Cultivarea șpagofobiei

Ce-ar fi să-ți strecor o mită în timp ce citești acest articol? Procedăm în felul următor: tu te prefaci că ești captivat de lectură, iar eu între timp îți bag 10 lei în buzunar. Pe furiș, ca să nu observe nimeni. Satisfăcut? Oripilat?

Dacă ești satisfăcut probabil că e mai bine să punem punct aici. Nu are rost să continuăm. Am făcut tranzacția cea mai frecvent întâlnită în Republica Moldova. Avem mâini dibace. Nu ne prinde CCCEC sau câte C-uri o fi având ei în prezent. În fine, știi tu, instituția care se ocupă de extirparea mitei. Ei au mâini lungi. Dar să ai mâini dibace e mai eficient decât să le ai lungi.

Dacă ești oripilat însă, hai să înțelegem de ce. Căci corupţia e naiba cu mai multe capete.

Primul cap te papă în felul următor. Există foarte multe reguli pentru derularea afacerilor. Există cozi, există certificate, există cerinţe stricte. În paralel există şi o cale uşoară. Dacă abordezi persoana potrivită în formatul potrivit, lucrurile pot să se rezolve foarte simplu. Mita funcţionează ca şi ghişeul unic. Te-ai pus în contact cu persoana respectivă, persoana respectivă ia receptorul în mână şi în 24 de ore ai toate portiţele deschise vraişte. Să nu ne imaginăm că mediul de afaceri îşi frământă conştiinţa cu probleme de ordin etic. Dacă aceasta e calea, aceasta să fie. Businessul fermentează şi în condiţii de corupţie. Cei care suferă ponoasele sunt consumatorii. Volens-nolens oamenii simpli sunt sponsorii neoficiali ai acestui sistem. Ca minimum, preţul mitei se reflectă în preţul produsului livrat pe piaţă. Ca maximum, preţul produsului livrat pe piaţă e dublu, fiindcă mita constrânge competiţia. Mita e cheia de la portiţă, dar e o cheie la care nu are acces fiştecare. Respectiv, avem ceea ce avem: o gaşcă de firme cu krîşă.

Cel de-al doilea cap este mai perfid. Sunt lucruri care se permit şi lucruri care sunt interzise. Cum ar fi vânzarea terenurilor din spaţiile publice. Se ştie că fructul interzis e mai zemos. De aceea şi preţul mitei e unul pe potrivă. Dacă în primul caz mita serveşte pentru “a unge roţile”, în cel din urmă caz e mai grav – mita cumpără o infracţiune. Presupun că se întâmplă destul de des. Altfel nu ai cum explica numărul de vile care se înalţă în mijlocul spaţiilor verzi. Deci, dacă vezi o vilă frumuşică nelalocul ei, pipăie-ţi buzunarul. S-ar putea să găseşti o gaură neagră în el.

Al treia cap linge tot de pe masă. Toate bunurile gratuite – educaţie, sănătate, protecţie socială – sunt gratuite cu asterix. Nota de subsol te trimite la buzunar. Presupun că din toată lecţia capitalistă moldovenii au învăţat ferm capitolul Nr.1: there is no such thing as free lunch. Aici nu participă numai cel care nu are de unde. În rest, fiecare înţelege că un bun de calitate nu poate fi gratis. Vrei o şcoală mai bună, caută pile. Vrei un pat curat la spital şi o atitudine decentă din partea personalului auxiliar, tocmeşte-te. Sunt şi excepţii, nu zic bai, dar îs excepţii de genul celora care confirmă regula.

În cele din urmă, dihania cu trei capete ridică un gard înalt în mijlocul ţării. Dincolo de gard rămân cei săraci. Cei care nu au bani pentru a procura licenţe, autorizaţii, educaţie şi sănătate. Ei pot sta în parc. Numai că şi în parc loc se face tot mai puţin. Convingerea mea fermă este că atât timp cât există corupţie, “Moldova fără sărăcie” e un mit.

Convingerea-i convingere, dar ce-i de făcut? La nivel de societatate avem o extraordinară toleranţă faţă de fenomenul corupţiei. Când urmărim statisticile internaţionale ne strofolim imediat. Dar cât ai zice “şpagă” ne duce gândul la altceva. Ni-l închipuim pe un tip obez cu mustaţă care ne face din ochi. Vedem plicul, după care vedem vila acestuia. După care ne enervăm. Avem ochi chior pentru mâna care întinde plicul. Doar că it takes two to tango. Suntem parte din proces, nu are rost să ne ascundem după deget. Dacă nodul gordian nu poate fi tăiat dintr-o lovitură, să merite să desfacem ghemul de la celălalt capăt?