Revoluție în internet! Adresele de web vor primi orice nume posibil

Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN) a decis să creeze noi domenii online, în prezent sunt 22 internaționale și alte circa 250 asociate unor țări. Acest pas este cea mai mare schimbare din lumea web de până acum, adresele de internet vor putea avea de acum încolo orice sufix vor vrea, nu doar „.net”, „.com” sau „.org”.

Lucru dat va fi posibil, însă, de anul următor, cererile de rigoare vor putea fi depuse din 12 ianuarie. Se presupune că marile corporații și companii vor fi primele care vor dori să își personalizeze la maxim domeniile din internet, menționează BBC News.

“ICANN a deschis sistemul de adrese de internet posibilităţilor infinite ale imaginaţiei umane. Nimeni nu poate să prezică unde ne vor duce aceste decizii istorice”, a declarat Rod Beckstrom, preşedinte şi CEO al ICANN.

Vor fi create sute de noi adrese care se vor termina cu sufixe precum “.google”, “.coke” sau “.BBC”.

În prezent, există 22 de nume de domenii generice de top, precum şi circa 250 de domenii asociate unor ţări, precum “.md”, “.it”, “.fr”.

Implementarea noilor sufixe de domenii va costa 185.000 de dolari, iar companiile trebuie să demonstreze că cererea lor de înregistrare a unui anumit domeniu este legitimă.

Analiştii consideră că marile companii vor fi dispuse să plătească acest preţ pentru a-şi potenţa prezenţa pe internet.

Votul ICANN vine după un proces de negocieri de şase ani şi este cea mai mare schimbare din lumea internetului de la introducerea domeniului “.com”, în urmă cu 26 de ani.

ICANN va demara un program global de comunicare pentru a promova noile domenii.

Anul trecut, ICANN a lansat sistemul care permite introducerea adreselor web scrise cu caractere non-latine, un “moment istoric” în lumea online.

Sursa: Realitatea/Eco


Sursa
2011-06-20 15:49:31



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

13:50:0085 de ani de la fondarea ziarului ,,Florile Dalbe” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
07:48:11Rolul memoriei culturale în consolidarea identității românești —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
14:32:47Un primar cu brățară electronică, premieră?! —» Curaj.TV | Media alternativă
13:23:15Casa de pe strada Frunze —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
12:34:00Manolachi. Uluitor! Au distrus Universitatea de Sport pentru a lua pământul din centrul orașului 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
13:54:25De Florii ,, Tocuri pe biciclete”dă startul Primăverii la Ploiești —» Curaj.TV | Media alternativă
13:54:25De Florii ,, Tocuri pe biciclete”dă startul Primăverii la Ploiești —» Curaj.TV | Media alternativă
11:32:00Raport analitic anual. Bibliotecile Publice Teritoriale din Raionul Rîşcani în anul 2025. —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
11:08:00CULTURA, DAR ȘI LIPSA EI —» Leo Butnaru
09:14:32Nou: Maestro Pinot Grigio Verde, alb brut —» Fine Wine
17:14:00Cum Centrul pentru persoanele fără adăpost din Chișinău devine un model de eficiență energetică ✨ —» Sandu GRECU
08:43:48CMB Rose Tasting: 27-29 martie, Italia —» Fine Wine
05:44:00DIN POEZIA LUMII —» Leo Butnaru
05:52:30DIN ITERSECȚII —» Leo Butnaru
20:35:00Parlamentul a votat modernizarea Serviciului de Protecție și Pază de Stat pentru alinierea la standardele europene de securitate ⚔️ —» Sandu GRECU
14:33:09Campania Wikipedia #Maraton2026 —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
09:42:37Radu Hossu: ruși încercuiți în Ucraina | Update Ucraina și Iran —» Curaj.TV | Media alternativă
07:27:56DIN IMAGINAȚIA COPILULUI —» Leo Butnaru
06:46:27LA PURTĂTOR —» Leo Butnaru
15:08:49RESENTIMENTE ȘI ILUZIA EGALIZĂR —» Leo Butnaru
07:11:38Castel Mimi lansează noutățile din roada 2025 —» Fine Wine
04:56:35DIN PASIENȚE —» Leo Butnaru
14:58:00Igor Picușciac: I-am dat cu sticla în cap lui Tâmbur... 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
14:42:00Lilian Carp denunță manipulările și mesajele contradictorii ale primarului Ion Ceban privind criza ecologică de pe râul Nistru —» Sandu GRECU
18:32:00Loteria Națională a Moldovei lansează newsletter-ul oficial 🗞️ —» Sandu GRECU