nu am glumit absolut deloc când am scris că am s-o rog pe Galina de la “Atlantic Travel Club” să mă trimită undeva, măcar pe câteva zile. Da’ unde?!?


Sursa
2011-06-28 22:39:32



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:27:54La Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost inaugurată expoziția „ALB DUPĂ ALB”, semnată de Doina Mihăilescu 💫 —» Sandu GRECU
12:19:43Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech 💥 —» Sandu GRECU
06:12:55Orange de Bulboaca — printre cele mai bune vinuri ale lumii la Berliner Wine Trophy —» Fine Wine
05:46:36DIN POEZIA AVANGARDEI UCRAINENE —» Leo Butnaru
05:24:21O PROZĂ DIN SUD PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
14:55:35Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Zagreb —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:49:45A PUNE PE PICIOARE —» Leo Butnaru
04:26:43DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
05:45:23DOUĂ PROZE —» Leo Butnaru
04:44:42Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova —» Fine Wine
12:30:14Revelația din UFC, Pavel Andrușca nu a fost niciodată la o discotecă 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU