O fărâmă de..

Sunt o mulţime de feluri în care aş putea să pornesc această relatare, dar am hotărât să încep povestindu-vă despre mine. Doar aşa o să puteţi cu-adevărat să mă înţelegeţi.

Cum se întâmplă adesea, lumea mă consideră mai tânără decât sunt. Probabil eu am rămas singura care mai ţine minte adevărul deoarece toţi ceilalţi se pare că l-au uitat sau refuză să şi-l amintească.

Când m-am născut, timpuri grele se roteau în jur, armonia se lupta cu haosul iar pentru mine şi pământurile mele deja se duceau lupte. Eram parte a unei ţări mari pe-atunci, care demult nu mai există şi de care puţini îşi mai aduc aminte. Avea un popor brav şi puternic iar întinderile-n care locuiau erau de-o frumuseţe rară, îmbibate cu resurse şi comori. O adevărată găselniţă de altfel pentru imperiile de atunci.

Aşa s-a întâmplat că armate puternice şi mari au vrut să ia ceea ce era de drept al nostru. Şi-n calea lor spre cucerire a lumii - au luat, cu forţa. Îmi este greu să-mi amintesc, chiar simt şi-acum sângele dacilor coagulat în mine. Am învăţat latina şi-am văzut cum lângă mine, cu timpul, din diferite obiceiuri şi culturi a început să se formeze una. Eram mândră de acest popor. Chiar dacă a fost îngenuncheat - a reuşit să nu îşi plece capul.

Am început să cresc frumos şi secole-au trecut. Întremată şi cu multe forţe nu atrăgeam atenţie la tot ce se-ntâmpla în jurul meu. Am fost apărată de nenumărate rele care continuau să vină. Mulţi conducători adevăraţi văzut-am în acest răstimp. Chiar de erau din carne şi oase ca şi ceilalţi, pot să spun cu siguranţă că aveau un caracter de piatră. Aveau în ei acel ceva ce mişca masele. Aveau onoare şi curaj, era limpede ca apa râului de munte c-aveau în sufletele lor gravate - urme adânci ale strămoşilor.

Uneori mă surprindeam privind cu orele la chipurile oamenilor. Aceleaşi feţe arse de soare, muncitoare, dar cu ochi blânzi asemeni unui căţeluş care aşteaptă mâncare. Aceleaşi bărbi stufoase la bărbaţii laţi în spete şi frumoşi ca brazii şi-aceiaşi ochi nemaiîntâlniţi la fetele gingaşe de care poţi doar să te-ndrăgosteşti. Îmi iubeam poporul.

Nici nu ştiam pe-atunci ce-mi rezervase viitorul.

Pe neprins de veste am aflat că fără vreun motiv, într-un război care nici măcar nu era al meu - am fost cedată. Ca o miză la un joc de cărţi, unde jucători erau imperii. Dar staţi puţin eu nici măcar n-am fost a voastră, dar cine să m-asculte... Atunci a fost momentul când m-au botezat, mi-au spus pentru prima dată - Basarabia.

Iarăşi haos şi distrugeri. În încercări zadarnice de-a mă reuni cu ceea ce era al meu am tot făcut paşi înainte şi-napoi pentru câţiva zeci de ani. Doar după un secol şi ceva, a venit un om care mi-a dat speranţă. El a unit tot ce era cândva un tot întreg şi m-am simţit din nou acasă. Aproape c-am văzut prin lacrimi acel pământ de-odinioară, curajos şi tare.

Fericirea însă-mi fu curmată în curând, când doar după câţiva ani, iubitul meu popor, iarăşi era în război. M-au obosit aceste lupte, şi deşi nu eram atât de-n vârstă, îmi era obosit pământul. Atâtea lupte-au fost deasupra lui, încât credeam că n-au să mai încapă trupuri dedesupt. Iar când din nou am fost cedată credeam că ştiu ce mă aşteaptă. Dar niciodată nu m-aş fi gândit la ce avea să fie după.

Niciodată n-am mai simţit atâta milă faţă de omuleţii a căror patrie eram. Orori nespuse i-au copleşit, iar dacă nu mai erau locuri în pământul meu - îi duceau în alte locuri, ca să moară acolo.

Abia mai târziu, cu greu, mi-am scos acest "cuţit" din piept şi-am fost eliberată... dar rana care a lăsat-o acolo - nu cred să se vindece vreodată.

Acum, deşi e linişte şi pace-n jur, posibil să fie doar aparenţe, deoarece din experienţa mea am înţeles că războaie-au fost şi-o să mai fie. Doar că acum se duc în altă parte, în discuţii diplomatice şi conflicte de interese, în săli de conferinţe şi prezidii.

Mă surprind şi-acum uneori privind la feţele oamenilor de pe meleagurile mele. Dacă-i priveşti atent, cu-adevărat atent, poţi chiar şi-acum să vezi în ochii unora acea sclipire de curaj, acea voinţă ca de stâncă. Dacă priveşti cu-adevărat atent poţi vedea şi-acum acea fărâmă de strămoş păstrată-n sufletele unora. Acea fărâmă care-i face să meargă mai departe indiferent de orice s-ar întâmpla, acea fărâmă din mine, dintr-o bucată din ţara lor, din Basarabia.