„Student la Chișinău” de Mihail Vakulovski (fragment)

Astăzi la București, la editura Cartea Românească, a apărut volumul „Student la Chișinău” scris de concetățeanul nostru Mihail Vakulovski, situat de ceva vreme în capitala României. „Student la Chișinău” este primul rockman din trilogia „Tovarăși de cameră”. Cine n-a prins firul, la fel cum nici eu nu l-am prins din prima, rockman este un fel de ro(ck)man jucăuș al man-ului generației rock, școlit în Chișinăul anilor ’90.

Nu am citit cartea, că n-aveam de unde. Nici rapidul (TGV-ul) de la Buc’ spre Chiș’ n-ajunge așa repede. Mai cu seamă că nici nu există un așa tren de legătură între capitalele țărilor noastre. Mai mult ca atît n-am citit nici alte opere scrise de concetățeanul nostru. Am citit însă niște fragmente d-ale acestui ro(ck)man care mie mi s-au părut forte aproape de „Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade. I-aș zice chiar „Romanul post-adolescentului, nu neapărat miop” un pic cam vulgar pentru generația Eliade, dar foarte ok pentru generația noastră. Autorul nu este de acord, zice că greșesc, recomandîndu-mi să nu-mi fac prejudecăți înainte de a citi integral tot textul. Și-am să-l citesc că am trăit și mai trăiesc și eu la un cămin studențesc (locul desfășurării acțiunii), am învățat și eu la USM (încă un loc al desfășurării acțiunii), și chiar am trăit multe din situațiile citite în fragmentele găsite. Pentru asta este nevoie însă de ceva timp și ceva resurse.

La prețul afișat aici (tot aici puteți găsi ceva informație despre carte) raportat la cursul RON-ului de astăzi, volumul de 280 de pagini cu coperta groasă costă cam 120 de MDL. Nu pot cunoaște cît costă să fie adusă cartea pînă la Chișinău și cît timp îi ia poștei să mi-o aducă.

Pînă atunci, mai jos găsiți un fragment (iar mîine voi mai posta unul) pe care l-am primit direct de la autor, și care încă nu a fost publicat nicăieri (ăn afară de carte evident). Lectură plăcută!

PS: Toate drepturile de autor îi aparțin lui Mihail Vakulovski. Preluarea acestui fragment se va face doar fie cu acceptul autorului, fie cu indicarea sursei: www.pulbermax.wordpress.com.

***** *** *****

Mihail VAKULOVSKI

Tovarăşi de cameră

Student la Chişinău 

(fragmentiuk de rockman, Editura Cartea Românească, 2011)

Era un rînd foarte mare la căminul unde primisem repartizarea, după o sută de drumuri la decanat – rectorat – birou social – administrator general – administrator cămin – rectorat – decanat ş.a.m.d., ştii tu. Un rînd din acela care-ţi aminteşte de cozile din copilărie, cînd stăteai între oameni şi nu puteai nici măcar să te mişti, ţineai strîns-strîns în mînuţa transpirată moneta de-o rublă şi… o scăpai… Toţi stăteau la coadă în picioare, se călcau pe picioare, se certau, se uitau unii la alţii speriaţi şi bănuitori, m-am dus să văd ce se întîmplă, m-am aşezat pe fotoliul din hol. În camera unde ducea rîndul era administratorul – Anci, la care fusesem, fiecare dintre noi, încă de cel puţin 3-4 ori, şi cu unu’ gras şi cu părul negru lucios şi lins. Era şi unu’ uscat, cu privire fixă şi cu barbă roşcată, care făcea parte, însă, din rînd, deşi părea din acelaşi film cu ţapul şi grasul. Cînd ăla cu barbă roşcată a ajuns la birou, Anci a strigat: „Mai sînt băieţi care stau în rînd la cămin?”

Mi-a dat un loc în în camera de lîngă WC, 50, etaj 3, cămin 7, strada General Malinovskii, acum Pan Halippa (pa!). O găsiţi la locul ei, în ţara mea totul e ca şi-n proverbul cu albia rîurilor din ţara ta. Roşcatul cu privire fixă, se uita la mine din hol, unde ieşise, examinîndu-mă ca pe-un viitor cal de curse, iar cînd am ieşit cu orderul semnat mi-a întins mîna: „Nicolae, poţi să-mi zici şi Colea, dacă tot va trebui să stăm în aceeaşi cameră un an de zile. Cel puţin”. Era, deci, viitorul meu coleg de cameră, Colea, căruia fizicianul cu care căutasem dimineaţa căminul şi cu care ne vom întîlni, ca într-o telenovelă, în cameră, în 50, îi va zice (între noi) badea Colea miliţionerul. Ironia sorţii e că, după ce-a terminat-o cu facultatea, Colea s-a făcut poliţist. Ei, Colea era o figură. Noi nu eram decît nişte papă-lapte pe lîngă el, aveam cîte 17 ani, Colea făcuse şi armata, era trecut prin viaţă, văzuse multe, trăise multe. Prea multe… Colea ne învăţa pe noi, ăştia mai mici, multe chestii utile. Pe mine m-a sfătuit cum să mă bărbieresc, să mă rad împotriva creşterii părului, dar n-am învăţat nimic din acest sfat util, pe Cristi l-a învăţat să se spele pe dinţi, adică să maseze şi gingiile, ceea ce e foarte important, asta am învăţat eu, nu însă şi Cristi, se pare, care poate că a învăţat să se bărbierească corect, să se radă, cum zicea el, pe Andro l-a învăţat, cu insistenţă, să-şi aşeze chiloţii lui de gagică pe sfoară, adică să şi-i întindă pe aţa-sfoară nu cu faţa la vedere, ci cu fundul, să nu se vadă acele goluri jenante, uite un sfat util, care mi-a plăcut şi mie, un anti-chiloţi feteşti pe faţă, eu am purtat dintotdeauna boxeri, „colhoznici”, ceea ce-ţi doresc şi ţie, dacă nu eşti gagică. Nu ştiu de ce mi-a venit în minte sintagma „vacă de muls pentru fiecare”…

Cînd intra în cameră, după ce bătea tare în uşa pe care în secunda următoare o izbea de perete, Colea se oprea, la cîţiva centimetri, se uita – doar cu ochii săi ficşi de rechin – la fiecare cetăţean care se nimerea să fie în cameră, venea spre tine, cu paşi de robot, un fel de dans ritualic de break, şi-ţi întindea mîna, care venea spre tine ca un şarpe, apoi, cînd o strîngeai, devenea peşte. În acest moment Colea se întorcea brusc spre masa din mijlocul camerei pe care sărea dintr-o mişcare şi se concentra încordîndu-se în aşa hal încît te mirai că nu scapă băşini. Nu (n)i s-a întîmplat niciodată. Colea nu se băşeşte, fiindcă tovarăşul Colea era comunist convins şi-şi păstra carnetul de partid în sertarul de la noptiera în care totul era ca în mintea lui Vladimir Ilici, totul era brici, aranjat la milimetru. O dată, cînd nu era acasă, Radu, un coleg de la rusă, dar naţionalist, ce puii mei, a ales să-şi lege viitorul lui de limba rusă, dar umbla cu albastrugalbenroşu în piept, se scremea să nu mai folosească rusisme, s-a uitat la carnetul de comunist al lui Colea şi, cînd a venit acasă, Colea a luat o mină de tovarăşul generalissimus Iosif Vissarionovici Stalin şi a zis: „Cine a umblat în noptiera mea?” Radu a făcut pe el, că nu se aştepta la aşa ceva, n-aveai cum să observi asta! Vizavi de noi locuia, printre altele, şi o colegă de grupă cu Cristi, una Albu, care nu bătea niciodată la uşă. Minionă, ţîţoasă şi blondă, venea de cîteva zeci de ori pe zi – dacî n-avem mai multî pîni, dacî n-avem mai multî sari, dacî nu-i putem repara scaunul-masa-faţa-imaginea, dacî ne-am făcut temili la foneticî-francezî-gramaticî istoricî-lexicolojii, dacî n-avem cartea şieia sau aşeia, dacî ne-am făcut la literaturî, dacî ne-am făcut la teoria literaturii, dacî am fost la filmu’ cari merji amuia la kinoteatru’ „40 let VLKSM” şî dacî ne-a plăcut şî dacî nu merji şinivai şî cu „dînsa”, dacî poati sî ni punî o întrebari mai personalî, dacî ni supărăm, dacî… Pînă cînd o dată, cînd a năvălit, ca de obicei, fără să bată la uşă, Colea – ţup pe masă şi şi-a dat chiloţii în jos. Iaca curu, blea, suka. Curu’ lu’ badea Colea miliţioneru’. Fute-i un nas între bucile musculoase şi bucură-te de viaţă, blondino! Altă dată Colea a venit acasă furios şi disperat, că de ce nu i-am spus că favoritul din dreapta e un pic mai lung decît cel din stînga! Vai-vai-vai, ce tragedie… Apoi, după ce s-a mutat la o grădiniţă unde era şi paznic, Colea s-a căsătorit cu o rusoaică pe care o agăţase noul său coleg de cameră. Asta mi-a povestit Colea. Mult mai tîrziu. Oricum, toţi o terminăm nasol, unii şi mai naşpa, să nu arătăm cu degetul. (Va continua…)