Experienta Casa Soarelui

Cand auzi sau vezi – Casa Soarelui, iti imaginezi ca e vorba de un loc spatios, senin, vreun studiou de arta, unde copiii invata sa deseneze sau un loc in care isi incearca talentele mici actoricesti pe o scena improvizata. Micuti, cu gaturile intinse, privind curios spre o profesoara plina de entuziasmul unei banci de facultate proaspat absolvita.
Eu am cunoscut o altfel de Casa a Soarelui. In Bucuresti, sector 3, aproape de Piata Trapezului este un Centru “Casa Soarelui”, in care traiesc, invata si-si intind gaturile dupa profesoara, sau ingrijitoare, vreo 15 copii.
Am aflat de ei de la prietenii nostri, care impart mici bucurii pe la copiii cuminti, care nu stiu inca sigur daca exista Dumnezeu, dreptate sau destin prescris in astre.
Auzim de copii defavorizati, de copii abandonati, de copii bolnavi de SIDA, de lipsa aparaturii necesare, de lipsa personalului specializat. Auzim la televizor, in reportaje facute “ca la carte”, cu o muzica de fundal de ti se pune un nod in gat iar degetele apasa pe butoanele telecomenzii mai repede spre un canal cu dive si masini de lux … Ii vedem la colturi de strada si nu mai stim sa facem diferenta intre un copil speriat si unul pus sa munceasca.
Ii vedem si batem in lemn: ptiu ptiu, bine ca ne-a ferit Dumnezeu de asa o soarta. Si revenim la calculele noastre pentru luna viitoare si mai deschidem o data frigiderul sa ne asiguram ca nu lipseste nimic acolo.
Nu toti, intr-adevar. Exista fundatii si asociatii, exista donatori anonimi, exista preoti cu har … Dar, oare cati fac un lucru bun dezinteresat, din suflet, cu bucurie ca pot aduce un zambet, o masa, o haina, o carte?
Eu m-am convins – ca sa ajuti pe cineva, trebuie sa ai credinta. Trebuie sa ai inima deschisa. Trebuie sa lasi “al tau”‘ul tau un pic la o parte si sa privesti cu ochii sufletului in sufletul altor oameni. Este o experienta care te copleseste.
Am strans, impreuna cu alti prieteni bani si ne-am dus sa le renovam camera de zi. Copiii sunt plecati in vacanta si vroiam sa-i astepte o surpriza. Camera varuita, lambriul schimbat, canapea noua, fotoliu, 2 scaune, o bicicleta, un stepper, o combina muzicala. Si abtibilduri pe pereti si un glob mare cu oglinzi.
Munca de o zi, pentru 2 oameni, dar s-au oferit un pic mai multi voluntari. Vreo 23. Oameni diferiti care s-au gandit ca intr-o zi de sambata ar putea face si altceva decat ce fac de obicei. A fost o experienta la care participam si in acelasi timp o priveam dintr-o parte. Pe peretele holului erau poze cu copiii si ingrijitoarele, reguli de “parinte” (daca vezi ca copilul tau cauta un idol, devino un exemplu pentru el), 2 ingrijitoare emotionate ca a venit cineva la ei sa faca ceva. Am petrecut o zi vesela, cu oameni calzi, cu multa energie pozitiva, cu lectii noi de viata, cu concluzii care nu au pret. La sfarsit, cand am vazut camera gata amenajata, am fost atat de fericita ca i-am cunoscut, printr-o conjunctura norocoasa, pe toti acei oameni si ca am ocazia sa particip cu ei la asa sarbatori ale sufletului. E atat de sanatos sa faci ceva impreuna cu alti oameni.
Repet: chiar nu este greu. Am ras toata ziua. Cand auzi de copii bolnavi si abandonati, tinzi sa iei o grimasa din aia de “of of mai mai”. Dar sunt oameni. Omuleti mici care creeaza. Care invata, viseaza si fac pasi mici printr-o viata de om. Asa cum pot ei. Asta e lumea lor – o Casa a Soarelui.
Am scris despre experienta asta, pentru ca stiu oameni care vor sa faca ceva, dar nu stiu cum. Si nu au incredere ca ce fac ei este ce trebuie. Orice e binevenit. Si o vorba buna, de la poarta centrului poate aduce un zambet.
Multumesc celor care au donat bani, multumesc celor care au alergat si au cumparat tot de ce aveam nevoie. Multumesc celor care au dat cu trafaletul, carpa, shpakelul, matura, mopul. Multumesc ca exista oameni fara prejudecati care stiu sa traiasca frumos si-i primesc alaturi de ei si pe cei mai “lost” un pic.