Istoria unui ghinionist

Viaţa e împânzită de tabuuri. Nu vorbi prea tare în biblioteci. Nu lăsa ultima bucăţică în farfurie că e puterea. Nu folosi cuvinte necenzurate. Nu ponegri patria. Nu încălca legea.

Mai sunt şi alte tabuuri. Cu multă lume nu pot vorbi la anumite subiecte. M-a învăţat viaţa. Nu pot să-mi permit neatenţia să discut despre noul apartament procurat cu prietenii care locuiesc de zece ani pe la gazde. Nu pot pomeni despre scumpul meu copil în prezenţa unui cuplu care de cinci ani se străduieşte să-l conceapă fără succes. Nu pot să mă bucur în prezenţa unor amici de jobul care îmi aduce satisfacţie, pentru că ei se simt penibil la serviciu, în cazul în care îl au. Nu sunt altceva decât discuţii care generează disconfort. Denaturează relaţia, până în punctul de a te dezice de ea. Şi renunţi. Cauţi anturaj acceptabil statutului. Selecţie naturală.

Astea sunt situaţii absolut normale. Relaţiile adevărate se restabilesc  când problemele se rezolvă. Şi eşti mereu dispus să mai dai o şansă.

La unii însă viaţa nu este decât un lanţ de permanente neplăceri, cu mici întrezăriri de lumină care este atât de slabă, încât nici nu poate fi observată ca atare. Lucru, pe care nu pot să-l explic. Avem şi noi momente de tot felul, doar că potecile întunecate adesea conduc la piste drepte şi pline de momente plăcute de neuitat. La ei e altfel. Mă întreb de ce unora nu le merge cronic?

Istoria vieţii lor e mai mult decât searbădă. Un scenariu posibil e cam aşa:

S-a născut de şapte luni. A supravieţuit cu greu. Toată viaţa a fost bolnăvicios şi nepopular. O pată transparentă pe fundalul celor care s-au născut cu un rost. A întemeiat o familie ordinară, cu copii şterşi, pe potriva celor care i-a procreat. Nu a căutat plăceri, nu le-a avut. Doar o senzaţie că viaţa nu e altceva decât un şir de zile identice ce îl apropie de un final, de care la fel nu-i pasă. A încetat la un moment dat să mai meargă împotriva curentului, pentru că orice tentativă a eşuat.

Asta e soarta unui ghinionist. Să fie scrisă în stele sau în palmă, să fie karma transmisă intergeneraţional de părinţi marcaţi de acelaşi ghinion sau un blestem, ce nu face altceva decât să completeze rândurile supuşilor, fără de care nu poate funcţiona o societate? Parcă ţi-i frică să analizezi neşansa unora, pentru a nu întoarce roata norocului în defavoarea ta. Mai ales dacă ghinioniştii nu fac altceva decât să-şi trăiască viaţa în propria văgăună fără a-i deranja pe alţii. Lucru, care nu este mereu valabil.

Suferinţa generează suferinţă. Naşte crime, înjosiri şi trădare. Sunt bolnavi de SIDA care te îmbolnăvesc conştient. Sunt alcoolici care în fel şi chip te ademenesc în compania lor şi te fac dependent de viciul ucigător. Sunt femei care îţi aruncă în faţă acid sulfuric pentru că eşti frumoasă, dar ele nu. Sunt cazuri rare, dar ele există.   

Lumea e plină de tot felul de pericole. Mai mari sau mai mici. Evitabile sau inevitabile. Mă trezesc cu gândul că pentru a le evita, nu trebuie să-ţi pese decât doar de tine. Cât de banal ar fi, dar nu trebuie să te laşi dus de emoţii, să-ţi legi prietenii în care să te implici profund, să te laşi ademenit de lucruri aparent tentante. Trebuie să-ţi trăieşti fericirea de unul singur. Şi să pretinzi că eşti şi tu ghinionist. Зараза к заразе не пристает.


Filed under: De gândit Tagged: egoism, ghinion, tabu

Sursa
2011-06-21 14:39:12



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar