S-a culcat primar și s-a trezit tot… comunist

Scrâșnet de degete, de dinți și nervi întinși la maxim. Într-o tabără şi în alta. Emoțiile au fost nu numai la partide, ci și în casele votanților. Părea că este ultima șansă a RM. Am fost pe muchie de cuțit. Da, democrația a învins, dar lecția e dură: campania electorală din acest an de la Chișinău ne trezește la realitate. Comuniștii nu mor așa de ușor și teamă îmi este că dacă AIE va continua ca și până la alegeri, peste patru ani, PCRM-ul va spulbera totul și va lua capitala din primul tur. Acest fief al tuturor speranțelor noastre plasate în contrapondere cu reticența minorității imperiale  adusă și semănată aici parcă special să ne dezbine și să ne umilească. Așadar, un drum greu și anevoios urmează. Încă mai pășim pe muchie, cum spuneam, dar, important este că nu ne-am prăbușit definitiv. Cu un CMC plin de comunişti şi cu indivizi care scot numai dejecţii pe gură pe la posturile de televiziune comuniste va fi greu, tare greu…

Am asistat pentru a doua oară în viață la o competiție electorală ultra-strânsă. Îmi amintesc de bătălia dintre Mircea Geoană și Traian Băsescu. A fost 50,33%  la 49,66%, în favoarea lui Băsescu. Deci, diferență la milimetru, la fel ca și în actuala campanie.

Concluzia: Dodon s-a culcat primar și s-a trezit tot… comunist. Păcăleala cu reforma comuniștilor nu mai ține… Aici pun cruce pe cariera  promițătoare a tovarășului.

Un fleac, l-au ciuruit! Pe Dodon, dar încă nu și pe comuniști…. Ei pleacă greu, foarte greu. Și vor mai produce „dodoni” de câte ori va fi nevoie.

Vezi și pe JURNAL.md


Sursa
2011-06-21 11:33:22



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

05:44:00DIN POEZIA LUMII —» Leo Butnaru
05:52:30DIN ITERSECȚII —» Leo Butnaru
20:35:00Parlamentul a votat modernizarea Serviciului de Protecție și Pază de Stat pentru alinierea la standardele europene de securitate ⚔️ —» Sandu GRECU
14:33:09Campania Wikipedia #Maraton2026 —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
09:42:37Radu Hossu: ruși încercuiți în Ucraina | Update Ucraina și Iran —» Curaj.TV | Media alternativă
07:27:56DIN IMAGINAȚIA COPILULUI —» Leo Butnaru
06:46:27LA PURTĂTOR —» Leo Butnaru
15:08:49RESENTIMENTE ȘI ILUZIA EGALIZĂR —» Leo Butnaru
07:11:38Castel Mimi lansează noutățile din roada 2025 —» Fine Wine
04:56:35DIN PASIENȚE —» Leo Butnaru
14:58:00Igor Picușciac: I-am dat cu sticla în cap lui Tâmbur... 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
14:42:00Lilian Carp denunță manipulările și mesajele contradictorii ale primarului Ion Ceban privind criza ecologică de pe râul Nistru —» Sandu GRECU
18:32:00Loteria Națională a Moldovei lansează newsletter-ul oficial 🗞️ —» Sandu GRECU
17:59:00Producătorii de vinuri de autor din Republica Moldova participă la RO-Wine 2026, la Cluj-Napoca 🥂 —» Sandu GRECU
15:19:35Ghici cine a primit despăgubiri pentru robie? —» Curaj.TV | Media alternativă
12:07:51„Smoothie” din tescovină: Purcari duce Moldova în liga europeană a cercetării —» Fine Wine
10:54:16Odeon —» Andrei LANGA. Blogul personal
05:17:14DESPRE JURNALUL UNEI EPOCI —» Leo Butnaru
11:04:23Inițiativa „Feteasca Generation”, lansată la Prowein —» Fine Wine
08:55:26Reînvie o legendă? Amaro de la Valea Perjei —» Fine Wine
05:36:22ECART ȘI APROPIERE —» Leo Butnaru
14:40:00Loteria Națională a Moldovei lansează instrumente de accesibilitate digitală pe platforma lnm.md —» Sandu GRECU
10:40:12Petru Leonardi – prințul baletului moldovenesc —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
09:30:477 din 7: vinurile Castel Mimi au punctat 100% la Mundus Vini —» Fine Wine
08:50:00всем спасибо! все свободны! —» Ghiocika