Demolare ILEGALĂ în Chişinău!

Sediul primului oficiu poştal din Chişinău a fost făcut una cu pământul, în numai două zile.Monumentul de arhitectură, cu o istorie de un secol, a fost demolat în ciuda protestelor Primăriei, dar cu acordul tacit al organelor de anchetă.
Lucrările de demolare au început miercuri dimineaţa. Primele imagini au apărut pe Internet la câteva ore.
Într-o singură zi, monumentul istoric este făcut una cu pământul. Câteva camioane transportă ruinele în afara oraşului, iar muncitorii sunt instruiţi să ţină presa cât mai departe.
Administraţia hotelului din vecinătate, căreia îi aparţine şantierul, refuză să vorbească despre legalitatea lucrărilor de demolare.
În perioada sovietică, aici a fost sediul poştei centrale. Într-o sută de ani, acest monument arhitectural a fost distrus de două ori, o dată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi o dată acum, în 2011.
Primăria Capitalei susţine că a autorizat doar demolarea unei anexe, amplasată lângă clădirea istorică, însă chiar şi acea autorizaţie este demult expirată.
De-a lungul anilor, această speculaţie a fost subiectul câtorva procese, pe durata cărora lucrările de demolare au fost sistate de două ori. Între timp, Primăria a sesizat procuratura şi inspecţia de stat în construcţii, dar fără succes.


Sursa: Publica.md


Sursa
2011-06-24 03:05:48



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar