Reconstrucţia traseului Orhei-Rezina la cheremul unui şef de partid


Luni, 21 iunie a fost dat startul lucrărilor de reconstrucţie a traseului Orhei-Rezina, apreciat drept cel mai avariat drum naţional din Moldova. Lucrările de reconstrucţie vor fi efectuate de o firmă, unul dintre fondatori al căreia este omul de afaceri Victor Şelin, proaspăt lider de partid.
Bani mai puţini pentru reconstrucţia şoselei
Cu prilejul inaugurării, premierul Vlad Filat a declarat presei că demararea lucrărilor de reconstrucţie a drumului a devenit posibilă ca urmare a identificării mijloacelor necesare în bugetul de stat. Potrivit reprezentanţilor guvernului, pentru reabilitarea drumurilor în Republica Moldova în acest an sunt prevăzuţi peste 650 mil. lei, iar pentru reconstrucţia a 25 de km de drum de pe traseul Orhei-Rezina de la bugetul de stat erau prevăzute 136 mil. lei. Potrivit autorităţilor, lucrările pe sectorul de traseu cu lungime de 25 kilometri urmau să fie finisate până în septembrie 2010, iar până în 2011, să fie finisată reabilitarea întregului traseu Orhei-Rezina, cu o distanţă de 46 km.
Curios este că în proiectul modificării şi completării Legii Bugetului pentru 2010 se prevede reducerea cu 20 mil. lei, a sume prevăzute a fi alocată pentru reabilitarea acestui drum.
Casă de schimb valutar - câştigă tenderul
De altfel lucrurile stranii nu se termină aici. Firma care va efectua lucrările este IM „Tehnorut” SRL, care nu a fost câştigătorul adevărat al tenderului organizat pentru reconstrucţia drumului încă în anul 2007, în timpul guvernării comuniste.
Potrivit unei investigaţii jurnalistice http://www.investigatii.md/index.php?art=386, la tenderul desfăşurat de ÎS „Administraţia de Stat a Drumurilor” la 29 august 2007, la care au participat 9 agenţi economici din R.Moldova şi România, în calitate de antreprenor general al lucrărilor de reparaţie a drumului Rezina-Orhei a fost selectată SRL „Quadro Design Plus”, reprezentată de Valentin Brinişter. Administrator al acestei firme, care era de fapt o casă de schimb valutar, cu un capital social de 50 mii lei, figura Victor Şelin.
„Administraţia de Stat a Drumurilor”, şi-a motivat decizia prin faptul că „Quadro Design Plus” SRL pentru că a propus cea mai convenabilă ofertă, un cost de 393,5 mil. lei, iar restul firmelor sume mai mari – 430 - 540 mil. lei.
Aceeaşi investigaţie a arătat că la 1 februarie 2008 Camera Înregistrării de Stat, la cererea asociaţilor întreprinderii mixte moldo-finlandeze „Quadro Design Plus” SRL, operează modificări în actele de constituire a acesteia, conform cărora întreprinderea este consemnată în Registrul de Stat deja sub numele ÎM „Tehnorut” SRL. De fapt, la acel moment sub acest nume deja exista o întreprindere înregistrată la 7 martie 1995, cu un capital statutar 17,54 mil. lei, iar administrator Valentin Brinişter. Genurile de activitate ale acesteia vizau comerţul cu amănuntul şi ridicata, intermedieri, construcţii de clădiri şi reconstrucţii, dar nu şi construcţii rutiere.
O firmă fără experienţă în reconstrucţia drumurilor
Ulterior, Curtea de Conturi, verificând documentele participanţilor la licitaţiile efectuate în 2007-2008 de ÎS „Administraţia de Stat a Drumurilor”, avea să constate că SRL „Quadro Design Plus” nu are experienţă în reparaţia drumurilor.
Conform raportului Curţii de Conturi, ÎS ”Administraţia de Stat a Drumurilor” „a achiziţionat lucrările de reabilitare a drumului Rezina-Orhei-Călăraşi, finanţate din contul investiţiilor capitale fără a respecta condiţiile de asigurare cu fondurile necesare în vederea executării contractului ce viza acest obiect, cel mai costisitor în republică”. Conform contractului, lucrările de reabilitare a drumului urmau să fie executate în 15 luni, cele din 2007 fiind îndeplinite din propriile resurse ale antreprenorului, cu achitarea ulterioară în a. 2008 din contul şi în limita mijloacelor financiare prevăzute în Bugetul de Stat”. Numai că nici în 2007, nici în 2008 în Bugetul de Stat n-au fost prevăzute resurse pentru reabilitarea drumului Rezina-Orhei-Călăraşi", preciza Curtea de Conturi.
Lucrările de reconstrucţie a drumului au început la finele anului 2007, dar au fost stopate în primăvara lui 2008. În acelaşi timp în decembrie 2008, Banca Mondială, depistând mai multe iregularităţi comise în procedura de selecţie a companiilor care trebuiau să efectueze lucrările de reconstrucţie şi construcţie a drumurilor, a anulat o sumă echivalentă cu 11 mil. USD din volumul total al creditului în valoare de 16 mil. USD, acordat Moldovei de Asociaţia pentru Dezvoltare Internaţională (ADI) pentru Programul de reabilitare a drumurilor.
Oficiali de la ÎS ”Administraţia de Stat a Drumurilor” au susţinut că creditul oferit de Banca Mondială nu viza reabilitarea drumului Rezina-Orhei, iar în total la acest obiect ÎM „Tehnorut” SRL a reuşit să valorifice, din bugetul de stat şi fondul rutier, peste 57 mil. lei.
Mai adăugăm că pentru 30 aprilie 2009 autorităţile de stat au anunţat organizarea unei noi licitaţii pentru reconstrucţia drumului R20 Rezina-Orhei-Călăraşi. Firma Tehnorut a contestat în instanţă organizarea noi licitaţii şi a obţinut câştig de cauză. Altfel spus a rămas antreprenor al acestui obiectiv.
Şi încă o curiozitate. Toate numerele de telefoane ale firmei Tehnorut erau ieri suspendate din serviciu. Aşa că nu am putut afla opinia reprezentanţilor firmei.


Sursa: www.jurnal.md


Sursa
2011-06-24 03:24:12



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

16:50:14La întâlnire cu opera lui Constantin Brâncuși —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
07:14:03JURNALUL LUI ORFEU —» Leo Butnaru
16:31:29Marşul tăcerii pentru victimele pe bicicletă —» Curaj.TV | Media alternativă
13:18:48Șota Maharadze, gruzinul care i-a făcut campioni pe hînceșteni. Legătura cu Kvaratskhelia. Tată unic 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
08:10:00Lilian Carp: Raportul Primăriei Chișinău confirmă distribuirea apartamentelor de la Apă-Canal către oameni de partid și conducerea întreprinderii 😡 —» Sandu GRECU
07:40:49DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
15:01:45Vino și joacă fotbal alături de copilul tău ⚽️🏆💥 —» Sandu GRECU
11:19:57Tradițiile au cucerit centrul Chișinăului. Corespondentele Curaj TV Ploiești , CristinaVîrtosu și Laurenția Costin au fost prezente cu camera de filmat la „Festivalul Tradițiilor” —» Curaj.TV | Media alternativă
11:19:57Tradițiile au cucerit centrul Chișinăului —» Curaj.TV | Media alternativă
00:54:00Prevenirea tentativelor de fraudă telefonică și importanța protejării datelor cu caracter personal ☎️ —» Sandu GRECU
18:30:06Studiul 5.0 privind impactul Investițiilor Străine Directe: Reziliență, consolidare și parcurs accelerat de integrare europeană a economiei Republicii Moldova 🚀 —» Sandu GRECU
08:34:01Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
20:45:01Compania de consultanță și comunicare strategică, Parsec angajează - Specialist de comunicare și PR 💥 —» Sandu GRECU
20:14:32Agricultura 5.0 explorată de tineri la Târgul regional „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni ☀️ —» Sandu GRECU
08:23:59Chateau Cristi lansează două vinuri noi —» Fine Wine
04:40:04DIN JURNAL 2023 —» Leo Butnaru
07:01:55DIN POEZIA LUMII —» Leo Butnaru
17:24:24🎊 15 ani de activitate ai S.A. „Loteria Națională a Moldovei" —» Sandu GRECU
12:58:44Am desemnat câștigătorul premiului de 6600 de lei oferit de Clubul Premier Football 💥🏆🔝 —» Sandu GRECU
09:07:43TÜV Austria își extinde prezența în Republica Moldova: Standarde internaționale pentru creșterea competitivității economice 💫 —» Sandu GRECU
13:45:50Efros la Londra, acasă la Borsetca. Agenție de impresariat împreună cu Plahotniuc. Banii din transferuri 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
12:13:34Moldova, prezentă la CMB în Erevan —» Fine Wine
05:30:37INTERVIU CU UN CORESPONDENT... NEVĂZUT —» Leo Butnaru
15:12:02🔔 Chișinăul va găzdui evenimentul la nivel înalt EU-Moldova Investment Conference pe 4 iunie 2026 —» Sandu GRECU
07:27:39INVIDIA, URA —» Leo Butnaru