Despre citirea Evangheliei la Sfânta Liturghie

Întrebare: Părinte Petru, de ce la Liturghie, în fiecare an, se citesc aceleaşi fragmente din Evanghelie, iar altele mai interesante şi poate mai importante nu se citesc niciodată? Biserica se gândeşte serios la evanghelizarea credincioşilor sau consideră citirea Bibliei doar ca un ritual?

Răspuns: Problema e foarte complexă şi nu vizează doar citirile din Evanghelie, ci şi pe cele din Apostol. E şi mai complicată problema cu lecturile din Vechiul Testament care aproape că au fost excluse din citirea liturgică (cu excepţia Postului Mare şi a marilor sărbători), dar acest subiect depăşeşte limitele întrebării. Menţionez totuşi că Psaltirea se citeşte zilnic la slujbe, cu excepţia Săptămânii Luminate, dar cea mai mare parte a Vechiului Testament nu se citeşte niciodată în Biserică, rămânând mai mult ca citire particulară a fiecăruia.

Iar acum voi încerca să expun sistematic ideile despre EVANGHELII, ţinând cont de faptul că la Apostol avem o situaţie asemănătoare.

1.    Actualul sistem al lecturilor biblice a fost elaborat în decursul veacurilor, până prin sec. XII-XIII. De atunci încoace, contrar caracterului dinamic al tradiției liturgice, el a rămas aproape neschimbat şi vizează exclusiv mănăstirile, fără a ţine cont în vreun fel de situaţia din parohii. Acest sistem de repartizare a fragmentelor biblice (numite în greceşte pericope), elaborat după o logică destul de complexă şi pe alocuri confuză, împarte cele patru Evanghelii pentru fiecare zi a anului liturgic, presupunând slujirea zilnică. Astfel, în mănăstiri, pe parcursul unui an, călugării ascultă tot Noul Testament, Evangheliile de două ori întru-un an, iar unele pericope chiar de mai multe ori pe an. 

2.   Acest lucru însă nu e valabil în parohii, unde se slujeşte doar în duminici și sărbători. În acest caz, credincioşii pot auzi în mod repetat anumite pericope, dar nu au ocazia să asculte cea mai mare parte a Noului Testament. De exemplu, în duminicile de peste an, se citeşte de 2 ori despre minunea cu demonizaţii din Gadara / ținutul Gherghesenilor; or se știe bine că e unul şi același caz, expus puţin diferit: odată unul, altă dată doi îndrăciţi. Apoi, avem 3 minuni cu orbii: 1 orb apoi alţi 2 orbi (în perioada Octoihului) şi încă unul, cel de la apa Siloamului (în perioada Penticostarului). Mai avem de 2 ori minunea cu vindecarea celui coborât prin acoperișul casei. Iată deci cel puțin 4 duminici în care avem repetări. Asta presupune și repetarea ideilor la predică, ceea ce este mai dificil pentru preot, întrucât credincioşii aşteaptă ceva nou, iar dacă preotul repetă aceeaşi predică, cuvântul riscă să devină deranjant şi plictisitor pentru credincioși.

3.   Unele pericope la Sărbătorile Sfinților nu sunt selectate corect. De exemplu la orice cuvioasă se pune pasajul cu femeia păcătoasă (Luca VII), urmând indicația pentru ziua de prăznuire a Cuv. Maria Egipteanca (Duminica V-a a Postului Mare). Dar nu toate cuvioasele au trecut prin experiența ei, fiind inițial desfrânate (Sf. Parascheva, de exemplu), pentru că cele mai multe au fost fecioare. De asemenea, la Sărbătorile Maicii Domnului, avem o pericopă foarte prost selectată: se începe cu Luca 10:38-42, apoi se sare la cap. 11:27, dar aici e o mare contradicție. Se descrie situația din casa Martei şi Mariei (unde era un număr restrâns de persoane sau poate chiar numai ele două) şi dintr-o dată, fără nici o legătură cu subiectul: "o femeie din popor a zis…". Păi de unde a apărut aceea „femeie din popor”? Sau poate acceptăm comentariile naive precum că aceasta ar fi fost o slugă a celor două surori? Nu ţine! Şi mă mir de ce ierarhii BOR nu abordează asta în Sinod! Ruşii au început să discute despre adaptarea acestei pericope, dar n-au ajuns încă la o părere unanimă. Dar lipsa de iniţiativă sau poate chiar teama de a discuta astfel de lucruri, justifică adaptarea "cu de la sine putere" a textului sau chiar a întregului sistem de lecturi biblice, făcută de unii preoţi.

4.   Cred că apare întrebarea ce pot sau ce trebuie să facă preoţii de parohie? Bineînţeles, fără o decizie sinodală sau chiar pan-ortodoxă (deşi teoretic ea nu ar fi necesară, fiind suficientă binecuvântarea episcopului locului), modificări serioase ale actualului sistem de pericope nu putem face. Putem însă, chiar fără aprobări suplimentare, să adăugăm la Evanghelia duminicii o a doua pericopă, la alegere, preferabil din cursul săptămânii care a trecut sau care urmează (asta dacă în acea zi nu sunt deja 2 Evanghelii), iar predica să fie ținută pe una din evanghelii, la alegerea preotului, aşa încât să se evite repetarea lor în cursul anului şi chiar pe parcursul a 2-3 ani. La sărbătorile unor Sfinți, preotul poate pune o altă pericopă care să fie mai potrivită cu viaţa Sfântului respectiv.

5.    Dacă tot suntem la acest subiect, aş dori să abordez şi două probleme de practică liturgică legate de citirile biblice. Le expun foarte pe scurt:

a) cădirea de la Apostol trebuie să se facă în timp ce se cântă „Aliluia” (cu stihuri, pe larg), pentru că ea este de fapt cădirea pregătitoare pentru Evanghelie şi se făcea doar în jurul Sfintei Mese, înainte de a lua Evangheliarul, neavând nicio legătură cu Apostolul. În prezent însă, unii zăngănesc clopoţeii cădelniţei atât de tare, încât Apostolul nici nu este auzit, ca să nu mai zic de faptul că majoritatea preoţilor nu explică niciodată cele citite din Apostol;

b) citirea Apostolului şi a Evangheliei trebuie făcută cu faţa spre credincioşi, nu spre Altar (a se vedea şi poza de mai sus). Citeţul sau diaconul trebuie să stea cu faţa spre altar doar când cere binecuvântare spre citire, iar când zice „Din Epistola…” sau „Din Sfânta Evanghelie…” trebuie să se întoarcă neapărat spre popor, pentru că lor le este adresat Cuvântul. Mă bucur că unii ierarhi din BOR, în frunte cu Patriarhul, au început să practice acest lucru (deocamdată doar la Evanghelie), dar rămâne ca „reforma” să fie dusă până la capăt. La acest capitol, Biserica Rusă este încă departe…

6.   Citirea Evangheliei şi a celorlalte fragmente biblice nu este doar un ritual şi, chiar dacă sunt citite sub formă de rugăciune, nu sunt totuşi rugăciune (în sensul clasic al cuvântului). Este cazul să dezvoltăm mai mult partea didactică a Liturghiei, pentru că lecturile biblice şi predica sunt o împărtăşire raţională din Cuvântul Hristos, iar Sfinţii Părinţi consideră aceasta ca o pregătire obligatorie pentru împărtășirea euharistică din Acelaşi Cuvânt Hristos. Din păcate însă, Liturghia a devenit un spectacol fără niciun fel de împărtăşire, iar aceasta se datorează superficialităţii şi formalizării slujbelor noastre.

 Dacă mai sunt întrebări sau nelămuriri, le putem discuta la comentarii.